Nume de cod: Arkon, Anamaria Ionescu

sergiu-manta-1Am luat cartea în vacanța din această vară, dar nu am reușit să citesc decât foarte puțin. Plaja nu mi-a mai fost aliată anul acesta. Nu prea țin cont de locație, nu mă deranjează foarte tare zgomotul din jur atunci când citesc. Dar în vara asta pe plaja s-a vorbit, râs, strigat, plâns, țipat, iar obiectivul meu de a citi 3 cărți într-o săptămână, a avut de suferit.
Deși lectura pe plajă nu a prea avut succes, cea din camera de hotel mă ținea lipită de carte, preferând să refuz ideea unei plimbări. Adevărul este că mă plimbam printr-o poveste nouă – una foarte interesantă și care-mi promitea și oferea surprize la fiecare pagină citită.
Acasă mi-am promis să descopăr adevărul despre Sergiu Manta. L-am aflat, dar ceva mai târziu decât mă așteptam.
La 70 de pagini citite în Constanța, acasă m-am trezit cu dorința de a relua lectura. De la prima pagină până la ultima. Nu am recitit pentru că a înțelege mai bine, ci pentru a mai trăi o dată întreaga poveste, pentru a resimți emoția și curiozitatea.
Cartea Nume de cod: Arkon este cea mai bună dovadă a faptului că poți reciti aceeași carte de zeci de ori. Este genul de carte pe care de fiecare dată când o (re)citești descoperi de fiecare dată o nouă nuanță a poveștii, a adevărului, a trăirilor personajelor.
Anamaria Ionescu a scris o carte minunată, o primă carte dintr-o serie de succes marca Tritonic – editura de la care am citit și alte romane. Am fost și sunt cucerită de toate cărțile pe care le-am citit până acum, pe toate cu sufletul la gura, cu senzația că nimic nu mai e la fel ca înainte.
Am citit cartea fără nici un fel de așteptare, fără scenarii, fără.. nimic și am descoperit o frumusețe imensă, un potențial nelimitat al unor oameni care s-au născut pentru a scrie și pentru a vindeca suflete.
M-am pierdut într-o poveste completă, complicată și complexă. Nume de cod este o carte scrisă simplu, ce redă emoții și imaginile cu atâta precizie. Totul este atât de viu, de real, de profund în această primă carte a seriei.
Am citit cu drag, curiozitate. Am sorbit cu sete fiecare cuvânt. M-am hrănit cu emoție.
Este o carte ce merită timpul atenția și banii. E romanul din care eu aș fi citit o perioadă nelimitată, fără să mă satur, fără să mă plictisesc o secundă. Da, mi s-a părut scurtă. Prea scurtă pentru setea mea de lectură.
Află detalii  și Intră în povestea lui Sergiu Manta acum!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rost fără rost

27 august 2015