Numele meu este Bruno, Cristina Dumitru-Călinoiu

Numele meu este Bruno, Cristina Dumitru-Călinoiu pictează fericirea și dezvoltarea imaginației, înclină balanță între a iubi animalele și a fi indiferent. Evidențiază clar deosebirea dintre bine și mai puțin bine. Dar mai ales, umple inima celor mici de afecțiune.

În puține pagini, în cuvinte simple, dar perfect alese, cu un mesaj clar  și blând exprimat, Bruno vrea să devină prietenul tuturor copiilor, mai mari sau mai mici. Nu există vârsta ideală pentru povești, ci există suflet de copil în interiorul oricui, indiferent de vârstă. Simpaticul Bruno, va cuceri pe toți cei curioși să-i descopere povestea și felul de a fi în compania oamenilor.

Nu afli doar povestea lui, cartea este plină de culoare și emoție – au menirea să-ți bucure sufletul, să-ți încânte ochii și să readucă zâmbetul părinților și picilor.  E liber la visat și îmbogățit povestea lui Bruno, e liber la dorințe jucăușe și insistențe fără oprire din partea tuturor copiilor.

Numele meu este Bruno – iubește animalele

Tuturor ne plac poveștile, iar dacă le citim copiilor în fiecare seară, cu atât mai bine. Toți ne bucurăm de armonie și zâmbete, de creativitate și imaginația debordantă a micilor noștri exploratori. Dar nu numai atât. Dacă în familie este loc de și mai multă stare de bine, cartea de față va produce multe alte schimbări benefice.

Numele meu este Bruno, Cristina Dumitru – Călinoiu  va emoționa micuții, va impresiona și nu vor întârzia să-și spună cea mai mare dorință. Cine află de Bruno va visa la ziua în care un cățel va face parte din familia lui. Asta reușește cățelul din poveste:  atrage atenția și se lipește de sufletul tuturor. Iar de aici până la iubire nu mai e mult – nici măcar un pas.

Numele meu este Bruno spune că nu e foarte greu să iubești animalele. În primul rând, pentru a te apropia de animale trebuie să nu te temi de ele. Un câine va fi străin până îl vei mângâia pentru prima dată. Imediat se va bucura nespus, te va simți prietenul lui. Va cere atenția și timpul tău în fiecare zi. Va provoca orice prieten la joacă. Și te va urma peste tot.

Iubește animalele – sunt prieteni necuvântători, dar cei mai sinceri și loiali. Sunt prietenii care nu te vor abandona vreodată și te vor iubi necondiționat. Vrei să te convingi? Dorește-ți mult un câine, adoptă-l și împarte cu el fiecare oră.

Câinele –  cel mai bun prieten al omului

Câinele este cel mai bun prieten al omului. Și nu numai. Un cățel va fi cel mai bun prieten al copiilor. Bruno poate fi orice cățel blând, cu ochii mari și cu năsucul lui mereu rece. E compania perfectă pentru oricine, acea ființă ce nu-ți spune nicio vorbă, dar te va simți și te va înțelege mai bine decât oricine.

Câinii trebuie iubiți, îngrijiți, protejați și priviți ca un nou membru al familiei. E poate mic, poate fi și mai mare. Dar asta nu înseamnă că nu este cuminte, bucuros și pus pe fapte mari. Va face și boacăne mereu, neașteptate, dar va umple casa de râsete, frumusețe și atenție.

Să ai un câine este o bucurie, dar și o mare responsabilitate. Va aduce cu sine o mare de grijă, dar și oportunitatea adulților de a învăța copiii să devină responsabili. E necesar să cunoască și responsabilitățile pe care le au atunci când vor să aibă cățelul alături.

Spune copilului tot ce are de făcut pentru ca micului său prieten să-i fie bine. Învață-l tot ce e nou pentru el, arată-i cum să facă totul pentru ca totul să fie bine. Nu repezi copilul, nu-i reproșa că trebuie să se descurce singur – doar pentru că el și-a dorit un câine. Dacă adultul e blând, copilul va copia comportamentul și va învăța să devină atent și responsabil.

Dacă prietenul necuvântător este bine îngrijit de micul om mare, câinele va ști să-și recompenseze familia adoptivă și prietenul minunat. Știi că Bruno este iubitor. Intră aici și vezi ce planuri mărețe are pentru Animal Society. Ia-l acasă pe Bruno și ajută necuvântătoarele!

Numele meu este Bruno – fii bun, blând și vesel

Un câine, ca și un om, nu se adaptează chiar atât de ușor la schimbări. E necesară o perioadă în care să se adapteze cu toții. Dacă pentru oameni e mai simplu, pentru un câine nu va fi la fel. Se va simți străin, singur și abandonat de ceilalți.

Răbdarea este la fel de utilă. Răbdarea adulților, dar și a copiilor. Decizia  ta de a renunța la cățel, nerăbdarea și agitația nu este atitudinea potrivită. Îți vei supăra copilul – cel care și-a dorit câinele, vei răni sentimentele puiului tău, căci i-ai promis. Și-l vei determina să-și piardă încrederea în sine – va simți cum tu nu ai încredere că va reuși să se îngrijească de amicul său.

Ai încredere în propriul copil și-n capacitatea lui de a se maturiza,  crede că va putea să aibă grijă de cățelul său, că va învăța totul despre el și nevoile lui. Nu e imposibil, dar nici ușor. Fii alături de amândoi – copil și necuvântătorul ochios, susține-l și bucură-te pentru fiecare reușită.

Prietenul necuvântător e minunat, totul s-a schimbat, dar nimic nu e pentru totdeauna

Bruno din poveste adora tarta cu magiun, fisticul, dansul, muzica, dar și pupicii pe cap și mângâierile neîntrerupte. Patrupedul tău ce înfuleca cu poftă?

Așa cum l-ai învățat să aibă grijă de el, așa cum a învățat totul despre el, așa cum a ajuns să-și cunoască cel mai bine, camaradul, dragi părinți, pregătiți-vă copiii (mai ales dacă sunt mici) pentru o altă schimbare. Nimic nu e pentru totdeauna. Nimeni nu poate rămâne cu noi, mai mult decât poate.

Partea bună e că va putea să aibă un nou prieten. Dar amintirea și tristețea va exista o lungă perioadă.  Își va aminti de fiecare moment, de fiecare plimbare afară, de fiecare loc în care au fost împreună, de fiecare giumbușluc, de fiecare zâmbet, de clipele în care au stat împreună. Fiecare dulce devorat, fiecare ciudățenie care te-a uimit.

Să nu vă întristeze durerea lui, să nu-i spună nimeni ”Hai, a fost doar un cățel”. Nu! Pentru copil, nu a fost doar un cățel, ci a fost un prieten adevărat – de la care a învățat atât de multe. De asta nu trebuie impus copilului să nu-și mai dorească un prieten patruped. Trebuie doar încurajat și asigurat că va avea un cățel, dacă vrea, dar numai atunci când e pregătit.

Numele meu este Bruno – poveste pentru copiii mari și mici

E o poveste minunată, o oază de bucurie, dar și o sursă infinită din care poți învăța  – fie că ești adult, adolescent sau copil. Nu evita întâlnirea cu Bruno și copilul îți va mulțumi – mai târziu.

Numele meu este Bruno, Cristina Dumitru-Călinoiu a apărut la Editura Cutiuța cu povești și poate fi cumpărată de aici.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

27 august 2019 at 8:09 AM

Ieri a ajuns și la noi. Abia aștept să îl citim!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.