Sabotorul mi-a dat senzația că am rămas captivă, nu doar în povestea lui Kurt Nordstrum, ci și în anul 2021. Calendaristic suntem în anul 2022 deja, dar nu mă pot adapta deloc acestei schimbări, iar asta se vede și la capitolul lecturilor mele de până acum. Cartea aceasta mi-a sabotat cumva și planurile mele zilnice, gândurile și emoțiile. Începută pe 1 ianuarie, planificată ca terminată, cel mult în două zile, iată-mă azi așternând câteva idei despre a doua mea întâlnire cu autorul Andrew Gross.

Nu știu dacă între romanul Singurul om și acesta există vreo legătură, dacă romanul Sabotorul poate fi considerat o continuare a celui menționat mai sus, dar nu am avut cum să nu mă gândesc la asta în timpul lecturii. Deși aici vorbim despre echipe bine pregătite, despre acțiunile tuturor – care a dus la un anumit rezultat,  autorul a pus lupa, mai mult și mai des, pe Nordstrum – singurul om care a reușit să saboteze ”fabrica de rău absolut”, să lase urme pe zăpadă fără să fie prins și să urce pe feribotul care duce spre destinația finală.

Dacă Singurul om a fost o surpriză total neașteptată, Sabotorul a reușit să facă același lucru, dar într-o măsură ceva mai mică. O ficțiune istorică ce are la bază fapte reale. Mă așteptam să mă emoționeze ceva mai tare decât s-a întâmplat. Din acest motiv am amânat lectura romanului  atât de multă vreme. De teamă că nu mă va impresiona la fel de tare ca precedentul.

Sabotorul – și mai multă emoție?!

Așa credeam că va fi. Asta voiam să găsesc și să simt odată ce deschid această carte. A existat, dar nu suficientă, din punctul meu de vedere. Nu atât cât aș fi avut eu nevoie.

Faptul că am intuit ceva, că am anticipat că există o posibilitate – mai mică sau mai mare să nu-mi păstrez opinia formată în 2019 și l-am amânat cât am putut, nu înseamnă că nu îmi doream să citesc și această poveste. Am așteptat poate prea mult momentul și starea potrivită pentru a mă bucura de o nouă creație marca Gross.

De ce cred că era loc de mai multă emoție? Pentru că este inspirat din fapte reale. Realitatea istorică este emoție pură. Nu prea există șanse să scapi fără să plângi, să tremuri și să te oprești din citit. O carte cu bază reală nu o poți abandona până nu ajungi la final – dacă există unul.  De ce cred că a lipsit sau nu a fost suficient de evidențiată? Pentru că prea s-a pus accent pe planul perfect, pe pregătit totul ca la carte, iar sabotorii nu au fost surprinși de niciun fel de eveniment pe care să nu-l fi anticipat deja în planul lor de oprire a fabricării de dioxid de deuteriu (D2O) – atât de necesar germanilor la fabricarea bombelor.

Sabotorul – despre curaj, dar atât?

Voiam să fie curajoși – așa cum au fost, de neclintit – așa cum s-au dovedit a fi cu toții, de bine pregătiți – așa cum s-au tot antrenat fiecare dintre ei. Dar chiar să nu apară nimic surprinzător? Ceva care să-i forțeze să acționeze imediat, fără niciun plan bine gândit? Nicio piedică în afară de vântul nemilos și zăpada – care le ascunde urmele? Nicio pierdere, niciun accident. Doar câteva momente în care s-a subliniat ideea de supraviețuire în condiții extreme.

Oare chiar așa de bine să se termine toate și-n realitate? Din păcate, în realitate, nu e chiar atât de ușor. Oricât de curajos și pregătit ai fi. Realitatea nu are niciun plan. Ei trebuie să-i faci față imediat.

Nici momentul în care s-a spus că fabrica de ”apă grea” a fost distrusă, că misiunea lor a fost un succes nu am simțit fiori pe șira spinării. Era de așteptat să reușească. Și chiar credeam că explozia produsă de norvegieni va opri producția, că va distruge totul din temelii. A încetinit puțin totul, dar tot succes rămâne, așa este!

Romanul nu e doar despre curaj, ci nevoia personajului principal de a distruge răul de la rădăcină, de a face dreptate pentru nevinovații care-au plătit cu viața. Anna –Lisette e sufletul care poate fi considerat cel mai bun motiv a lui Nordstrum de a continua lupta până la capăt.  Cu orice risc. Cu orice preț ar mai trebui să plătească. Avansul îl dăduse demult naziștilor.

Sabotorul – urme peste tot, nu și vinovatul

Partea a doua a cărții e alocată despărțirii echipei învingătoare. Kurt nu și-a încheiat misiunea. Rămâne în preajma dușmanilor, le simte prezența și căutarea aprigă. Nu au dovezi clare, dar mulți germani știu că în spatele atacului este un ”prieten” vechi. Dar nu dau de urma lui cu niciun chip. Nici măcar la un an de la eveniment nu-l capturează. Continuă să fie în preajma lor, dar de fiecare dată le scapă printre degete. În opinia mea, nu-i deloc verosimil. Oricât de ficțiune ar fi, greu de crezut să nu reușești să-l prinzi pe cel pe care-l suspectezi de toată situația asta. Și aici văd un mediul perfect pentru emoție. Dar poate e doar în mintea mea.

Deși riscă enorm în fiecare zi pe care o petrece în umbră, dar atât de aproape de cei care-l vor înlăturat, Nordstrum reușește să scape. Să se ascundă și, din nou, să-și împlinească noua misiune. Dar nu fără riscuri mult prea mari. Și nu fără un cost ridicat.

”Apa grea” se vrea mutată în Germania. Ocazie cu care, toată încercarea asta trebuie să fie oprită cât mai repede. Cum se poate obține asta în doar câteva zile? Fără pregătire. Dar cu succes, evident. Va reuși oare eroul și de această dată?

Succesul neînfricatului ajunge la destinație? Asta încheie povestea sabotorului. Aflarea deznodământului  va agita apele puțin. Oricum ar fi să se termine totul. Deține Sabotorul rețeta succesului?

Andrew Gross – succesul (nu-i) etern

Nu prea îmi place să o zic, dar asta nu mă va împiedica să o spun răspicat: un autor de succes nu are o singură rețetă a succesului în mânecă. Nu ar trebui să aibă doar una, ci mai multe. Nu ar trebui să înceteze să caute, să se autodepășească întotdeauna. Ceea ce azi îi aduce succes în scris, mâine-l poate băga într-un con de umbră. Dacă nu va arăta că succesul lui nu e linear, mereu același, altcineva va găsi calea perfectă să-i ia locul.

Preda Publishing îți umple inima cu eroi. Sabotorul e bun, dar singurul om rămâne pe primul loc în inima mea.