După o noapte de Linda Howard – Miron, Colaborare TargulCartii.ro

După o noapte de Linda Howard  este povestea ce ia o altă întorsătură după doar o noapte, una fatidică. În acea noapte, viața fetei – femei s-a schimbat total. dar trecutul nu a putut fi lăsat în spate. Trecutul lui Faith a căpătat glas, a revenit și-a dorit să arate adevărul așa cum a fost. A dorit să dea o lecție importantă celui care credea că le știe pe toate. Dacă mă întrebi pe mine, Gray a primit, nu doar o lecție, ci palme peste ochi.
Cu acest roman am avut parte de o surpriză. Unii ar spune că a te opri din lectura cărții După o noapte, repreintă o neplăcere. Eu aș fi zis la fel, dacă renunțam. Am fost tentată să abandonez totul. Am început cartea într-o călătorie cu mașina, departe de liniște – lipsa liniștii mi-a adus o groază de informații, dar pe care nu am mai reușit să le pun cap la cap – pentru a putea începe reconstrucția puzzle-ului. De asta am lăsat cartea departe o perioadă. M-am tot gândit dacă să continui sau dacă e mai bine să mă las învinsă.
A doua șansă a câștigat. Am luat-o de la prima pagină, iar de această dată nu am mai avut nicio problemă, nu am mai avut parte de momente în care să mă rătăcesc, să pierd firul poveștii, să mă plictisesc.
Fiecare pagină m-a condus prin toate stările: de la încruntare și până la nevoia acută de a o pocni pe Monica – cea veșnic nemulțumită, cea alintată și gata oricând să predea problemele personale fratelui.
E atât de ușor să judeci pe cineva din prisma părinților,  dar nu există niciunde, nicio lege în care scrie ”Copiii sunt precum părinții”. Faith are parte de o familie dezbinată, de probleme și griji nemăsurate, dar niciodată nu le-a plasat nimănui – pentru că nu avea cui. Nici măcar pe frățiorul bolnav și respins de toți cei din jur. A avut în grija ei, la doar paisprezece ani, o familie neglijentă: mama ce nu era mereu alături, tata mereu cu alcoolul în sânge, iar frați ei nu erau mai departe de  ceilalți. Așa a căpătat ea o etichetă de femeie ușoară, ce nu va face nimic mai mult decât familia ei.
Toate zilele ei erau trase la indigo, nimic nu părea să se schimbe pentru ei. Frățiorul nu se putea vindeca, ceilalți frați nu ar fi revenit niciodată pe calea cea bună, mama nu ar fi zis nu bogăției și luxului. Tatăl nu ar mai fi fost el dacă venea acasă treaz măcar o dată.
Viața lui Faith se schimbă totuși. În noaptea în care Gray – băiatul pe care ea îl iubea în taină, vine să-și impună regulile, să-și arate puterea și să o impună. Rezultatul? Familia Devlin ajunge în stradă, doar pentru că Guy și Renee au plecat împreună, pentru că amanții si-au abandonat familiile fără să se gândească la consecințe. Dar adevărul e departe de a fi atât de simplu.
După alți doisprezece ani, Faith Hardy – o tânără femeie văduvă, revine în locul copilăriei sale – acolo unde trecutul doare, unde încă sângerează. Acolo unde unic stăpân pare să fie Gray. Revine, este alungată, iar asta o ambiționează și mai mult. După atâția ani, Gray nu o mai poate speria și opri să trăiască unde vrea, iar poziția financiară o ajută.
Ceea ce urmează este un spumos, plin de tensiune, de tachinare, intimidare, amenințare, atracție evidentă, ciocniri ”întâmplătoare” între Faith și Gray, presiune, oferte refuzate, anchete, secrete, victime sigure, moarte, adevăruri descoperite în adânc. Povestea este asezonată cu mofturi, pericole, oameni falși, iubire puternică, pierderi, regăsiri, dar și durere. Multă.
Doamne, cât am apreciat-o pe Faith! Serios! I se potrivește atât de bine numele. Este o fire puternică, singura care îndrăznește să-l înfrunte pe Gray. Și reușește cu brio! Reușește și să afle adevărul adevărat despre tatăl lui. Și-l înfruntă plină de curaj pe cel de care ar fi trebuit să se teamă.
După o noapte de Linda Howard te ține în priză. Povestea te emoționează, te încurajează, te pregătește pentru schimbarea celor care au curajul să afirme că ”am mereu dreptate”, te sensibilizează cu tăria și personalitatea unor protagoniști perfecți în imperfecțiunile lor. O carte minunată. O poveste care toate schimba modul în care ”vezi” realitatea din jurul tău.
Mulțumesc mult targulcarții.ro pentru încă o carte ce mi-a mers la suflet!

Cărțile de pe LIBMAG preferă să coste puțin și să se afle în biblioteca ta personală. Acum cărțile editurii Polirom au prețuri cu până la 90% reducere.

libmag.ro

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.