Nu mai cred de foarte mult timp în coincidențe, în niciun fel de coincidențe, iar în momentul în care tot vedeam seria Albă-ca-Zăpada cam peste tot pe unde-mi picau ochii, am zis că trebuie să văd ce și cum stă treaba. Cu toate astea.. am amânat destul de multă vremea întâlnirea aceasta, căci prea multe laude îmi strică plăcerea lecturii, bucuria descoperii și nevoia continuării unei călătorii literare de succes.

Am început să citesc Roșu ca sângele de Salla Simukka,  cu sete, cu dor de poveste, de tensiune, de situație la limită – care să-mi aducă inima la gât, să nu mă lase să mă plec, să nu simt nevoia să mă desprind de poveste până la final. Dar nu s-a întâmplat chiar așa, căci am întrerupt lectura în fiecare moment în care am simțit că mă depășește acțiunea – da, am avut parte de momente când am simțit că totul se întâmplă pe repede înainte, că mă pierd printre detalii, ba chiar am trăit și cu senzația că ceva îmi scapă mereu.

Dacă te-ai gândit că toată povestea din Roșu ca sângele are legătură cu basmul ”Albă ca zăpada”, simt să-ți spun că nu prea are – asta la o primă vedere, căci mie îmi cam place să ”descos” lucrurile, să fac analogii, să analizez totul în profunzime, dincolo de cuvinte, de ceea ce se vede, se citește și vrea textul să transmită. Eu mereu am simțit cărțile, iar pe asta am simțit-o, dar mai puțin. Ceva parcă n-am reușit eu să îmbin perfect în puzzle acesta. Abia finalul m-a făcut curioasă și m-a determinat să continui seria. Voi citi și volumul doi al trilogiei Alb ca zăpada – unde aștept să se elucideze mistere, să se descopere secrete și adevărurile. Mă aștept ca detectiva Lumikki să facă lumină și să demaște tot ce se ascunde după perfecțiunea umană.

Basm și thriller – o luptă între bine și rău, adevăr și minciună, claritate și măști umane, putere și pericol, libertate și impunere, asumare și secrete bine ascunse. Este o luptă aprigă pe care protagonista o duce singură, iar asta o transformă într-o eroină neînfricată – deși toată teama pe care a simțit-o atunci când era atât de aproape de ”gura” Ursului Polar s-a transferat aproape electric la mine, cititoarea. Lumikki se vede aruncată într-un labirint periculos, împotriva voinței ei. Și în loc să fie ajutată de către vinovați – vinovați pentru lăcomia lor, ei se folosesc de ea pentru a descoperi adevărul. Oare va reuși aceasta să afle ce se ascunde în spatele unei sume de bani? Vom vedea dacă binele învinge răul cu chip uman. Cam aici se opresc asemănările dintre binecunoscutul basm al copilăriei noastre și acest thriller captivant.

Atunci când sângele îți pătează reputația și nu ai niciun fel de remușcare, te-ai pierdut definitiv, ai renunțat de bună-voie la sufletul și toată viața ta. De ce? Pentru a deveni întunericul cu care se hrănesc alții. Atunci când începi să joci o horă, neopritul la timp te obligă să continui până la capăt, dar fără să mai ai vreun control asupra propriei ființe și vieți. Atunci când pornești pe un drum greșit, întoarcerea nu mai este posibilă – nu când vrei tu, nu cum vrei tu, iar regretele și teama nu îți sunt scăpare.

Toată povestea te ia ca din ”oală” ca și cum cititorul ar trebui să știe multe detalii de culise, detalii ascunse între luarea unor decizii, asumarea lor și răsplata cu sânge a ignoranței, lăcomiei și dorinței de trădare – cu motiv sau fără. Toată aceasta avalanșă de întâmplări m-a bulversat încă de la prima pagină și până m-am redresat cât de cât.. mi-a trebuit ceva.

Toată acțiunea volumului Roșu ca sângele de Salla Simukka,  se învârte în jurul unei crime, a unui sac/pungă plin(ă) cu bani și foarte mult secrete, iar ițele sunt destul de încurcate și toată responsabilitatea pică pe umerii tinerei protagoniste, iar copiii de bani gata.. doar stau în ”culise” și supraveghează ca totul să fie perfect, iar Lumikki să reușească să descopere ceea ce vor toți să știe.

Pe tot parcursul romanului am avut senzația că Lumikki este doar paravan, este doar un colac de salvare pentru toți cei implicați, dar am simțit și că va găsi ea soluție pentru fiecare impas pe care îl va avea în drumul său spre adevăr – este și o misiune personală, nu doar o delegată a celorlalți, căci nu de puține ori a fost în pericol, cu umbrele pe urma ei.

Romanul Roșu ca sângele de Salla Simukka, primul volum al trilogiei Albă-ca-zăpada, a avut sau are, din punctul meu de vedere, anumite minusuri (despre care am scris deja, nu mai insist), dar după adunarea minusurilor cu plusurile poveștii.. rezultatul final îmi dă cu plus, iar curiozitatea mea crește.

În iulie vreau să citesc mai mult – sunt în urmă tare cu recenziile, exagerez acum, clar.. Nu știu dacă voi apuca să citesc volumul doi în această lună, dar până o voi face.. sunt sigură că Lumikki se descurcă perfect cu rău-făcătorii. Nu fac altceva decât să-i ofer timp pentru a rezolva/descurca totul în a doua parte a poveștii. Vezi ce fată bună sunt?

Dacă nu ai citit trilogia Albă-ca-Zăpada, poți să-i dai o șansă măcar! Citește acest prim volum și vezi cum ți se pare. Să nu care cumva să te iei după mine și părerea mea pus subiectivă, influențată poate, în mare parte și de starea în care mă aflam atunci când am citit! Tu trebuie să-ți formezi propria opinie, iar asta se va întâmpla doar dacă citești acest volum.

Lectură plăcută!