Teoria inocenței, Florentina Pandelea este un carusel al emoțiilor.  Este precum un buchet în care se adună toate lecțiile vieții. Dar și toată teoria care sfidează realitatea, sufletul și dorințele unei tinere.

Teoria inocenței, Florentina Pandelea o pune încercare pe Sophie. Și a pus la încercare și imaginația mea. Va reuși oare să treacă toate examenele care o vor ajuta să evolueze? Indiferent dacă poate, indiferent dacă e nepregătită, ea va trebui să treacă prin toate etapele.

Copila pe care am cunoscut-o încă din primele pagini, am simțit că a acceptat mult prea  ușor lipsa figurii paterne. Cere să i se spună adevărul despre tatăl ei, dar nu cred că o copilă poate înțelege. Că acceptă da, dar că înțelege, nu prea cred. Fără lacrimi, fără revoltă?

Nu subliniez prin această remarcă un minus al poveștii. Doar faptul că această acceptare duce la o serie de schimbări bruște: maturizare precoce, dar și căutarea ei necontenită a unei figuri paterne în jurul ei. A găsit una: Matthias – prietenul și proful de mate. Această prezență masculină trezește în sufletul ei anumite, sentimente, emoții și nevoi.

Teoria sfidează tot, inocența își cere dreptul, maturizarea forțează

Unui copil nu-i poate lipsi iubirea, iar iubirea înseamnă părinții. Sophie primește tot ce e mai bun de la mama ei, iar ceea ce mama ei nu-i poate oferi, caută în alte persoane. Găsește mângâierea, ajutorul și prietenia unui om. Care începe să însemne din ce în ce mai mult pentru ea. Există vârstă la care iubirea să ocolească un suflet? Ține oare iubirea cont de toată teoria despre ce e bine sau cum ar fi bine?  Teoria există, viața ne dăruiește practica. Prin încercări se învață, prin durere vine acceptarea și prin răbdare răsare soarele.

Sophie nu are copilărie prea multă, iar în adolescență simte lipsuri pe care crede că le compensează. Prin atenția care i se oferă. E o adolescentă tipică, uneori rebelă, alteori puternică. De cele mai multe ori, oscilantă. Oscilează între stări emoționale, decizii importante și atitudine. Intră în relații care sigur nu o vor face fericită, dar o vor ajuta să învețe. Este pregătită pentru fiecare lecție și adevăr pe care îl va descoperi? Totul o va forța să se maturizeze, să deschidă ochii și să meargă înainte. Oricât de greu ar fi.

Teoria inocenței – povestea nesiguranței și a instabilității

Sophie știa întotdeauna ce e bine, lua decizia corectă, dar întotdeauna era nesigură și o vedeai bătând în retragere. Suferă singură, deși spune mai mereu că relația mamă-fiică este una absolută. Lucru pe care nu l-am simțit, căci multe discuții le poartă cu altcineva, nu cu mama sa.

Refuză să se mai gândească la Matthias, dar se reîntâlnesc în calitate de profesor-elev, iar reacția este ușor contradictorie. Sophie a scos sabia și a început să se lupte cu propriile sentimente.  Târziu de tot descoperi ce anume simte Matt pentru ea, ce înseamnă pentru el. Dar s-a produs ruptura ce încă doare și provoacă suferință.

Nesigure mi se par toate personajele ce se învârt în jurul Sophiei. Doar Tom pare ceva mai decis. Și toate aceste figuri reprezintă foarte mult pentru Sophie. Deci ea de la cine să învețe să facă față prezentului? Nu are cine să o pregătească pentru viitor.

Slavă cerului că a știu să pună punct unei relații care nu i-ar fi adus nimic altceva decât durere. Desigur, mă refer la relația cu Robbert. A fi posesiv nu înseamnă iubire.  Relație este mult spus, căci nu e decât un refugiu. Un bum ce produce scântei și fluturi în stomacul fetei. Pentru scurtă vreme.

Teoria inocenței – relații (ne)potrivite și multă singurătate

Romanul acesta are și câteva momente de introspecție. Și mi-ar fi plăcut să văd cum anume se sudează relația mamă – fiică. Ar fi avut nevoie tânăra de sfaturile mamei în privința oamenilor.

Relația cu Matthias e pe butuci, dar nu se știe de ce, Robbert este cel care își arată puterea în momente critice pentru ea, Hunter apare brusc. În sufletul tinerei se dau lupte în continuu. Siguranță nu mai simte niciunde. Și alege cumva singurătatea.

Dar nu pentru că așa a decis, ci pentru că misterul apare în viața ei. Și începe să-i controleze viață și să-i spună adevăruri pe jumătate. Și acceptă fără să riposteze. Acceptă ceea ce simte și toată avalanșa de senzații noi.

Face și un salt în trecut. Acceptă mult prea ușor revenirea trecutului în prezent. Nu spun că ar fi trebuit să-l pună la colț pe coji de nucă. Sau să îi interzică mamei să-l mai iubească. Dar una era mama ei, una era iubirea dintre ei. Și cu totul altceva ea. A lipsit ani, a plecat când a aflat de existența ei, dar la întoarcere i se cere imposibilul. E nevoie de iertare, dar nici iertarea nu vine în două secunde. Sophie face un compromis, nu uită.

La singurătate se supune singură în momentul în care acceptă ceea ce îi spune Paul despre toți prietenii ei. Oare chiar așa să fie în viață? Renunță la prietenii doar pentru că i s-a zis că toți poartă o mască. Mă întreb de ce Paul nu a ales să-i arate adevărul? Ca apoi să decidă singură.

Și flăcăul o  iubea în secret – au trăit fericiți până la adânci bătrânețe

Teoria inocenței, Florentina Pandelea nu este un basm. Este doar o poveste despre viață și alegeri, despre situații care te scot din zona de confort. E o poveste despre modul cum ne percepem, despre stima de sine. Dar și despre teoria care nu ne face să trecem prin școala vieții. Degeaba cunoști teoria la perfecție, dacă practica te dă mereu cu doi pași înapoi.

Și pentru că spuneam de mama protagonistei, aceasta ar fi trebuit să aibă un rol esențial în pregătirea copilei pentru viață. Ea era prima persoană care ar fi trebuit să înrădăcineze stima de sine, să-i arate cât de frumoasă este. Nu neapărat ca fiică. Dar neapărat ca femeie, ca suflet.  Sophie a crescut cu ideea că ea nu are nimic special, că ea nu este frumoasă. Dar din nevoia de recunoaștere, de apreciere și iubire, se lega sufletește de oricine. De orice bărbat care-i oferea puțină atenție.

Cine să fie Paul și ce misiune a avut Hunter în viața Sophiei? Alt personaj marcat de viață, dar care se apropia de Sophie pentru ca mai apoi să plece. Va reuși să nu mai fie motanul cel mereu supărat că nu prinde șoricelul jucăuș?

Pe Sophie o caracterizează nevoia de iubire. Dar reacționează brusc, din impuls. Uneori prea copilăresc. Ca abia apoi să realizeze că nu mai e copilul mamei. Ci o domnișoară ce a acceptat fiecare schimbare. Care a înțeles că a fost nevoie de tot ce a trăit pentru a ajunge în momentul prezent.

Teoria inocenței – potențial maxim într-o poveste cu care nu am rezonat întotdeauna

Florentina Pandelea m-a pus față în față cu numeroase tipare umane. În unele m-am regăsit, pe altele îmi venea să le bat. Nu am rezonat cu toate și nu întotdeauna. Are potențial cu carul și știu că poate deveni din ce în ce mai bună. Am încredere că următoarele romane vor fi din ce în ce mai bune, iar evoluția va putea fi văzută cu ochiul liber.

Teoria inocenței, Florentina Pandelea nu e o carte rea, ci una în care încă se mai ascunde talent. E un roman în care nu am văzut nici măcar 0,001% din potențialul și talentul autoarei.

Teoria inocenței, Florentina Pandelea este precum o trambulină care te ajută să-ți deschizi aripile și să te înalți. O rampă de lansare. O oportunitate de a gusta din neprevăzut. Și un accept de a porni la drum – de mână cu iubirea, spre a bate la fiecare ușă a viitorului.

Mulțumesc mult pentru tot, Florentina Pandelea! Știu că poți și că ne vei arăta cum îți deschizi aripile și ne vei zbura spre alte povești. Fă-mă în continuare mândră de tine!

Teoria inocenței, Florentina Pandelea a apărut la Editura Celestium. Cumpără, citește și formează-ți propria opinie.

Lectură plăcută!