Azi la horoscop mi s-a spus că ”pofta vine mâncând”. Ei, bine, Purgatorio, Theo Anghel, mi-a deschis pofta! Aș vrea niște amandine aromate, o limonadă rece, gustări sărate, apă plată, înghețată fără număr și mă mai gândesc. Dar nu mi-a zis acolo cum îmi revine pofta de scris – impropriu spus poftă, căci plăcerea pentru scris nu mi-o ia nimeni, setea de cuvinte nu mi-o stăpânește nimeni și nimic – mai bine spus.. nu o să mai las pe nimeni și nimic să-mi supere inspirația, motivația și creativitatea. Asta îmi promit mie!

De-ai ști de câte ori am scris în mintea mea recenziile la toate cărțile pe care le-am citit în ultima vreme, de-ai ști câte idei de articole mi-au invadat mintea, dacă ai ști.. Dacă ai ști de câte ori mi-am zis ”Azi scriu pe blog” sau ”mâine sigur voi posta pe blog, trebuie să fac asta!” sau de câte ori m-am așezat la laptop gata să scriu, iar cum după un minut toată energia mea se risipea. De ce? Eh.. factori externi care mi-au adus multă energie negativă, de care tot mă străduiesc să scap.

În această dimineață s-a supărat Abel și mi-a zis ”Hai fata, mai zi și tu ceva despre mine, nu fi chiar așa! Laudă-mă și tu puțin”. M-a bufnit râsul, căci nu se întâmplă prea des ca un drăcușor simpatic să te roage să-ți revii și să scrii despre el. Oi fi eu așa specială de m-a ales el fix pe mine, zic și eu. Despre el spun doar atât: E la locul potrivit, iar fără el nimic nu ar mai fi la fel, nimic nu ar fi la fel de spumos, genial și imprevizibil.

Dacă Dincolo m-a făcut să simt durerea atât de aievea, am terminat de citit volumul cu rugămintea mută  ca nu cumva ăl negru ca abanosul să dea ortul popii, în Purgatorio l-am găsit viu, dar vătămat. Și mi-am amintit o vorbă: nu ai cum să vezi vreodată drac mort.

Pe Theo Anghel am descoperit-o întâmplător, iar ceea ce m-a convins definitiv a fost o replică a unui alt autor ce suna cam așa ”Nu am mai citit o carte în care personajul principal moare încă din primele pagini”. Da, așa sunt eu de ciudată.. și uneori mă încântă morbidul, nicidecum altceva.

Pot fi acuzată cu ușurință! Pot fi acuzată că citesc și nu scriu imediat despre ceea ce citesc. Da, se cam întâmplă asta, recunosc! Dar asta nu înseamnă decât un singur lucru: că mi-a plăcut atât de mult romanul..încât nu vreau să-l scot din suflet, nu vreau să renunț la el așa ușor și nici să-mi exteriorizez emoțiile imediat. Poate fi acesta un lucru rău, o greșeală de neiertat? Posibil! Dar să ții minte un lucru: Laura nu a spus niciodată că este ca alții. E o ciudată, căreia nu-i place să facă lucrurile așa cum s-ar aștepta lumea.

Iubesc întotdeauna cărțile care mă scufundă într-o altă realitate, care îmi par familiare ca și stil, dar care mă conving, pe parcursul lecturii, care-mi arată că m-am înșelat, că nu sunt ceea ce par, că sunt mult mai mult decât am crezut, decât am așteptat sau mi-aș fi putut imagina.

E cam ciudat, știu, să te bucuri atât de mult că ai o carte, dar pe care o tot amâni de la lectură. Și-o amâni, nu pentru că nu te încântă, ci pentru că te face să treburi de emoție și pentru că.. știi că odată începută.. riști să se termine. Amân cărțile foarte dragi pentru că NU am nicio șansă să nu fiu prinsă instant în mreaja lor. Zi și tu dacă am eu vreo vină că autorii români scriu atât de bine? Știi și tu prea bine că Ai tăi sunt mai buni decât ai lor!

Acum înțelegi legătura dintre Purgatorio și fiecare cuvânt scris mai sus? Poate da, poate nu, dar eu mă simt liniștită și împăcată cu mine. Theo, te rog eu frumos ceva: scrie și tu cărți care să NU se termine, vrei? Mulțumesc!

Se spune că, în drumul spre Rai (sau era iad? Nu mai știu, dar ai înțeles tu ideea), te întâlnești cu îngerii, iar acest drum este pavat întotdeauna cu intenții bune. Theo Anghel are intenția de a ne cuceri iremediabil, iar străduința ei dă roade – PURGATORIO.

Întreaga Serie Am murit din fericire de Theo Anghel are un laitmotiv: emoția ridicată la diferite nivele de intensitate, pe mai multe căi. Și în același timp. Nu ai nicio șansă să scapi netransformat, este imposibil să nu fii și să nu simți cum prin întreaga ființă circulă emoția pură. Nu ai cum să nu trăiești fiecare pagină, să simți fiecare tresărire și zgomot al conștiinței..sau oftat al sufletului.

În Purgatorio, emoția se împletește perfect cu umorul și tensiunea.  În locul în care toți speră să găsească, în sfârșit, puțină energie, puțină liniște, dar și o nouă șansă.. realitatea este cu totul alta. O nouă locație, cu multă zarvă. Dar e doar impresia de moment, căci Umut are pregătit pentru Oriana, Abel și Ama alte provocări – din care scapă doar cine poate, cine fuge din gura pericolului.

Deși Abel mai avea puțin și pleca de unde a venit, nu-și pierde farmecul acid, nu renunță la replicile sale spumoase și nici la obiceiul său de a înțepa pe oricine, fără să se gândească prea mult la consecințe. Ama este și  ea prezentă și retrăiește amintiri, mai ales atunci când boala anunță că poate avea loc oricând o despărțire definitivă. Iar Oriana? Eheee..

Oriana este întotdeauna puntea de legătură dintre îngeri, este cea care trebuie să-i stăpânească, să stingă scânteia dintre ei – ce amenință întotdeauna. Pentru ea va fi și mai și., Oricât de puternică s-ar da, oricât de hotărâtă ar fi, tentațiile o curtează și o copleșesc – mai că-și pierde și ultima urmă de luciditate în fața unora precum Bravo sau Marc.

Simpatica Oriana are parte de trăiri intense, certuri puternice cu sine, dar și cu cei din jur. Este mai mereu între ciocan și nicovală, mereu pusă la încercare, mereu trebuie să aleagă între suflet și minte, între rațiune și simțire. Oare ce va alege până la urmă?

Tot ce i se întâmplă Orianei o copleșește, pe de o parte, o aduce în pragul disperării și o face să răbufnească și să scoată din interior frustrări, iar pe de altă parte, toate o fac mai puternică.

Și dacă totul ar fi doar emoție pură, emoție pozitivă, ce bine ar fi, dar niciodată nu e doar roz și bine, iar trio fantastic știe asta foarte bine. În Umut se întâmplă și neprevăzute, care aduc întunericul peste întreaga comunitate: se iscă certuri, competiții și lupte crâncene – din care scapă doar cine poate, dar niciodată toți curajoșii. Fiecare se luptă pentru îndepărtarea răului sau pentru alungarea propriilor temeri – aceasta este adevărata întrebare.

După toate câte se întâmplă, după toate câte simte și după tot ce întâlnește și trăiește intens, Oriana se gândește la… revenirea în Chaos. Dar nu vrea să plece singură, nu vrea să lase în Umut o parte din ea.

O carte care nu te determină să-ți adresezi zeci de întrebări NU e o carte pentru mine, nu e o carte care să-mi placă și..Slavă cerului Purgatorio NU se încadrează la categoria cu neplăcute!  Deși are un număr generos de pagini, tot va fi prea scurt, crede-mă! Tot ce-i frumos se termină mult prea repede, iar eu nu reușesc niciodată să mă satur – o nesătulă de emoții, o însetată de povești geniale, ce să-mi faci?

Mulțumesc, Theo Anghel! Mulțumesc din suflet pentru faptul că m-ai trimis și pe mine în Purgatoriu! Mulțumesc mult că m-am întors și că foarte curând voi reface întreaga călătorie! Mulțumesc pentru încredere și pentru..restul bucuriei de a te avea în viața mea!

Ajungi și tu în Purgatorio lui Theo Anghel imediat, cu un simplu click aici. E adevărat că.. până acolo trebuie să treci prin mai multe, să deschizi această ușă spre necunoscut, apoi să ajungi într-o altă călătorie, dar și să simți durerea. Nu-i bai, căci toate trec mult prea repede!

Vestea bună e că fiecare volum din serie se bucură acum de reducere și abia așteaptă să ajungă la tine în bibliotecă. Am și o veste genială – așa ca mine. Seria completă, cele cinci volume din Seria Am murit din fericire, are acum o super-reducere. Trage cu ochiul pe gaura cheii și ia acasă personaje de poveste!