Jemima J, Jane Green (Chic – Editura Polirom) – Recenzie
Jemima J este chic, este plină de viață, este visătoare și foarte pasionată de scris. Ea este supraponderală, nu are încredere în ea și se complace în rolul de persoană neînțeleasă – mai mult decât este cazul. Jemima J este genul acela de roman pe care te apuci să-l citești gândindu-te că-l vei devora. E acel roman de la care, personal, am avut mai multe așteptări. Și m-am învățat minte.
Întreaga poveste este amuzantă, dar și educativă. Asta până într-un punct. Am avut momente în care am simțit că povestea bate piciorul pe loc. S-a lungit fără rost, iar finalul a fost ”aruncat” din avion. Și ca spațiu i s-a acordat doar o pagină. Doar una, fără prea multe explicații, fără detalii, anost și în grabă. Dar poate se grăbea autoarea să prindă avionul, mai știi?
Frumușică povestea, dar enervantă pe alocuri. Am avut o relație de love-hate, căci prea nu se întâmpla nimic în unele momente. Cred că puteau fi scoase multe din paragrafe. Iar cu numele personajului Jemima a fost o altă distracție. M-am chinuit puțin până să rețin cum o cheamă – la început mi se plimba limba în gură când încercam să pronunț numele ăsta.
Jemima J – povestea în care totul ar fi putut fi altfel
Dar nu este altfel. Iar Jemima J nu face altceva decât să povestească viața ei anostă. Dar nu se plânge cu scopul de a atrage atenția colegilor de la serviciu sau a colegelor perfecte cu care locuiește. Ci doar pentru a evidenția că viața de grăsuță nu e deloc ușoară, căci nu obții nimic atunci când ești gras. Nu ai nici un job bun, nici prieteni, nici iubit.
Nu avea nimic din toate astea, dar ea continua să viseze, să spere. Știa că nu are nicio șansă să atragă atenția cuiva. Doar mergea la muncă și acasă – unde mânca dulce cât putea de mult. Deși își tot plănuia să țină dietă. Mereu amâna momentul și ziua în care să pună piciorul în prag. Mereu se mințea și spune ”de mâine, când nu mai am nicio ispită culinară în jur”. Mereu era de mâine.
Mama ei o tot întreba dacă a mai slăbit, dacă s-a apucat de sport. Dar ea nici nu voia să audă de așa ceva. Fugea mâncând pământul când se întâlnea cu sala de gimnastică. Prietene nu avea. Dar s-a apropiat destul de mult de colega ei de serviciu – care o va iniția, mai târziu, în tainele frumuseții. Toate persoanele din jur o vedeau, dar cam atât – nu prezenta interes pentru nimeni.
Schimbarea o faci pentru tine, nu pentru o altă persoană
Jemima J era genul de femeie ce nu reprezenta un pericol pentru nimeni. O fată bună, prea bună chiar, dar cu multe neșanse pe plan personal și profesional. Era înconjurată de femei frumoase, slabe, perfecte. Dar și de bărbați fermecători. Ea era singura ce nu se potrivea peisajului.
Începusem să mă gândesc ”Când se schimbă treaba, căci m-am săturat de gândirea asta?”. Știam că urmează ceva extraordinar pentru Jemima. Eram curioasă cum se va face trecerea. Aici e vorba de marea revelația numită internet.
Când Jemima descoperă internetul și platformele gen mIRC, fix atunci apare și Brad în viața ei. Lucrurile între ei evoluează destul de repede – tipic pentru poveștile romanțate. Așa cum se întâmplă pe net, totul e frumos, dar nu știi dacă e și real ceea ce ți se spune. Așa ajunge domnișoara să se transforme în femeie fatală, cu un job foarte bun. De ce alege ea să fie altcineva? Pentru că oricum nu are nicio șansă să-l cunoască pe Brad. Și adevărul e că.. Jemima asta voia cu adevărat de la viață: să fie slabă și să schimbe locul de muncă. Și? Ce faci pentru asta?
Jocul extremelor e periculos, iar trezirea e dureroasă
Nevoia o împinge să editeze o poză cu ea – arăta beton armat! Dar nu asta o convinge să facă ceva pentru a schimba situația pe care nu o mai suporta, Poza lui, dar și invitația de a se întâlni cu Brad îi dau viața peste cap.
Deși nu vedea posibilitatea asta, iată că imposibilul devine posibil. Numai că până la întâlnirea lor, tânăra trebuie să muncească pe brânci. Și muncește. Aproape că se mută la sală. Se antrenează, nu ține cont de dieta făcută de antrenor.
Minunea se întâmplă, dar Jemima J nu e mulțumită. Ai mai văzut undeva așa ceva? În câteva luni dă jos zeci de kilograme, dar mai vrea să slăbească. Pentru mine, acesta este modelul ”din lac în puț”. Adică nu voiai să te apropii de sală, apare un mascul și ești decisă să nu mai ieși de acolo. Nu mi-a plăcut atitudinea.
De ce nu a fost la fel de hotărâtă când nu exista un bărbat chipeș? De ce nu a luat decizia asta pentru ea? De ce pentru altcineva? Jemima uita că ea e cea mai importantă. Pentru ea nu a fost gata să facă schimbarea, dar când a apărut masculul, gata.. a slăbit mai mult decât trebuie.
Jemima J sau cum adevărul te trezește din visare
Viața alături de Brad e perfectă. Trăiau în orașul luxului, nu le lipsea nimic, iar iubirea le completa viața împlinită. Jemima J trăia un vis, era mult prea euforică. Da, cam avea nevoie de un duș rece. Trebuia să se trezească și să privească adevărul în față.
Ea era perfectă, dar și a treia roată la căruță. Când a aflat adevărul, în urma unui alt dezastru, Jemima nu mai avea bani. Și nu putea pleca spre casă. Așa începe o nouă etapă în viața ei. Perfecțiunea are gust amar. Iar suferința e greu de dus, dar nu e singură.
Acasă, colegul și bărbatul iubit, reușește să-și împlinească visul: e mare star de televiziune acum, iar succesul îl poartă pe căi nebănuite. Îl duce la Jemima, despre care nu mai știe nimic de la petrecerea de despărțire.
Finalul nu mi-a plăcut. Nu că ar fi trist, ci este brusc și scurt. Dacă tot ai scris o poveste pe 500 de pagini, de ce abandonezi totul la final? Asta nu am priceput. Se puteau scoate multe scene, iar finalului i se putea acorda mai multă atenție. Merita.
Jemima J, Jane Green a apărut la Editura Polirom și e un Chick Lit veritabil. Am citit acest gen de cărți și mi-au plăcut mai mult decât acesta. Nicio lectură de genul nu m-a dezamăgit până acum, dar aceasta m-a întristat – nu povestea, ci modul în care a fost scris finalul.