Nostalgia pianului fără clape, Mădălina Alexandru m-a atras din prima clipă. Fiecare titlu de carte care-mi vorbește despre muzică și dans este o bijuterie pe care simt că  trebuie să o descopăr. Din motive pur subiective am amânat-o atât de mult, am amânat întâlnirea cu Ethan, căci mult prea multe voci spuneau că o să-l urăsc pe el, că voi înjura autoarea, că mă voi enerva și voi trânti cartea de toți pereții, că voi fi dezamăgită de atitudinea protagonistului.

Nostalgia pianului fără clape, Mădălina Alexandru este  poveste de iubire ”muzicală” prin reacțiile personajelor principale, o mare de emoții ce scot la suprafață adevărul – pe care-l vor îngropat adânc, prezența iubirii ce le arde interiorul și le conturează prezentul și viitorul. Este povestea pe care, nu voiam doar să o devorez, voiam să o simt, să o descopăr, să o înțeleg. Nu am simțit nevoia să o devorez și atât, ci am savurat, am trăit și simțit fiecare emoție puternică. Voiam să mă văd pe mine în locul lui Ethan, dar și pe mine în situația tinerei Charlotte – oare care mi-ar fi fost reacțiile și alegerile? Aș fi rămas? Aș fi fugit cât mai departe și-aș fi lăsat în urmă totul doar ca să mă protejez?

Nostalgia pianului fără clape – o întâlnire cu scântei și dorință de răzbunare

Tânăra pianistă Charlotte reușește să-l provoace pe atrăgătorul Ethan încă din prima clipă, de la prima întâlnire – un concurs care l-a detronat pe înfumuratul protagonist – pe care nimeni nu a îndrăznit să-i ia nimic din ceea ce este al lui. Dacă ți se pare că e tipica poveste dragoste ”băiatul rău – fata cuminte, te rog, nu te lăsa condus de aparențe, căci ”pisica blândă…”, știi tu continuarea. Și crede-mă că, în această situație, pisica știe exact momentul în care trebuie să atace și să-și scoată gheruțele.

Un concurs, o pasiune comună și o sete de neoprit, va transforma viața celor doi în totalitate. Din ziua concursului nimic nu va mai fi la fel pentru niciunul dintre protagoniști, iar inima ta va fi precum acea minge de cauciuc pe care o arunci o dată și sare de nenumărate ori, știi de care zic, așa-i? Când zici că e bine, în două rânduri iar sunt la cuțite, iar se războiesc, se acuză, se rănesc.. Apoi regretă.

Oricât de delicată e povestea, de tensionată NU am putut să nu râd zgomotos de foarte multe ori, nu am putut să nu mă gândesc la un lucru: Și Ethan, dar și Charlotte  se merită unul pe altul – au nevoie unul de altul, e nevoie să se cizeleze, să se schimbe, să renunțe la măști, ”arme letale” și cuvinte născute din durere – aruncate fără noimă, pentru a transmite cât de mult suferă ei, de fapt.

Nostalgia pianului fără clape, Mădălina Alexandru m-a făcut să mă întreb de câteva ori cine este Charlotte și cât de bine cunoaște tiparul masculin ce se ascunde în interiorul șarmantului Ethan. Știe că nu va sfârși bine, că va fi rănită, că va suferi – nu de puține ori, dar ceva o atrage ca un magnet atunci când vine vorba de Ethan. Se distanțează, dar se atrag și încep să se caute – în lipsa apropierii.. sunt doi însetați, doi necunoscuți, ce au nevoie să se regăsească pentru a putea merge mai departe.

Mereu își spun că nu mai vor, că e bine să se despartă, dar întotdeauna apropierea este inevitabilă (sau fac orice să fie așa). E o nevoie dureroasă, e o dorință ascunsă de eliberare din labirintul suferinței, este un strigăt de ajutor pentru a se mai putea salva. Și totul este reciproc.

Nostalgia pianului fără clape – iubire dulce-amărui

Acest roman nu este doar o poveste de dragoste care-ți transformă inima într-o trambulină. Povestea scrisă de tânăra autoare arată clar cât de ușor devine sufletul un pian – la care oricine poate cânta, dar nu toți pasionații de muzica sufletului nostru au capacitatea de a ne și proteja sufletul de suferință. Morala poveștii ne atrage atenția asupra deciziilor pe care le luăm în viață, subliniază că suntem responsabili pe cine primim, lăsam să atingă sufletul nostru, să ne atingă clapele firave ale pianului interior. – deciziile au și consecințe care trebuie să fie asumate, cu orice risc.

Dar viața surprinde și trimite în viața noastră oamenii care au un mesaj pentru noi, ne pregătește pentru evoluție – chiar dacă, aceasta va aduce lecții și suferință. Uneori.. clapele pianului nostru sunt atinse o singură dată.. și totul se transformă, totul se schimbă radical, într-un ritm amețitor – de nu ai vreme nici măcar să te obișnuiești cu schimbarea, că vine alta; e precum un duș rece, care te prinde pe nepregătite și te lasă fără replică, fără suflu. Iar înapoi nu mai putem da nici măcar un pas.

Oare există și mult bine în furtunile pline de suferință, de lacrimi și durere? Oare va avea Charlotte suficientă putere de a vedea binele și de a merge mai departe sau va pleca, fără să se uite înapoi? Se vor putea salva sau doar se vor cufunda și tot ce vor reuși este să-și distrugă reciproc sufletul și întreaga viață?

O serie de secrete, un trecut întunecat, o teamă permanentă va transforma relația dintre Ethan și Charlotte într-un dans periculos pe muzica unui pian mult prea rănit de falsitate, orgolii și dureri refulate. Relația lor este o dependență, iar pentru Ethan este și o provocare. De la răzbunare la nevoia de vindecare este cale lungă, dar atunci când obosește să se ascundă, să fie  The Perfect Man, regretele, durerea și vinovăția, scot la lumină umanitatea, vulnerabilitatea și neacceptarea.

Nostalgia pianului fără clape – jocul emoțiilor puternice și al schimbărilor radicale

Autoarea știe mult prea bine să se joace cu emoțiile, să le domolească, ca apoi să le intensifice până la cer. Știe să enerveze cititorul, să-l fiarbă la foc mic, ca apoi să-l calmeze pentru un timp – ca să aibă parte de o călătorie literară de neuitat – nu contează în ce sens.

Adevărul este că tot autoarea nu lasă nimic la voia întâmplării, că nimic nu e doar ca să enerveze, ca să scoată din pepeni. Toate au un scop, iar Charlotte și Ethan au cele mai ascunse secrete – motive pentru care se comportă așa cum o fac atunci când sunt unul lângă altul. Multe secrete, multe dureri, multe momente de coșmar ascund cei doi. Și crede-mă că vei simți o plăcere bolnavă – de la cei doi nebuni ți se trage să descoperi totul, să intri în adâncul unei povești deloc banale și fără urme de clișeu, floricele și roz – bombon.

Se ”temea” degeaba Mădălina Alexandru! Povestea asta m-a atins sufletul, mi-a adus zâmbetul și mi-a dat de gândit. Am ajuns la concluzia că..

Iubirea nu înseamnă doar drum drept, că iubirea nu înseamnă doar ceea ce se vede la suprafață, că în iubire nu curge doar lapte și miere. Dar în iubire – pe care poți să o descoperi mai târziu, după lupte crâncene, totul e posibil. În iubire dintre două suflete rănite, vindecarea cere timp, poate fi confundată ușor cu suferința. În iubire, durerea se împarte, rănile sunt duble și rezultatul final întârzie, dar doar în iubire, schimbarea totală se poate produce exact ca un miracol.

Nostalgia pianului fără clape sau cât de încurcate sunt căile dragostei

Cum va reuși Ethan să o păstreze pe Charlotte în viața lui? Dar oare ea îi va putea ierta fiecare greșeală? Va ajunge să-l înțeleagă sau va putea să facă asta? Charlotte NU crede în dragoste, iar el a făcut imposibilul și a demonstrat altceva. Se iubesc, dar care e prețul pe care trebuie să-l plătească?

Nostalgia pianului fără clape, Mădălina Alexandru spune un adevăr pe care l-am aflat cu ceva timp în urmă: ca să se producă schimbarea de care ai nevoie cu adevărat, de cele mai multe ori, la început, e nevoie de haos, de sentimentul că ești luat pe sus, că nu mai poți face față și că totul se întâmplă mult prea repede.

Un roman care pune inima pe jar, crește tensiunea și face inima să-ți bată ca nebuna. O poveste care taie răsuflarea, redă speranța și spune cât de încurcate sunt căile dragostei!

Nostalgia pianului fără clape, Mădălina Alexandru este unul dintre cele mai bune romane de dragoste citite până acum. Un roman spumos, plin de suspans și tensiune care merită savurat!

Cumpără-l, citește-l și iubește fiecare pagină! Mulțumesc mult, Mădălina Alexandru! Mulțumesc mult, Editura Quantum Publishers!

Lectură plăcută!