Blestemul moștenirii, Mirela Oprea – Tritonic

Știi cum o simt eu pe Mirela Oprea? O simt ca fiind o surpriză continuă, o simt ca pe o cutie magică în care habar nu ai ce se ascunde. Ceea ce se vede vorbește de la sine, dar fără să spună ceva, fără să divulge secretul, fără să se dea de gol. Dar în ceea ce privește conținutul, Mirela e o surpriză mereu plăcută și misterioasă!  Și ce se întâmplă atunci când știi (sau bănuiești) despre conținut ca fiind mai ceva decât o nestemată? Exact! Curiozitatea te fierbe la foc mic, iar opulența te lasă fără aer.  În cazul cărții – bijuterii Blestemul moștenirii, Mirela Oprea a reușit să nu mă mai sperie cu grosimea romanului, dar m-a ispitit până la ultima pagină.
Încă din ziua în care am văzut cartea pentru prima dată, am știu că va fi devorată și nu voi mai ține cont nici de numărul de pagini, nici dacă mi-e foame sau somn. Din prima clipă am știut că voi pătrunde într-o lume a bogaților, a luxului și a iubirii. Dar Blestemul moștenirii nu e doar depre bogătie materială, lux și iubire, este o poveste mult mai complexă, care pune pe gânduri cititorul.
Blestemul moștenirii debutează cu aflarea adevărului pe care Philip l-a ținut departe de Lauren până după căsătorie. Frumoasa viitoare mamă, află de la proaspătul soț că nu este cine a crezut ea că este.  Oare bogăția îl va despărți? Poate bogăția nu, dar răutatea, cu siguranță! Dacă iubirea a fost mai importantă decât ascunderea adevăratei poziției sociale a lui Philip, răutatea celorlalți va reuși imposibilul. Nu pentru că nu ar fi rezistat iubirea în fața testului suprem, ci pentru că, însăși iubirea primează, iar Lauren, în fața amenințărilor,  a ales iubirea și a ales să-și salveze fructul iubirii pure dintre ea și cel cu care s-a căsătorit, din iubire.
Iubirea și răutatea nu au cum să reziste în același mediu. Iubirea și răutatea se anulează una pe alta, nu se suportă și se infectează reciproc și nu pot trăi împreună pentru totdeauna. Și uite așa, iubirea, planurile și o viață în doi devine trecut, o amintire frumoasă, un chin și o măcinare interioară continuă pentru amândoi.
Imediat după plecarea tinerei mămici Lauren, controlul este preluat de întruchiparea răutății, a invidiei și-a durității – Lady Margaret, mama lui Philip și cea care-și va modela moștenitoarea după bunul plac.  Uneori luxul, bogăția și eticheta iau mințile, încețoșează gândirea și înăsprește orice femeie mânată doar statutul ei social. fără să mai contează interiorul, căci într-o lume pretențioasă, opulența, eleganța și manierele contează, omenia poate lipsi.  Lady Margaret și Alexandra au o singură deviză: ”Totul este al meu! Nimic nu se împarte!” Trist, dar real în cartea Mirelei Oprea și uneori adevărat în lumea reală.
Alexandra devine imaginea în oglindă a bunicii Margaret, cea de la care învață să fie dură, sigură pe ea, nemiloasă, o luptătoare. Știi să-și apere ceea ce îi aparține, să nu se lase deloc îmblâzită, să nu cheltuie nimic din ceea ce i se cuvine. Alexandra este văzută ca fiind puterea ce taie în carne vie, căceia nu-i pasă decât de avere și de cine este ea – datorită averii sale și a numelui pe care îl poartă. Nu-i pasă de familie, de tatăl ei, iar pe Lauren o urâște – asta a învățat de la modelul ei, căci atitudinea și faptele se copie cu ușurință.
Momentul în care Alexandra e în stare de orice pentru avere și poziția sa socială, află un adevăr dureros, care o înfurie și-o aruncă în prăpastia care o va lăsa oricum fără nimic din ceea ce a sperat să obțină.
Dispariția Alexandrei, dar și faptul că societatea știa doar o parte din adevărul familiei, aduce în viața tuturor un alt moment important și aflarea unui nou adevăr. Un secret păstrat zeci de ani, zguduie și bucură în aceeași măsură.
Cât rău poate face oare un om însetat de putere, de control și bogăție materială? Cât de mult poate schimba un astfel de om și pe cei din jur – un suflet care nu are nici o vină ca s-a născut și că a rămas captivă într-o lume condusă de aparențe?
Adevărul e că m-a supărat puțin Philip. El trăia cu mama sa și fiica Alexandra. Și le vedea pe amândouă. Știa că are o mama dură și că fiica moștenește caracterul bunicii. M-a întristat puțin lipsa lui de atitudine ca să schimbe ceva, să se implice cumva, să-și avertizeze mama. Dar nimic…Iar cei care au greșit, nu mai pot da explicații, nu mai pot îndrepta nicio greseală. Au plătit. Sau poate că au scăpat.
Greul, bobârnacele și plata altcineva o va face. Altă față a Alexandrei va gusta din pelinul răutății, a pericolului și a răzbunării. Va reuși să reziste un alt suflet îmbibat în iubire în gura lupilor nemiloși?
Imaginea în oglindă a Alexandrei este noua Alexandra. Este total diferită, crescută într-un alt mediu, departe de lux și bogăție. Atât de diferită și totuși la fel. Au același chip frumos, dar sufletele lor sunt opuse. Și nu va dura mult până când ambele suflete se vor lupta pentru a reuși să păstreze aparențele și imaginea familiei.
Oamenii cred în schimbări și în miracole abia când o văd pe noua Alexandra – una total schimbată și dispusă să încaseze fiecare palmă, să simtă fiecare resentiment din partea celor care au cunoscut-o înainte de accident. Nu se lasă impresionată de necunoscut, atinge pericolul, îl simte în apropierea ei și-l lasă să-i dea târcoale.
Dacă din fața tuturor pleacă mereu cu fruntea sus, din fața lui Dylan nu are cum pleca – nu atât de repede, căci devine umbra ei, dar și cel care o scoate din ghearele morții sigure, fără să știe exact motivul.
Viața tuturor se schimbă total și atât de repede. Nu știi ce te așteaptă a doua zi, ce se mai întâmplă și pe cine trebuie să înfrunte tânăra ca să-și salveze o parte din trecutul la care nu a avut acces.
Aliona (noua Alexandra) știe că-și înlocuiește sora geamănă, dar nu știe nimeni absolut nimic despre viața ei amoroasă, despre cei cu care își petrecea zilele și nopțile, nu știe nimeni ce promisiuni a făcut bărbaților din viața ei – și nu sunt doar doi, ci mult mai mulți.
Simte pericolul, dar Dylan o salvează, o scoate din ghearele tuturor fiarelor dispuse să o sfâșie. Dar Dylan nu o poate salva de sine. Iar Aliona  nu știe de ce el este un dușman pentru ea – e rece, dur, sfâșietor, o urăște. Asta ca imediat să-i arate că nu e singură niciun pas.
Secrete bine păzite într-o lume a luxului, sensibilitatea nu o pot proteja întotdeauna, iar dovada stă momentul în care Dylan este descoperit, iar el nu mai poate să joace doar rolul dușmanului.
O confruntare dureroasă va aduce în fața Alionei un Dylan și mai dur, decis să nu mai cedeze, să nu o mai lase nepedepsită. După cuvinte dure, o ploaie de răutate și o acceptare a situației, după un pericol întins la maxim, Dylan simte cum începe să piardă teren, cum este acaparat într-un carusel de sentimente necunoscute. Este greu de accptat iubirea, dar lipsa Alionei îl transformă din nou într-un om dur, în vechiul Dylan.
Un nou adevăr – care-i spune lui Dylan cât de mult s-a înșelat în privința celei pe care și-a promis să se răzbune, dar și pericolul real în care se află Aliona,  îl zguduie din temelii. Dylan nu e singurul care a promis că o va ucide, iar acum un alt bărbat reusește să o rănească pe cea pe care o iubește.
Aliona este salvată, scapă de toate acuzațiile lui Dylan, dar află și adevărul despre el. Pentru ca mai apoi să simtă cum îl pierde din cauza neputinței. Poate că iubirea ei va reuși să-l aducă înapoi.
Finalul este plin de iubire. Și pentru mine, finalul nu e doar iubire și o povește cu happy end, ci  oferă mai multe lecții de viață:

  1. Dacă ai bani, dar nu ai iubire, poți să te consideri mort deja.
  2. Dacă ai frumusețe fizică, dar nu ai suflet, ai murit deja.
  3. Dacă continui să crezi că banii aduc fericirea, mai gândește-te.
  4. Dacă crezi că frumusețea fizică e tot ce contează, pentru că se vede, iar sufletul nu e la vedere, ai să te convingi cândva că nu e chiar așa.
  5. Dacă încă mai crezi  că secretele păzite vor rămâne ascunse pentru totdeauna, viața îți va arăta că  ele mereu vor ieși la iveală.
  6. Uneori nu doar puterea invinge. Învinge și iubirea.

Blestemul moștenirii, de Mirela Oprea este o lecție despre puterea care fură rațiunea, despre puterea banului care nu poate învinge niciodată puterea iubirii. Este un carusel de emoții, un lanț de  secrete îmbibate în luxul sclipitor. Blestemul moștenirii este despre forța răului și forța binelui, despre forța răzbunării și forța iubirii, despre lașitate și curaj, despre simplitate și lupta pentru a arăta cine ești, cum ești.
Blestemul moștenirii pune în balanța forțele răului și ale binelui, asezonate cu secrete, acțiune, tensiune, schimbări de situație, cu personaje perfect creionate și forța de a rezista fiecărei furtuni. Se va înclina balanța? Va învinge binele și va reuși să șteargă orice durere?
Mulțumesc mult, Mirela Oprea! Mulțumesc mult pentru încă o poveste ce-mi va rămâne în suflet, pentru încă o poveste tumultoasă care m-a acaparat, care m-a vrăjit și purtat pe cărările luxoase ale vieții.
Blestemul moștenirii nu trebuie să stea departe de  niciun cititor. Această carte va atrage alte și alte aprecieri, sunt sigură. Blestemul moștenirii va îmbogăți sufletul celor care-i dezleagă misterul. Blestemul moștenirii se găsește aici. Fără teamă cumpărați-l, căci nu vi se va întâmpla nimic rău, doar binele vă va intra în suflet!
Și da! Broscuța a înlăturat blestemul pentru totdeauna! A  meritat să-mi supun prietena acei provocări! Și nu i-a fost deloc greu!
O poveste magică! O poveste ce a transformat totul în magie și miracol!
Lectură plăcută!
 
 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

11 decembrie 2017 at 8:01 AM

Și mie mi-a plăcut tare mult cartea. Alexandra mi-a displacut din prima clipa.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cadouri de Crăciun - Book Tag

11 decembrie 2017