Anotimpul iubirii, Rodica Mijaiche sau dorința de a trăi veșnic alături de persoana care te-a învățat ce e iubirea.
Am ajuns ziua în care o mare parte dintre noi nu mai credem în iubire, în suflete pereche, în perfecțiune, în timp potrivit.  Am ajuns să credem că tot ce-i frumos se întâmplă doar în cărți, doar oamenilor cu frumusețe fizică ireproșabilă, doar celor cu poziție socială. Am ajuns atât de tare să ne temem de noi..încât nu mai avem încredere în viață, în alegerile pe care le facem, în ceea ce simțim sau ne dorim să realizăm. Ne-am moleșit și nu mai trăim – că și așa nu se va întâmpla nimic, viața nu ne iubește, iar despre suflet pereche.. nici nu mai vorbim. E doar în cărți, doar un mit frumos. E frumos, dar tot ce-i frumos e ireal și nu pentru mine – ar spune multe persoane, iar unele mi-ar urla chiar și în urechi.
Și uite de asta cred că există cărțile: să-ți spună că neîncrederea nu va schimba cu nimic viața ta, nu în bine. De asta există cărțile, ca să-ți reamintești să trăiești, să te bucuri, să crezi în magie (și asta există în cărți și desene animate?). De asta există cărți – orice carte pornește de la un sâmbure, iar sâmburele ăla, oricât de mic ar fi, nu este altceva decât realitatea. Serios! Nici o carte nu s-ar scrie dacă nu ar avea realitatea (o întâmplare reală) ca punct de pornire.
Anotimpul iubirii vine să mângâie, să redea încrederea, să te refaci, să vezi simplitatea, frumusețea din tot, să înțelegi că sfârșitul unei etape, a unei povești înseamnă un nou început. De ce nu mai crezi în frumos, în iubire și în șansa ta? Pentru că ai suferit de sute de ori, mi-ai spune. Serios? Suferința e un motiv sau un paravan pentru frica ta? E doar un motiv. Și dacă te temi asta atragi. De ce te-ai teme de ceea ce ai mai trăit? Alegi să te temi în loc să-ți deschizi inima spre noua iubire.
Iubirea adevărată există și de cele mai multe ori apare pe nepusă masă, apare ca o furtună, ca un curcubeu – după o furtună torențială, apare când nu o aștepți, e ca un val, te sufocă, îți dă fiori, dar e pentru tine, e doar a ta. E alegerea ta – o primești sau îi spui că nu ești pregătită – și o rogi să stea pe preș afară până te decizi să renunți la frică. Nu va mai fi acolo atunci când vei deschide ușa să o îmbrățișezi.
Anamaria a deschis ușa unui necunoscut – ce avea să-i schimbe viața pentru totdeauna. Adrian a apărut fix când ea nu avea chef de musafiri, de chiriași. A venit la ea fix atunci când nu avea nevoie de companie, ci voia doar să-și plângă prietenul.
Două suflete rănite, două inimi sângerânde se vor simți mereu, chiar și de la distanță. Două suflete supuse multor teste, vor ști mereu că nu pot aduce și mai multă suferință, ci au un alt rol în viața celuilalt: vindecarea prin iubire.
Doi oameni se vor întâlni fix atunci când au nevoie unul de altul- chiar dacă nu cred asta sau spun că nu au nevoie de nimeni, că vor să fie singuri. Se vor găsi fix atunci când vor simți că vocea sufletului îi cheamă, când nu mai speră că soarele va străluci și pe strada lor. Anamaria și Adrian se găsesc, iar destinul îi vrea împreună.
Când doi oameni se găsesc, se simt, se recunosc, e momentul în care simți că nu mai ești singur pe lume, simți că ai cui dărui fericirea ta, că ai cu cine împărți propria fericire. Fericirea e goală dacă rămâne doar a ta. Dar nimeni și nimic nu poate garanta că totul va fi lapte și miere, că drumul în doi va fi neted, fără piedici.
Inima Anei se unește cu inima lui Adrian, dar secretele, durerea și rănile lui Adrian o dezamăgesc, iar tăcerea lui adâncește rana interioară a tinerei- care e decisă de fiecare dată să renunțe, să-l uite și să-și vadă de viață, crezând că este condamnată la singurătate.
Încrederea (sinceritatea) și comunicarea sunt ingredientele necesare pentru o relație împlinită, fără ele nici să nu te gândești că vei putea să ții pe cineva alături de tine. Dacă celălalt nu poate. nu știe sau consideră că nu e momentul să vorbească, nu te supăra prea tare – înțelegerea, încrederea și susținerea ta, îl va ajuta. Arată că ești acolo, gata oricând să asculți, dar nu să forțezi.
Relația dintre Adrian și Anamaria începe furtunos, pasional, continuă, dar cu multe ploi de vară și tensiuni. Și încă nu s-a terminat – continuarea e așteptată cu sufletul la gură, cu entuziasm, cu multă curiozitate. 
Anotimpul iubirii nu are între coperți o simplă poveste de iubire. Și nu e o poveste ce se poate citi doar în cărți. Autoarea Rodica Mijaiche evidențiază foarte frumos și prietenia, încrederea în sine și nevoia de iubire. Orice s-ar spune, fără iubire nu poate trăi nimeni. Se scoate în evidență și legătura părinte – copil, iar Adrian are o poveste ce sfâșie pe interior, pentru el trecutul e dureros și trist, plin de remușcări și vinovății asumate.
Crezi că Anotimpul iubirii e o carte simplă? O poveste banală? Eu aș zice că nu. Și dacă sunt la a doua citire și a doua recenzie, nu este întâmplător și nici degeaba. Fiecare are un suflet pereche. Nimeni nu s-a născut ca să fie singur pe pământ. Merită să crezi în iubire, căci iubirea nu a făcut rău nimănui -nu se suferă din iubire, ci din lipsa ei.
Anamaria și Adrian îți dau o lecție de viața și dovada clară că nimic nu este imposibil. Totul e posibil atunci când există dorință și încredere că se va îndeplini.
Mulțumesc mult autoarei Rodica Mijaiche pentru că cartea oferită pentru recenzie. Mulțumesc mult că ai trimis-o pe Anamaria în viața mea. Mi-a reamintit povestea mea, m-a ajutat să mă văd pe mine în tot ce reprezintă ea. Aștept cu nerăbdare continuarea seriei Anotimpuri.
Lectură plăcută!