Am citit această carte în luna decembrie a anului trecut, dar abia acum apuc să scriu despre ea, căci am ezitat să-mi urc în cap toți ”fanii adevărați” ai Cristinei Nemerovschi. Glumesc, evident!
Nu am scris recenzia acestei cărți până acum pentru că, după lectură, am rămas cu sentimentul că despre acest gen de cărți nu se poate scrie, nu se poate vorbi. Nu poate fi  exprimată în cuvinte toate emoția pe care am simțit-o și trăit-o în timpul și după lectura Păpușilor.
Dacă unii au devorat cartea, eu trebuie să recunosc faptul că am avut momente în care m-am oprit din lectură. Dar au existat și foarte multe momente în care eu nu mai citeam cartea, ci trăiam tot ce scria în paginile ei. Iar momentele în care toata acțiunea se derula în fața ochilor mei, mi-au devenit cele mai bune motive pentru a continua să o citesc pe Cristina Nemerovschi.
Unii cititori – poate mai împătimiți ca mine se pot lăuda că sunt la zi cu lectura și că au făcut deja cunoștință cu toate poveștile Cristinei, publicate până acum. Ei, uite că eu mă laud că mi-am ascultat intuiția – și nu m-am lăsat influențată de părerile nimănui. Mă pot lăuda că am citit doar o singură carte, pe aceasta. Și nu îmi pare rău deloc. Nu regret că am citit și nici că am citit doar una singură. Mă bucur, căci  o să am ce să citesc până apare următoarea ei carte.
Nu știu dacă mă crezi, dar eu sunt atât de imprevizibilă în materie de lectură. Sunt o ciudată, căci niciodată nu știi dacă mă va impresiona o carte. De foarte multe ori m-au impresionat mai tare cărțile de la care nu am avut nici un fel de așteptare.
De la Păpușile nu am avut aștepări, ci doar o mare curiozitate. Mă tot întrebam de ce este Cristina atât de susținută, dar și criticată? De ce cărțile ei sunt atât de citite, dar și catalogate ca fiind doar comerciale și citite de puștoaice de 13-14 ani. Adeam de curiozitate. Și o discuție cu alt cititor nu mă ajuta deloc. Trebuia să cunosc motivele, trebuia să le simt pe fiecare în parte.
Și am aflat. Acum știu de ce este atât de citită și apreciată Cristina, dar și din care motiv este atât de criticată. Simpu răspunsul meu: pentru curajul ei. Pentru curajul de a scrie despre subiecte actuale, reale, pentru că are curajul să fie ea într-o lume atât de ascunsă în minciuni împachetate frumos.
În Păpușile realitatea actuală și dureroasă spune ceea ce mulți se ”chinuie” sa ascundă de curiozitatea tinerilor și de nevoia de cunoaștere a acestora.  Cartea ilustrează foarte bine revolta multor adolescente crescute ”bine”.
Am văzut reacții care mai de care atunci când vine vorba de cărțile Cristinei Nemerovschi. Am citit opinii dure și tranșante ale unor părinți care nu-și doresc niciodata ca proprii copii să citească cărțile Cristinei. Păi de ce? Păi vă spun eu de ce. Nu pentru că sunt subiecte tabu, ci pentru că respectivii părinți vor să-și crească copiii în stilul în care au fost și ei crescuți.
Știți vorba aia : ”Pe vremea mea..”. Ei bine, pe vremea părinților tot ce era tabu, tașa rămânea, iar copiii erau crescuți așa cum era atunci, după strictețea și tiparul vremii. Acum suntem pe vremea noastră, vremea când avem informații și net și ccărți și libertatea de a alege, iar adolescentele aleg.
Aleg să se educe singure. Nu mai au nevoie de acordul – și dacă nu au acordul, oricum încalcă orice regulă și tot află ceea ce vor și le atrage atenția ca un magnet .Nu v-ați prins oare că tot ce este interzis, tot ce este ascuns, tot ce primește răspuns negativ, de fapt, atrage și mai mult atenția?
Și dacă nu vă doriți ca adolescentele voastre să citească acest gen de cărți sau cărțile Cristinei, în general, de ce nu vă faceți voi puțin curaj și comunicați cu propriile tinere despre tot ce le interesează la vârsta lor? De ce nu le spune nimeni din familie cum stă treaba cu relațiile, ce înseamnă, de fapt, o relație, când să facă pasul cel mare și cum să facă fața schimbărilor din viața lor?
De ce nu vă temeți? Oare la vărsta lor nu aveați aceleași întrebări, aceleași  temeri? Vă e rușine? Atunci rămâneți cu rușinea, dar și cu teama ca propriile fiice sunt mereu puse în fața tentațiilor și pot oricând să  cedeze în fața lor. Atunci nu vă mai mirați de ce s-au îndepărtat de voi, mamele, de ce nu mai vorbesc, de ce devin neascultătoare, de ce citesc tot felul de cărți și reviste. De ce fac tot ceea ce le spuneți voi sa nu facă? Pentru că nu le înțelegeți nevoile, nu le ascultați și pentru voi orice discuție se termină cu ”Nu ai voie”.
Despre asta este cartea Cristinei Nemerovschi. Despre întrebările fără răspuns ale adolescentelor, despre relația părinte – copil, despre nevoia de a fi acceptat și înțeles, ascultat și mai puțin criticat. Păpușile este despre libertate și riscuri, iubire (în toate formrlr ei), prietenie, distracție, regăsire. Despre refuzuri, încălcări de reguli, căutări, temeri, confuzie.
Păpușile spune o poveste tristă, dar atât de reală, plină de culoare, tinerețe, zâmbete și riscul ca totul să se termine brusc, fix atunci când credeai că ești la început de viață, de poveste, de drum.
Numai recenzie nu am făcut eu acestei cărți, dar sper ca fiecare să înțeleagă mesajul meu – așa cum am perceput eu mesajul Păpușilor rebele. Sper ca fiecare să ia din cartea asta doar ceea ce îl ajuta, doar ceea ce are nevoie. Sper ca nimeni să nu se oprească doar la  simpla poveste și limbajul libertin evidențiat în acest roman. Și sper că autoarea, prietena Cristina Nemerovschi să nu se supere pe mine că nu am făcut o recenzie cărții, ci poate un întreg discurs despre viață.
Așa cum am spus și în acest articol, cred cu tărie faptul că autoarea Cristina Nemerovschi nu scrie doar niște cărți cu priză la public (sau contestate de public), ci face mai mult decât să scrie, transpune în emoție pură fiecare idee și temă a cărților sale.
Dragi adolescente, dacă considerați faptul că meritați să cunoașteți, meritați răspunsuri, meritați să știți cine sunteți, atunci citiți orice simțiți că vă oferă libertatea de a primi ceea ce căutați. Citiți, citiți mult, fără să ascultați și să luați în seamă cum ceilalți vă impun  propriul ”bine”.
Păpușile pot ajunge și la voi. Trebuie doar să vi le doriți și să comandați de aici. Pe mine una.. povestea celor două prietene, Dora și Luna m-a impresionat profund, mi-a făcut inima să bată mai tare și mi-am reamintit să pun mai mult preț  pe viața, prietenie, autenticitate, simplitate, iubire.
Mulțumesc mult Cristina! Mulțumesc mult pentru faptul că mi-ai dăruit o carte, dar a fost mai mult de atât: mi-ai dăruit o carte și o mare lecție de viață!
Lectură plăcută!