Îmi amintesc atât de bine momentul în care online-ul era plin de o singură recomandare literară – cred că atunci când s-a aflat că seria toată va fi reeditată. Harry Potter a fost atunci pe buzele tuturor, toți spuneau cât e de faină seria, că e cea mai tare, că merită citită (aici vom discută cândva pe larg).
Recunosc faptul că nu am citit atunci când a apărut acest fantastic Harry Potter, nu am citit-o în copilărie – pentru că aveam alte griji atunci (voi povesti curând despre asta), dar atât de fain se vorbea despre aceste cărți.. m-am simțit atât de prost! Și rușinată!
Așa că am cumpărat imediat ce-a apărut primul volum reeditat.  Și mi-am promis că o să citesc foarte curând, că voi intra curând în povestea lui Potter și că abia aștept să-i simt magia.
Am citit volumul I din Harry Potter în februarie 2016 și mi-a plăcut. Dar atât. Nu am avut vreun moment în care să spun ”Wow! Ce tare e seria! Clar nu o să ratez continuarea! Trebuie să am seria completă!” Dacă nu am zis asta, dacă nu m-am trezit înnebunită după Harry Potter! E grav?
Oare sunt singura care nu e disperată să dețină toată seria Harry Potter? Nu știu de ce nu sunt, dar nu sunt. Sunt convinsă de faptul că, nu seria are o problemă, cred că singura problemă din toată povestea asta magică și… de neratat, e la mine..
Astăzi mă gândeam la motivele care au dus la această situație – decizia (nu foarte fermă) de a nu mai continua seria. Și dacă tot mă gândeam așa singură, am zis să și scriu ceea ce gândesc acum. Nu că ar fi atât de interesant subiectul, dar pentru mine contează tot ce simt în legătură cu o carte – care mi-a plăcut sau nu.
Harry Potter și Piatra Filosofală de J.K. Rowling este o carte frumoasă, plină de suspans, de acțiune, de adrenalină. E frumoasă! Cu toate astea, eu nu am mai simțit chemarea spre următoarele volume.
Știu sunt o ciudată! Am mai spus-o eu anul ăsta că sunt cea mai mare ciudățenie a pământului, mai ales atunci când vine vorba de cărți. Văd cititori entuziasmați de anumite cărți, fac rost de ele. Apoi le citesc și conștientizez că nu e rea cartea, dar nici foarte bună așa cum mă așteptam – asta-i greșala mea: am așteptări prea mari de la cărți foarte discutate/laudate excesiv. Așa a fost și cu Harry
Sincer! Nu cred că am vreo șansă! Vreo șansă să-mi revin și să mă vindec de ”boala ciudățeniei”, dar nici nu mă voi chinui prea tare să fac asta – atâta timp cât nu aceasta nu face rău nimănui, nici măcar mie.

De ce am citit doar Harry Potter și Piatra Filosofală?

 Cărți pentru copii. Pe majoritatea site-urilor de la noi, seria este încadrată la această categorie. Cred că unul din motivele pentru care nu am simțit în 2016 să continui cea mai iubită serie este vârsta la care m-am trezit eu să pătrund în tainele lumii lui Potter.Nu că aș fi eu vreo babă, dar sunt cărți pe care dacă nu le citești când ar fi indicat, mai târziu, riști să nu mai fii captivată de întregul univers al cărții. Poate că Harry Potter se citește la vârste fragede. Și se recitește mai târziu. La 29 de ani se pierde mult din savoarea unei cărți pentru copii.
Noua ediție (cea de la Arthur) este foarte frumoasă, hardcover, într-un colorit și o grafică de excepție.  Coperta rigidă își are rostul, dar pe mine nu m-a ajutat deloc, ba chiar devenisem axioasă și agitată că nu puteam citi prea mult înainte de culcare. Asta mi-a îngreunat lectura. Pentru că a fost nevoie să mă opresc foarte des. O să râzi, dar nu puteam ține în mână și să citesc atunci când mă băgam în pat. Întreruptul des duce și la o deconectare dintre cititor, personaje și mediul oferit de întreaga acțiune. Poate e un motiv pueril, dar pe mine m-a pus în dificultate.
Am tot citit prin online că traducerile diferă. Mulți chiar s-au arătat supărați să descopere alte denumiri și diferențe atât de mari de la ediția editurii Egmont la cea de la Editura Arthur. Dar din păcate, prima ediție a seriei nu prea mai este de găsit. E și normal să fie alte traduceri, dar să fie oare atât de evidente, astfel încât să schimbe (radical) o poveste? Nu am de unde să știu, căci nu am văzut până acum o traducere a volumului de la Egmont – pentru a mă convinge singură și a decide dacă traducerea poate fi trecută pe lista mea de motive. Însă.. nu se știe niciodată.
Nu știu alții cum sunt, dar pe mine reușește să mă obosească teribil fontul folosit în scrierea unei cărți. Mă refer la acele fraze care sunt scrise italic într-o carte. Nu știu dacă doar eu am problema asta, dar pe mine mă termină italicul. Înțeleg că sunt gândurile personajelor și trebuie evidențiate cumva, dar altfel nu se poate? Cu un alt font, poate puțin mai îngroșat. Italicul îmi dă senzația că a lipsit tușul fix la frazele alea, că sunt șterse și încețoșate. Și chiar îmi obosesc ochii –  și mă chinui chiar și cu..4 ochi. Daaaa! Chiar și eu folosesc acum italicul, dar evidențiez și cu negru, ca să se vadă și să nu dea senzația de tremurat atunci când este cititi articolul.
Nu vreau să crezi că judec seria Harry Potter sau poate editura Arthur. Eu nu am treabă cu ediura, cu cartea. Eu doar spun ceea ce am observat eu, ceea ce mi-a îngreunat mie lectura și a atras decizia de a nu mai continua seria. E doar o părere subiectivă.
Chiar dacă în 2016 am spus că nu voi continua seria, să știi că nu-s chiar așa de rea. Mă gândesc să o recitesc (de trecut în listă). Am revenit iar asupra deciziei mele. Pentru că mi-a plăcut destul de mult.
Sau poate voi citi întreaga serie odată cu picii mei – când se va putea, normal. Timp am, răbdare am, mai lipsesc două elemente esențiale. Și oricum.. știu că ”Niciodată să nu spui niciodată” este adevărată, în cazul meu.
Tu ai citit Harry Potter? Abia aștept opinia ta cu privire la volum sau la întreaga serie scrisă de J. K. Rowling!
Sursă foto: wetcanvas – DeviantArt