..și pentru că mulți fug de suferință, puțini știu să iubească: Fraiero!, Ciprian Pop – Quantum Publishers

Vacanța este un moment de extremă bucurie pentru toată lumea. Unii se bucură pentru că nu mai merg decât în cluburi, își adună amintiri stropite bine cu licori bahice (sau nu) și colorate, au verde la cuceriri și povești ca-n filme.

Pentru mine, și pentru mine, vacanța este moment de bucurie și extaz total, dar atunci se dă în mine cea mai grea luptă. Dacă bagajul meu nu este o problemă și se umple cu haine, papuci și alte alea necesare în doar câteva minute, nu mă pot lăuda cu aceeași performanță atunci când vine vorba despre lecturile de vacanță. Niciodată nu știu ce și câte cărți să-mi iau cu mine. Anul acesta, până în noaptea plecării, am tot pus și scos cărți din geantă. Și pentru că vara asta NU mi-am cumpărat cărți din vacanță – pentru că nu am avut de unde, nu pentru că nu mi-aș fi dorit, am dus cu mine mai multe cărți decât am putut citi în doar zile de poveste – despre care voi povesti curând, aici pe blog.

Printre norocoasele Editurii Quantum Publishers.. s-au aflat: Păcatele fiului, de Theo Anghel – pe care am reușit să o citesc acasă, tot în iulie, dar și Fraiero!, de Ciprian Pop – aceasta din urmă pentru că Fraiera nu avea poză în Bulgaria – acuma are și e tare mândră, sper.

Știi prea bine de câte ori ai fost făcut etichetat ca fiind fraier, de câte ori ți-ai atribuit singur acest apelativ. Eu am pierdut numărătoarea, iar asta nu mă face mai puțin fraieră. Faptul că nu sunt fraiera lui Pop – nici nu știu dacă mi-aș dori asta, mă liniștește maxim.

Fraieră am fost, sunt și poate voi mai fi. Și fraiere voi mai întâlni oricând în viața asta, dar nu fug de ele, ci învăț – din toate experiențele tuturor. Iar din propriile mele trăiri, în care mulți m-ar numi regina fraierelor – fără drept de pierdere a coroanei, am învățat să suflu și-n iaurt, să fiu mai atentă la oameni și mult mai încrezătoare în intuiția mea.

Când Editura Quantum Publishers anunță cu mare fast noutățile literare, Laura e toată numai încântare, iar sufletul dansează și devine nerăbdător să descopere noi povești, noi cărți și oameni frumoși – care intră instant în viața mea.. și își capătă locul lor în inima mea.

Fraiero!, Ciprian Pop face parte din Colecția 18+. Da, știu! Multora încep să le sclipească ochii de încântare, își manifestă entuziasmul peste tot pe unde pot și devorează, căci sunt adepții noutăților literare. Și mai mulți.. se vor feri de cartea asta, fix pentru ceea ce scrie pe copertă, acel 18+ îi va speria mai rău ca moartea. Dar nu vor sta departe de comentarii spumoase – care stârnesc râsul găinilor (găinile sunt ale Dianei Macovei, să ne înțelegem!). Fraiero!, Ciprian Pop este pentru cei cu simțul umorului foarte dezvoltat, care nu se oripilează și nici nu văd limbajul ca fiind o piedică în calea lecturii. Restul pot oricând să își imagineze despre ce este și cum este scrisă Fraiero!, căci o astfel de carte nu se deschide în fața unor minți care nu vor să iasă din carapace, care preferă confortul și nu pot accepta cuvântul ”sex” în pagina unei cărți. Sau poate că unii, din copii preșcolari, au devenit direct maturi – absolvenți ai școlii vieții – toți fiind șefi de promoție, evident.

Fraiero!, Ciprian Pop este antidot la plictiseală, la teama de a citi și altceva în afara poveștilor de iubire clasice și tipice. Este cheia spre trecut și amintiri, spre poveștile ținute secret și departe de urechile părinților. Fraiero! este mai mult decât povestea adevărată a autorului Ciprian Pop, mai mult decât un jurnal sau propriile memorii. Fraiero! este evadarea sufletească și mentală, este curajul unui tânăr de a spune, cu subiect și predicat, cum trăiește tineretul, ce simte și cum se transformă acesta, treptat, în urma unor experiențe: prima iubire adolescentină, primul party, prima noapte acasă fără părinți, prima vacanță, primele decizii asumate, cum au depășit anumite crize, reacții, suferințe și modul cum au luat-o de la capăt.

Fraiero!, Ciprian Pop are limbaj și scene explicite (doar face parte din Colecția 18+), dar dacă nu vrei să citești scenele astea, pune mâna la ochi. Cum ai putea să te rușinezi, mă întreb, de ceea ce ai trăit și tu – în mai mică sau mai mare măsură. E vorba despre o etapă prin care trecem cu toții – mai devreme sau mai târziu, fie că e vorba de băieți, fie că e vorba de fete. Și cum vine asta? Fugi de Fraiera lui Pop, dar te dai în vânt după eroscoape și cărți erotice. Hai nu-mi zi că tu nu ai trăit în era descoperirilor hormonale și n-ai avut niciodată nevoie de jocuri în care să te descoperi și să descoperi pe celălalt, în intimitate. Sunt sigură că tu și partenerul tău, în pat fiind, nu ați desenat un tablou cu un curcubeu imens. Despre ce vorbim?

Știi? Cred că dacă Fraiero! era scris de o fată, Cipriana să-i spunem, nu cred că ar fi fost o carte rea, dar cu siguranță era altfel, poate mai romantică – siropos de dulce și ușor neverosimilă. Așa, Fraiero!, scrisă de Ciprian este plină de umor – un umor pe care numai băieții îl au. Habar nu am cum să explic asta, dar un băiat, dacă vrea, poate frate să stârnească râsul oricum chiar și atunci când vorbește despre o piatră. Femeile au umor, dar e unul caracteristic, fin – cu ghilimele sau fără, dar sunt geniale. Și acuma, dacă vorbim de  Editura Quantum Publishers, umorul este în floare – margarete și levănțică – atât la autoare..cât și la ei, autorii.

Până la urmă, autorul Ciprian Pop este OM, asta înainte de a fi autor. Iar prin Fraiero! Cipri se arată fix așa cum este el, fără perdea, fără măști, fără dorințe de a da impresia că este altcineva, că este altfel decât este. Prin cartea asta, în spatele cuvintelor, descoperi un om, ca mine și ca tine, cu calități și cu defecte, cu pasiuni, cu stări, cu nevoia de a trăi orice experiență, de a gusta oricând din viața asta a lui dulce – amăruie, căci una singură are și el.

Și dacă-ți vine să faci ochii cât cepele, ai grijă să nu-ți iese din orbite – ar fi păcat să nu mai citești cărțile Quantum Publishers. Reiau. Dacă îți vine să-ți dai ochii peste cap – ca o divă sau un div, după caz, abține-te să-ți dai cu părerea despre viața oricui, indiferent că e așezată în paginile unei cărți.. sau poate nu. De ce? Pentru că nu e nimeni în măsură să-și dea cu părerea despre viața altora, iar în cazul lui Pop.. niciun cititor al Fraierei nu a fost acolo, nu a trăit în pielea lui Cipri..ca să știe că e adevărat sau falsă povestea scrisă-n cartea veșnică a timpului.

Nu o lua personal. Nu lua personal paragraful scris mai sus, doar gândește-te la ceea ce scrie, la mesajul din spatele cuvintelor – care e unul singur: acceptare, căci există loc pentru fiecare.

Numai dacă citești Fraiero!, de Ciprian Pop afli cine este fraiera care dă numele primului volum din serie (dacă am înțeles bine..trilogie), dar nu te aștepta să descoperi adevărul imediat. Fraierele lui Cipri nu sunt ca alte fraiere (hahaha).

Fraiero!, Ciprian Pop e o poveste de viață în care te vei regăsi – oare pe unde te vei găsi? Cred că prin dosul unei perdele, trăgând cu ochiul și cu inima bătând tare de încântare.

Mulțumesc mult, Ciprian Pop, Fraiero! și Editura Quantum Publishers! Mulțumesc pentru bucuria descoperită într-o carte care nu te lasă fără să-ți satisfacă curiozitatea. Mulțumesc mult pentru că mi-ați înfrumusețat vacanța (chiar și pe ultima sută de metri), mi-ați ținut companie pe drumul de întoarcere acasă. Mulțumesc din suflet pentru faptul că mi-ați dăruit zâmbetul – deși abia mi-am abținut râsul, ca să nu deranjez la șofat.

Ciprian Pop aștept continuarea savuroasă!

Autorul Pop nu este deloc rău, să știi! Nu este nici măcar egoist. Îți trimite Fraiera lui la tine acasă. Intri aici și o chemi la tine – pe banii tăi, normal. Fraiero!, vrei să călătorești peste tot în țară și în lume? Editura Quantum Publishers face asta posibil!

Lectură savuroasă!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

23 august 2018 at 12:58 PM

Am mai citit câteva recenzii ale acestei cărți, dar cred că asta e prima care chiar mă determină să-i dau o șansă. Thanks 😇



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.