Mai presus de el (3 volume), Dama de Treflă
Mai presus de el sau cum ți se poate schimba întreaga viață, cum se poate întâmpla totul în doar o fracțiune de secundă. Cum poate să răsară speranța – acolo unde te aștepți mai puțin. Și când nu te aștepți. Ziua în care crezi că nimic nu te va surprinde, ziua în care nu mai ai așteptări – e ziua în care totul va căpăta un sens. Mai presus de orice este acel moment în care, nu recunoști, dar îți zâmbește sufletul și toată ființa ta se umple de încredere.
Habar nu am cine se ascunde sub numele ”Dama de Treflă”, dar știu sigur că tot ce-am citit până acum, mi-a plăcut destul de mult. Mai presus de el este o poveste care-ți arată că suferința face parte din viață, că durerea poate deveni prietenă de nădejde, iar lacrimile nu sunt o tragedie, ci o eliberare.
”A iubi înseamnă a suferi și cum mulți fug de suferință, puțini știu să iubească” – spunea Emil Cioran. A nu fugea de iubire, dar nici nu era în căutarea ei. Cel puțin, nu în mod conștient. Prima întâlnire cu R și tristețea de pe chipul tinerei A, mi-a amintit de citatul lui Marquez: ”..nu se știe cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău”. În povestea aceasta R nu a ținut cont de modul în care a vorbit A. Atracția nu ține cont de zâmbet sau locație.
Mai presus de el – iubire cu gust amar
Nu se citesc greu aceste cărți, nu te solicită atât de mult încât să nu le poți devora. Dar te sensibilizează, prin profunzimea conștientizărilor. Nu e doar povestea de iubire, în care ea dă tot ce are, ci este povestea care evidențiază și lecții de viață: încredere în sine, stimă de sine, putere, iertare, limită.
În volumul ce dă titlul seriei, pășim ușor în sufletul îndrăgostitei A. Aflăm detalii despre relația ei cu R, despre cât de bine se înțeleg și cât de bine le este împreună. Cum nimic nu e veșnic, apare și prima ceartă în cuplu – ocazie cu care realizează și ea cât de fragilă poate fi o ființă. Banalități, dar care duc la răbufnire și la eliberarea unor gânduri pe care nici măcar nu voiai să le dai glas.
Furtuna în paradis nu durează mult, sentimentul de vină pentru furtuna din nimic. Îi copleșește pe amândoi. Iertare, împăcare, liniște și totul e bine, iar relația merge mai departe. De la primul incident, R se schimbă, e mult mai atent la nevoie iubitei. Sunt bune și certurile la ceva, nu? Printre altele, te ajută să discuți și să-ți îndrepți atitudinea și comportamentul față de partener.
Mai presus de el, de Robert și iubirea pentru el, stă mereu adevărul și sufletul celuilalt. Cum unele minuni țin puțin, ghimpele geloziei își înfige colții în sufletul fetei, confuzia, teama și senzația că ceva nu e în regulă au luat imediat loc în inima ei. Și-au rămas acolo până realitatea a bătut orice scenariu din mintea ei.
Mai presus de el – mai presus de orice și oricine
Robert (își deconspiră identitatea în ultimul volum) ajunge acasă după o zi plină la serviciu, dar nu frânt de oboseală, ci pe trei cărări. Iar semnalele nu-i transmiteau nimic bun partenerei îngrijorate. Văzându-l, a simțit că a fost mințită, dar nu bănuia nimic mai mult.
Cum tot ce trebuie descoperit iese la lumină, A află adevărul. Dar nu din gura lui Robert – cu poate era firesc, ci din mesajele ce veneau foarte rapid și insistent pe telefonul iubitului. Robert nu mai era partenerul ei, nu a fost niciodată, se pare. Robert nu era cel care credea A că este. Nu mai era nici măcar cel pe care ea îl cunoscuse cândva pe malul mării.
Despărțirea a fost și mai dură: ”Plec” – a spus ea, iar singurul răspuns a lui Robert a fost foarte sec, indiferent și tăios. Nu toate poveștile de iubire durează ca în povești, dar din toate putem învăța. Toate pot spune dacă e ceea ce merităm, ceea ce am visat sau ceea ce nu ne mai dorim în viața noastră.
Mai presus de el – apreciază ceea ce ai
În Între prezent și trecut, povestea e un labirint întortochiat. Totul e un dans de emoții între prezent și trecut. Prezentul puternicei A – care s-a rupt de tot ce înseamnă viața ei alături de Robert și trecutul ei, adică Robert. Dacă în primul volum m-a surprins cu ușurința lui de a renunța la o femeie ca A, în următoarea carte, m-a enervat maxim insistența lui. M-a enervat tupeul cu care îi spunea fostei partenere că o iubește și că mai vrea o șansă.
M-a scos din sărite atitudinea lui față de A, brutalitatea cu care îi explica și și energia pe care o investea aiurea în a convinge o femeie că a greșit, dar că trebuie să înțeleagă faptul că el o iubește.
Iubirea iartă multe, dar nu și atunci când este prea târziu. Când nu mai poate fi salvat nimic din ceea ce a fost în trecut. Deși speriată de atitudinea lui, de transformarea lui și de comportamentul lui deloc firesc, A s-a speriat. Dar nu a dorit să alerteze pe nimeni, nici măcar pe M.
Ce poate face un refuz dintr-un om! Refuz pe care îl merită. Atunci când nu poți accepta că ai pierdut, înfrângerea îți ia mințile. Pe Robert l-a transformat total.Nu a putut obține o nouă șansă de la A, dar s-a refugiat în alcool și în tutun – de parcă asta ar fi adus-o înapoi în viața lui.
Mai presus de el – se pot schimba oamenii?
Când încercările tale te duc spre eșec de fiecare dată, o nouă încercare poate fi cea care te trezește la realitate. Sau te forțează să faci asta. Robert a avut nevoie de o resetare – a pus în pericol viața femeii pe care o iubea cel mai mult.
Un accident îți poate lua viața. Sau îți poate da o nouă oportunitate Cu această ocazie A și Robert își spun adio, ca femeia pe care a rănit-o atât să poată fi fericită alături de altcineva. Iar el, el va fi un alt Robert. Și va face tot ce trebuie pentru a reuși asta. Nu-i va fi deloc ușor, dar știe că nu mai poate continua să trăiască în trecut.
Are nevoie de un nou început, iar asta înseamnă, în primul rând, să stea departe de A. Volumul III este scris de Robert sau din perspectiva lui. Și mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut cât de mult s-a străduit el să iasă din abisul – în care s-a aruncat singur, cu bună știință.
În momentul în care el a putut accepta tot ce a trăit și tot ce a făcut – din iubire sau din lipsa ei, a putut simți primele schimbări în propria viață, a văzut că se poate – numai dacă vrea. Și numai dacă se va strădui suficient pentru a reuși.
Mai presus de el – un nou început
Un nou început pentru Robert, căci oricine merită o a doua șansă. Chiar dacă această șansa va fi fericirea alături de o nouă persoană. Mai presus de.. greșeli este un nou Robert, pregătit să meargă mai departe. Un Robert vindecat de A, care cunoaște fericirea alături de femeia care-l face dornic să fie mai bun. Mai atent și mai afectuos cu cei la care ține.
Chiar dacă a stat alături de alte femei, Robert avea nevoie de cea care avea să rămână întotdeauna alături de el, iar el să-i fie mereu aproape. Femeia de care avea nevoie Robert..avea să fie Simona, ia ea avea să afle că are atâta nevoie de el.
Seria Mai presus de el, scris de Dama de Treflă, a apărut la Editura Bookzone de unde poți cumpăra și citi cărți deosebite. A fost o plăcere să citesc aceste cărți și să mă întâlnesc și cu autoarea. Mi-a plăcut, m-au relaxat și vindecat. Să le citești când ești trist este o adevărată mângâiere.
Comments