Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia este un strigăt de ajutor – toți copiii dispăruți imploră tăcut să fie căutați, urlă mut după atenție, roagă fierbinte să nu fie abandonați, uitați și lăsați în voia sorții – să simtă sufletul fiecărui copil nevinovat că a pierdut lupta, că s-a renunțat la ideea că ei mai au o șansă. Atunci când renunți, sufletul piere, dar nu ajunge în purgatoriu.

Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia este un semnal de alarmă, o nevoie acută de a striga neîncetat spre cei care chiar pot face ceva pentru toți acești copii cu aripi frânte, a cărora viitor este incert, întunecat, rece și plin de singurătate. Este o imagine a unei realități pe care refuzăm să o acceptăm, dar o trăim, cu sau fără voia noastră. Este semul clar, răsunător că orice lipsă de atitudine rănește mult prea tare copiii, dar și familiile care speră într-o minune.

Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia este mesajul din spatele cuvintelor, iar acest mesaj aparține copiilor dispăruți fără urmă de zile, de săptămâni, de luni, de ani.. de-o viață. Este vocea înlăcrimată a celor care încă speră să ajungă acasă, să-și revadă familia, să simtă iar liniștea și pacea, dar și siguranța.

Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia – povestea vinovaților fără vină

Lectura acestei cărți a rupt bucăți din sufletul meu și m-am tot gândit ce vină au ei? Și mă întreb continuu, căci nu pot să găsesc justificarea acestui gest – un gest plin de ură, de răutate. Este o lipsă de umanitate și-o formă de lașitate. Arătarea puterii și frângerea ei asupra unui viitor om care nu se poate apăra.. E o formă clară de lașitate.

Dacă cei care suferă că nu sunt alături de familie nu poartă vina lipsei de omenie a oamenilor mari, noi, oamenii mari, purtăm întreaga vină. Suntem cei mai vinovați de lipsa noastră de reacție în astfel de situații – noi doar ne bucurăm că nu suntem în situația atâtor părinți disperați. Și asta ajută cu ceva aceste suflete?

Degeaba avem legi, degeaba avem zile în care ne amintim de anumite situații și de realitatea dureroasă, degeaba vorbim doar o zi pe an despre fiecare situație de acest gen, dacă după ce trec cele 24 de ore, uităm. Viața continuă și fără acei dispăruți, nu-i așa? Dar dacă ne-am gândi că fiecare copil dispărut luptă zi de zi pentru supraviețuire. El luptă pentru viața lui, în timp ce oamenii mari, nu fac altceva decât să renunțe la luptă după doar câteva zile. Înțelegi acum cât de vinovați suntem pentru nefericirea unor oameni cărora le-am furat viitor și i-am condamnat la moarte sigură.

Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia – cartea la care plângi neputința

Citești pagină după pagină,  simți cum se rup din tine bucăți, simți cum durerea din carte ți se cuibărește în suflet, dar îți cuprinde întreaga ființă. Simți emoția atât de adânc înfiptă în interiorul tău. Și-ai vrea să plângi și tu – nu numai sufletul tău. Ai vrea să plângi neputința, dar durerea – pe care ai putea să o atingi, te întărește, oprește lacrimile, te fac puternic. Puterea asta nu e pentru tine, nu e pentru că trebuie să fii puternic întotdeauna, ci este puterea pe care o simți pentru toți copiii care suferă departe. Nu am plâns din respect pentru toți copiii ăștia – care sigur nu au timp să plângă – ei trebuie să lupte, dar nici nu au nevoie de mila cuiva. Nu mila îl salvează, ci acțiunea și atitudinea oamenilor mari.

Mila și neputința nu ajută nici familiile disperate – acele suflete deznădăjduite și dezamăgite de cei care dețin puterea – și deși o dețin nu o folosesc aproape niciodată atunci când trebuie. Familiile incomplete speră, visează, se roagă, disperă iar, plâng atunci când nu îi vede și nu-i aude nici măcar musca, iar apoi o iau de la capăt – recapătă încrederea și trăiesc fiecare zi cu speranța unei vești bune.

Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia este cartea care m-a făcut să respect copiii dispăruți – care cine știe cât de greu rezistă în fața nedreptății umane, să-i consider deja oameni mari – oameni care învață să fie puternici și nu renunță nici măcar o secundă la dorința de a ajunge din nou acasă. Respect familiile care nu renunță la căutări, nu încetează să ceară ajutor, fac orice pentru copiii lor – aceștia trăiesc pentru minunile lor, ei încetează, din secunda dispariției, să mai trăiască pentru sine, toată energia lor este pentru copii, pentru găsirea lor.

Purgatoriul îngerilor – locul suferinței și-al speranței

Câți copii dispăruți au soarta lui Teodor? Câți dintre nevinovați se pot considera un Manuel? Despre câți astfel de copii putem afla unde sunt și cum se descurcă? Răspunsul este îngrijorător și dureros: mult prea puțini. Realizez acum că niciun copil nu mai ține cont de zi, de săptămână, iar la un moment dat pierde șirul numărătorii, dar se bucură pentru fiecare zi pe care o mai adaugă la ceea ce se numește viață.

Teodor este un copil curajos, este singurul care știe să se impună, să ceară să i se spună pe nume, chiar dacă revolta și lupta pentru a nu fi încă un copil, un oarecare, îi aduce multă suferință și durere fizică. Bunătatea și blândețea lui nu-l scutește nici măcar o secundă de răutatea celorlalți copii. Teodor îndură totul, merge mai departe, alături de prietenul lui Manuel – un suflet liber prins în labirintul defectului fizic.

Teodor este un copil special – câți nu or fi ca el în lumea asta? Este special prin tăria, puterea și capacitatea lui de a simți binele dincolo de rău, de a vedea dincolo de durere, suferință, lipsuri, singurătate, răutate. Toate acestea le vede și le simte cu cei pe care-i poate numi familia lui, deși mama Maria și fratele Angel încă îl așteaptă acasă – e din ce în ce mai greu să reziști, să aștepți și să taci.

Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia este un adevărat izvor de viață, o adevărată carte de povești rupte din viață, o adevărată cascadă de speranță, energie și putere nemărginită. Este o carte care te rupe și te remontează, iar Teodor și Manuel sunt adevărați profesori – ființe de la care ai atât de multe de învățat. Ei doi te iau de mână, te scaldă într-un izvor de durere și te scot vindecat și recunoscător că i-ai cunoscut.

Camelia Cavadia construiește personaje atât de vii, atât de reale, atât de puternice, de mature și de speciale – am avut impresia că totul se întâmplă în fața ochilor mei, că fiecare personaj este un prieten bun. Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia vorbește despre viață și oameni – acei oameni care rămân oameni indiferent de ce li se întâmplă, dar și despre suflete întunecate, încătușate – care sunt singuri, care nu s-au simțit iubiți, acceptați, căutați.

Renunțăm mult prea ușor la viitor, dar nu doar o dată, ci în fiecare zi 

Camelia Cavadia a atins în scrierile ei subiecte extrem de sensibile și niciodată nu lasă nimic la voia întâmplării, iar atenția la detalii transformă cartea într-o bijuterie literare. Dovadă palpabilă este Vina – este de citit și iubit.

Copiii sunt viitorul țării și-al lumii, iar noi renunțăm mult prea ușor la el. Renunțăm zi de zi la viitor, din nefericire. Renunțăm de bunăvoie la copii, la viitor, la viață. Renunțăm la fericire, dar ne dorim să fim fericiți!

Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia este o dovadă vie că viața te aruncă la pământ, dar te și ridică. Este un semn de recunoștință, un semn de umanitate. Am simțit puternic un mesaj al autoarei:

Prin această carte, o parte din mine este alături de toți copiii dispăruți și familiile acestora.

Mulțumesc din suflet! Mulțumesc pentru încredere, draga mea Camelia! Purgatoriul îngerilor, Camelia Cavadia poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Trei, chiar aici, dar și de pe Elefant, Libris și Cartepedia.

Lectură plăcută!