Aceasta este prima mea intalnire cu romanele Rodicai Ojog-Brasoveanu. Sa nu ne uitam la ceas este prima carte a autoarei pe care am avut ocazia sa mi-o achizitionez la un pret foarte bun. Recunosc, faptul ca imi ajungeau in fata ochilor pareri si recenzii la cartile autoarei, dar si faptul ca nu mai citisem nimic inainte, am asteptat cartea asta ca pe nu stiu ce cadou valoros.

Am mai scris despre asta si cu alta ocazie, pe un site dedicat lecturii. Poti sa citesti aici parerea mea „la cald” – parerea mea de dupa multele incercari de a nu abandona lectura acestui roman.

Desi nu sunt singura care nu a fost atrasa de aceasta carte, am ramas cu regretul ca nu am reusit sa o termin, ca inca o carte se mai adauga la lista cu carti care nu mi-au placut.  Cu regret sau fara, am uitat de carte pana mai zilele trecute, cand rasfoiam un blog cu lecturi si recenzii. Nu cautam nimic anume, dar am dat peste asta – exaaaaact cartea care zace necitita in biblioteca mea de anul trecut. Si iar m-a apucat regretul. Parerea foarte buna m-a facut sa ma intreb „Merita oare o a doua sansa?”

Da, as da romanului o a doua sansa – ca doar nu-ti imaginez ca este primul roman care nu m-a atras in toata perioada asta de serial reader. Aici se incadreaza si Procesul lui Kafka, pe care m-am chinuit pana l-am terminat, dar despre asta voi scrie intr-un alt articol.

As da o a doua sansa chiar daca este un roman istoric, chiar daca pe mine genul nu ma prea pasioneaza. Dar atat de frumos spune Veverita in articol ca nu rezist tentatiei – trebuie sa-i cedez. Si o fac cu orice risc.

Nu stiu cand se va intampla asta, dar revin cu o parere imediat dupa lectura.