După lupte seculare care au durat câteva zile pline cu de toate, mă așez și eu comod în fața laptopului pentru a munci la restanțele lunii iunie – a zburat timpul ca gândul și ca vântul. Amânarea asta mă termină psihic, dar nici nu-mi voi forța sufletul să scrie, căci nu vreau recenzii și articole trase de păr, în care să-mi las negativitatea, vibrația joasă și starea interioară în cuvintele așternute aici.

Tot ce se întâmplă în viața unui om este spre binele lui cel mai mare. Tot ce trăiește o persoană are un scop, dar până să-și dea seama care este și ce mesaj se ascunde în spatele fiecărei experiențe, durează ceva. Până să găsească răspunsul la întrebarea ”De ce mie? De ce eu?”, timpul trece, lecțiile vin buluc, energia evenimentelor  pot surprinde, iar ”beneficiarul” se simte năucit de avalanșa din viața lui.

De cele mai multe ori, dacă nu cumva chiar de fiecare dată, fericirea vine când te aștepți mai puțin, vine când nu o mai aștepți chiar deloc, atunci când parcă te-ai obișnuit cu dușurile reci pe care le primești mereu. De fiecare dată fericirea nu bate la ușă – sau până să bată la ușa cuiva, își face simțită prezența în vise, capătă aspectul unei dorințe greu de îndeplinit, căci știi că fericirea ta ți-a uitat adresa încă de când a primit-o și rătăcește pe undeva. De fiecare dată, înainte ca fericirea să apară și în viața celui sceptic – fiind convins de faptul că a greșit, că nu o merită sau că nu există, viața o ”forțează” puțin, dar ea nu vrea, doar e forțată de împrejurări.. să ce? Fericirea asta e pusă să dea naștere unui mare haos în viața tuturor. Declanșează potopul. Și nu numai asta. După ce face ceea ce i se spune, tot ea are rolul de a face ordine, de a rearanja totul, de a te remonta, de a arunca resturile – după ce totul e pus la loc. Apoi hop și ea: vine, zâmbește cu toți dinții și spune: ” M-ai așteptat?! Iată-mă! Eu sunt fericirea ta – cea mult visată, dorită, râvnită și ce părea de neatins!” Uită-te și tu cât tupeu pe ea…

Lăsând la o parte gluma și visatul cu ochii deschiși – visez acum cum aș putea să(-mi) ”cert” puțin fericirea pentru întârziere, am să trec la povestea din romanul E ușor să te iubesc de Tammara Webber.

În momentul în care viața intră pe un făgaș normal, Jaqueline începe să simtă cum toată siguranța ei se duce pe apa sâmbetei, simte cum iubirea băiatului – pentru care a lăsat totul în urmă, dispare precum fumul, spre nicăieri. Când totul părea învăluit în liniște și bucurie, tânăra este trezită brusc din visare – cum că deja l-a găsit deja pe Făt-Frumos și vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți, dar și că nimeni și nimic nu-i va despărți. Toate aceste basme vor rămâne în amintirea ei, căci ea va simți gustul amar al unei iubiri – ce doar în visul ei..era eternă. Ce s-a întâmplat?

Și cum nimic nu vine întâmplător, cum nimic nu vine pe rând, ci doar la pachet cu alte semnale de alarmă, Jaqueline..mai are parte de un șoc, de-o întâlnire cu răutatea umană, cu fața întunecată a unui bărbat înfierbântat de alcool și dorințe carnale. În doar câteva ore, simpatica tipă perfectă, se simte abandonată, iar toată imaginea ei despre viață, siguranță și iubire.. dispare, se transformă în teamă, singurătate, frică și pericol – pe toate le gustă tremurând, în tăcere și secrete greu de dezvăluit prietenei.

După ce Jaqueline scapă ca prin urechile acului de o experiență fizică dureroasă – unde-l întâlnește pe eroul ei, ea este forțată de destin să-l elibereze pe Kennedy – iubitul ei de o viață. De ce? Pentru ca acesta să poată experimenta, să poată obține ceea ce-și dorește. Și ce anume își poate dori un bărbat? Orice nu are în relația actuală – libertatea de a fi cu cine vrea, când vrea. Totuși, dacă mă întrebi pe mine.. e de apreciat sinceritatea lui.

Există totuși un aspect dureros, pe care tare greu îl acceptă și fosta iubită abandonată: ușurința cu care a recunoscut că se simte atras de alte femei, cărora vrea să le cedeze. E și mai mare durerea, căci ea a trecut printr-un șoc, iar lui îi arde de jocuri fierbinți prin paturi reci. Cumva îl acuză în gând.. de indiferență, de nepăsare. Dar ea este cea care a ales să tacă, să nu vorbească despre încercarea lui Buck, iar pe Lucas nici nu l-a băgat în seamă – la început nu avea ochi decât pentru cel care plecase din viața ei.

Cât de repede ne obișnuim cu ceea ce nu se pare normal și firesc. Cât de repede ajungem să spunem ”Te iubesc” omului pe care zi de zi îl găsim alături de noi. Și cât de ușor este să credem că simțit tot ce ajungem să facem zi de zi, cât de des (oare) ne mințim că simțim totul.. nu că a intrat în reflex. E atât de ușor să trăim cu reflexe și e atât de ușor să confundăm glasul inimii cu cel al minții.

Jaqueline e atât de prinsă în suferința ei – provocată de Buck și Kennedy, încât trăiește mecanic, nu dă deloc pe la cursuri și habar nu are cine și ce o înconjoară. Totuși ceva îi atrage atenția: băiatul care a salvat-o de brutalitatea lui Buck, îi știe numele, iar ea habar nu are cine este.

Este acesta un erou total necunoscut? Dacă a fost necunoscut până atunci, din acea noapte grea, cu siguranță că nu va mai fi. Lucas este din ce în ce mai des în preajma ei: îl întâlnește oriunde și oricând. chiar și la cursuri.

Durerea pe care o trăiește, dar și amenințarea apariției problemelor la colegiu..o fac să se trezească, iar primirea unei noi șanse – în care să se pună pe picioare și să recupereze materia pierdută, o ajută să revină cu forțe proaspete – căpătate din dorința interioară de a reuși să treacă peste toate și să-și reia viața, căci nu toate se învârt în jurul lui Kennedy. De asta se va convinge curând.

Jackie ajunge să trăiască pentru ceea ce și-a propus, iar viața ei se împarte între ceea ce simte pentru Lucas – chiar și involuntar, London – cel care o ajută să recupereze cele două săptămâni de absență și cursurile la care acum participă zi de zi – reușind să se detașeze de Kennedy, trăind cu bucuria de a-l revedea pe Lucas și nerăbdarea de a vorbi cu London – doar virtual și doar prin mailuri.

Secrete și revederea cu Buck o readuc pe Jaqueline în pragul disperării, iar neputința de a se mai ascunde.. o fac să răbufnească, să spună tot ce a trăit în noaptea petrecerii. Este ajutată, dar și blamată, iar descoperirea adevărului despre Lucas o tulbură iar.

Ce va face Jackie? Va accepta ceea ce simte sau se va îndepărta de Lucas? Și pentru că regretele sunt normale, Kennedy încearcă să o recucerească pe fosta lui minunată iubită. Oare va avea vreo șansă?

E ușor să te iubesc de Tammara Webber este o poveste de iubire, una care are scopul de a vindeca, de a arăta că se poate și altfel, că fericirea există și că fiecare merită,  chiar dacă ne este greu să credem. Este povestea care ne arată clar că niciodată nu trebuie să regretăm deciziile pe care le luăm, care ne-au făcut să evoluăm și să descoperim adevărul – despre cine suntem, cum suntem și pe cine avem alături.

E ușor să te iubesc de Tammara Webber este despre șansa pe care ne-o oferă viața, despre șansele pe care ni le oferim noi – nu există niciodată doar una sau două șanse, despre modul cum ne învățăm lecțiile și aplicăm ceea ce știm deja. Este lecția de viață pe care o primim cu toții, mai devreme sau mai târziu, sub diferite forme.

E ușor să te iubesc de Tammara Webber este despre dorințele adevărate pe care ajunge să le avem, dorințele pe care le dorim împlinite și în propria realitate. Este despre oamenii care trebuie să știe că niciodată nu li se cuvine totul, că pot pierde ceva pentru a câștiga ceva mult mai bun pentru ei.

E ușor să te iubesc de Tammara Webber nu este o capodoperă literară poate, dar este cartea perfectă pentru vară, cartea care te citește și te implică în toată acțiunea, care te prinde în mreje și te face să te gândești la viața ta și la tot ce-ai trăit, cu un scop, desigur. Este cartea care se citește foarte ușor și care te ține în priză continuu. Te emoționează și te bucură, căci știi că și în realitate..totul va fi bine și fericirea te va găsi la momentul potrivit.

Cartea a apărut la Editura Epica.

Lectură savuroasă!