Ești sigur că e real ceea ce trăiești: Șoapte de iubire, Jamie McGuire și Teresa Mummert – Trei

Să tot auzi de o carte pe care, după poză, habar nu ai unde să o încadrezi, devine ispita numărul 1. Și ce faci cu ispitele? Ispitelor trebuie să le cedezi întotdeauna  – ca să mai scapi de ele, zic. Dar acum, după lectură, aș îndrăzni să spun că povestea dintre pagini și coperta care o adăpostește nu se potrivesc.  Coperta îmi spunea o poveste, între pagini.. am citit o alta.

Cu toții visăm cu ochii deschiși și ne dorim să fim protagoniștii unor povești de iubire care să o descalifice pe Alba ca Zăpada, care să fie în locul Frumoasei care a îmblânzit Bestia și să fim Regine și să trăim până la adânci bătrâneți doar alături de stăpânul inimii noastre. Dar stai! Aici nu suntem în basme, ci doar într-o poveste care ne amintește faptul că orice este posibil, că  iubirea există și oricine primește o șansă la fericirea personală. De ce este nevoie? Trebuie doar să crezi.

După cum a început cartea.. am zis că este o poveste plină de clișee, o poveste de iubire tipică, în care nu te mai poate surprinde absolut nimic. Nu de puține ori mi-am tot zis ”Hmm.. totul a evoluat foarte repede, chiar nu-i deloc credibilă povestea asta..” Cu toate clișeele, cu toate sprâncenele mele ridicate, cu fiecare oftare, nu-mi venea deloc să renunț la carte.

Nu m-a solicitat, nu m-a enervat, nu m-a deranjat – doar că uneori mă alerga peste tot și începusem să mă întreb când s-a vindecat asistenta, când au vorbit despre ceea ce simt unul pentru altul, cum e posibil să ai un accident și să scapi cu doar câteva zile de spitalizare, cum poți să fii externată, iar ea să poată pleca acasă singură.

Nu iubirea era cea care mă surprindea, ci rapiditatea cu care se întâmpla totul,  nu rapiditatea cu care se apropiau și-și trăiau viața cei doi, ci faptul că nicăieri nu erau detaliile care să ateste că e real tot ce se întâmplă în povestea dintre asistentă și bărbatul ”alintat” sugestiv.

Un medic curtat, o femeie curtată și îndrăgostită reușesc să se apropie unul de altul într-un mod neașteptat și deloc plăcut, dar tristețea și durerea apropie cel mai mult, de fiecare dată evenimentele de această natură sunt cele care ajută la legătura emoțională dintre două persoane.

Un accident. Și după acesta.. început nebunia. O nebunie frumoasă, năucitoare și care m-a lăsat fără respirație, fără cuvinte. Și oricât de multe clișee ar avea povestea asta, nu m-am putut lăsa de ea, nu am putut lăsa cartea până nu am aflat deznodământul.

Apropierea de final m-a făcut să deschid ochii cât cepele, inima a început să-mi bată mai tare și să-mi crească tensiunea, căci totul îmi spunea că finalul va fi unul foarte trist, nedorit de romantica din mine.

Ce se întâmplă când descoperi că tot ce-ai trăit și părea atât de real și de palpabil.. pare să fie rezultatul unei imaginații debordante? Ce simți atunci când ți se spune că nu ai avut niciodată copil în pântec?Există o explicație mai puțin logică, mult prea grăitoare pentru ce va fi și ce vei ajunge să trăiești.

Știu că tot ce-am scris NU se numește recenzie, dar nu vreau să stric nimic din plăcerea descoperirii unei povești de iubire. Simt să repet că vorbim de iubirea cea plină de clișee și irealitate, dar plăcerea lecturii, bucuria poveștii și senzația că te umpli de energia iubirii.

Romanul Șoapte de iubire, Jamie McGuir și Teresa Mummert nu este o capodoperă a literaturii, dar îți deschide pofta de lectură, îți face setea de carte de neoprit și te ajută să te simți mai bine într-o zi mai tristă.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Trei sau de pe site-urile dedicate cărților.

Lectură plăcută!

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

31 mai 2018 at 10:20 AM

Felicitări pentru recenzie! Eu nu am fost curioasa în privința ei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.