Noutăți Editura Univers
La Editura Univers au apărut patru volume noi. Patru cărți foarte bune, pregătite să-ți țină companie în oricare zi, pe orice fel de vreme. Sunt patru romane care te vor ajuta să te relaxezi oricând în natură, o bogăție pentru minte, corp și sufletul tău însetat de lectură.
Alt nume, altă ușă, Eduardo Caballero – click pe titlu pentru a afla mai multe.
Iată o carte pe care să o citești încet și cu inima strânsă, o carte pe care să o simți așa cum simți ploaia bătând darabana pe geamurile unui azil situat chiar aici și, în același timp, la hotarele visului: acest tărâm atât de îndepărtat și, în același timp, atât de al nostru.
O zeiță stranie pare să domine universul acestei opere singulare: boala, în multiplele ei variante, fizice și mentale, fără a uita că fiecare boală are o ieșire, uneori spre lumina cea mai neașteptată, alteori spre cea mai neașteptată umbră.
Ne aflăm în fața unei cărți pline de delicatețe și de moderație, care-și trage vitalitatea din realism, din umanitate și, în același timp, din delir, și care sar putea citi ca un roman polifonic, înțesat de voci care vorbesc în noapte.- Jesús Ferrero (în Prefață).
Patimile după G.H, Clarice Lispector – click pe titlu pentru a afla mai multe.
Considerată de mulți dintre criticii care i‑au studiat opera drept capodopera ei, Patimile după G.H. este cartea despre care şi Clarice Lispector considera că i‑a împlinit cel mai bine propriile exigențe de scriitoare. Roman mistic și filosofic, set de exerciții spirituale în căutarea non‑sinelui ascuns în miezul sinelui, Patimile după G.H. pune pe marginea abisului o femeie, una dintre femeile lumii, dar și femeia din toate femeile.
Pășind pragul unei camere dosnice din propriul apartament, G.H., o sculptoriță a cărei viață, bine organizată, are acum o neașteptată breșă, pășește într‑o altă stare mentală, o altă conștiință a lumii. Dincolo de prag găsește un semn tulburător lăsat în urmă de servitoarea mereu ignorată, care tocmai și‑a dat demisia: un desen simplu pe perete, reprezentând un bărbat, o femeie și un câine. Suntem în Brazilia, unde un asemenea semn nu e niciodată inocent. Nici măcar pentru o artistă sofisticată şi mondenă. În urma umilei servitoare cu pielea întunecată, G.H. se va confrunta și cu un mesaj întrupat: un gândac bătrân, atât de bătrân încât este martorul întregii istorii umane, pe care o precede și căreia îi va supraviețui. Efortul ei trepidant de a înțelege mesajul, de a‑l încorpora, de a gândi, de a discerne limita limbajului şi a propriei capacități de a gândi în limitele limbajului este transpus într‑una dintre cele mai frumoase, în austeritatea ei, cărți ale secolului trecut. O răvășitoare aventură intelectuală, la care bine ar fi să nu se încumete, așa cum cere autoarea în avertismentul de la început, decât persoanele cu suflet format. Suflet, nu altceva.
Tronul reginei Jinga, Alberto Mussa – click pe titlu pentru a afla mai multe.
Enigma unor crime sângeroase din secolul al XVII‑lea, tradiții africane aduse de sclavi, o confrerie secretă – toate acestea se împletesc în firul unei povești spuse de diferiți protagoniști, într‑un amestec de perspective și rase care redă însăși esența Braziliei. Iar deasupra tuturor se profilează figura misterioasei regine Jinga.
Ẹlẹgbara, Alberto Mussa – click pe titlu pentru a afla mai multe.
Cele zece povestiri din volumul de debut al lui Alberto Mussa amestecă – într‑o manieră care va deveni o marcă a scriitorului – evenimentele istorice, mitologia și ficțiunea, plimbându‑l pe cititor din zorii omenirii până în contemporaneitate și din Europa până în Africa și Brazilia și oferindu‑i tabloul fantastic și uneori crud creat de întâlnirea dintre aceste culturi.
Toate aceste cărți noi au acum un preț redus. Poți cumpăra oricare dintre aceste romane la un preț cu 10% mai mic.
Lectură plăcută!