Cartepidemia lunii februarie 2015: Recenzie Mincinoșii, E.Lockhart
Mă bucur mult pentru faptul că am acceptat provocarea de a participa la Cartepidemia lunii februarie 2015. Cartea Mincinoșii, E. Lockhart a fost peste așteptările mele, dar dacă nu era aleasă în cadrul Cartepidemiei, recunosc, nu aș fi citit-o foarte curând. Motivul? Numele cărții nu îmi spunea mai nimic. Sau dacă îi spunea ceva, îmi spunea prea puțin ca să mă atragă.
Am citit-o foarte repede. Și o citeam și mai repede dacă nu întârziam, cu bună știință finalul. Spuneam pe grupul Cartepidemiei faptul că sunt pe cale să intuiesc finalul, dar m-am înșelat. Apoi.. eram foarte convinsă că știu ce încotro se va ajunge cu acțiunea, dar m-am înșelat iar.
Pare a fi o carte banală. Pare a fi o carte pentru adolescenți, însă este mai mult de atât. Este genul de carte pe care, dacă o citești, trebuie să renunți la orice așteptare. Dacă alegi să citești această carte, atunci așteaptă-te să fii surprins, să devii peste măsură de curios, să-ți pui întrebări, iar la final.. să ai nevoie de timp pentru a găsi posibile răspunsuri.
Se citește cu ușurință și cu sufletul la gură în fiecare clipă, iar atunci când crezi că misterul s-a elucidat, apare un alt mister care te pune din nou pe jar. Te ține mereu în priză.
Este cartea care mi-a trezit până acum cel mai mare curiozitate și cel mai mare interes. Este cartea care mă bântuie și acum și cred că va continua să mă urmărească mult timp de acum înainte.
Recomand cartea Mincinoșii, E.Lockhart tuturor celor care vor o altfel de lectură, celor care vor o lectură ușoară, dar foarte specială, o lectură gată să ofere oricând minții tale puțină sare și piper.
Dacă vrei să citești această carte minunată,o poți comanda de aici și o vei primi acasă, prin curier.
Comments