Seria Alina Marinescu, de Monica Ramirez este un univers. Unul pe care nu m-am săturat să-l explorez, să-l simt și să mă bucur de tot ce descopăr, tot ce mi-e dat să văd, să simt – oricum nu voi putea vreodată să exprim în cuvinte tot ce-am simțit în timpul lecturii – și tot ce simt acum – la final de poveste. Deja mi-e dor, iar zilele fără Alex și Alina vor fi mai triste.
Seria Alina Marinescu reprezintă infinitul – vieții, iubirii, puterii. Această călătorie din care nu-ți dorești să te mai întorci devine dependența plăcută și vinovată a cititorului – nu știu dacă a tuturor cititorilor, dacă doar a unora, dar a mea.. cu siguranță.
În momentul în care am pătruns în povestea Alinei Marinescu, nu am știut și nici nu m-am așteptat să simt foarte curând, faptul că, eu sunt parte din tot acest univers, că eu voi fi cea care va declanșa ploaia de emoții, tensiunea, durerea interioară,  energia, nevoia de a mă uni cu fiecare personaj real în parte.
Nu am bănuit nici măcar o secundă faptul că, fiecare îmi va spune propria poveste, îmi vor acorda accesul la propriul suflet, propriile emoții, temeri și propria vulnerabilitate.
SSO este un sistem superior contra omenirii, un sistem care ucide suflete. Și o face perfect, fără milă, fără regrete sau teamă. În SSO trebuie să renunți la cine ești.. pentru a deveni numai bun de manevrat și întotdeauna la dispoziția superiorilor.
Cine este Alex? Care-i adevărul și cât de mult va rezista lângă Alina? Este un test de rezistență, o viață trăită în întuneric, o luptă crâncenă. Iubirea lor este ireală, imposibil de împlinit într-o altfel de lume- în care nimeni și nimic nu există. Dar nu întunericul o face imposibilă, ci un suflet ce s-a vândut cândva, o umbră ce nu cunoaște decât reușită- indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătească. Brett face totul, atâta vreme cât alții plătesc prețul pentru ca lui să-i fie bine…
Durere, frustrare, neputință și sentimente necunoscute, invadează sufletul Alinei – care stie că trebuie să-l urască, vrea să simtă ură pentru Alex, barbatul care a sedus-o, a ucis. în timp, totul în interiorul ei și a transformat-o în cea mai bună asasină, cel mai bun agent operativ. Ură ei ar trebui să-l ucidă, dar inima îi dezvăluie ceea ce nu vrea să accepte: oricât ar vrea, nu poate porunci inimii să nu simtă.
Îl iubește, dar el? Ce simte el, căci nimic nu-i trădează chinul interior. Oare să fie adevărat? Vorbim doar despre o iubire născută din disperare, despre o iubire împărtășită? Este o iubire imposibilă, dar oare mai e ceva imposibil in lumea lor? Cu siguranță NU. Totul e imposibil de posibil.
Am căzut și m-am ridicat odată cu Alex- atunci când a fost nevoie. Am căzut și m-am ridicat odată cu Alina-devenind tot mai sigură, mai puternică și mai apropiată de femeia în care m-am revăzut, m-am pierdut, m-am regăsit, în care a rămas o parte din mine, iar o parte din ea a rămas la mine, în sufletul meu. E acea parte din Alina care mi-a vorbit despre mine, despre durere, despre trecutul, putere și dorințe imposibile. Este acea parte din Alina care m-a făcut să o iubesc și să o văd perfectă, cu toate imperfecțiunile ei.
O să fiu acuzată probabil de naivitate sau de faptul că vreau să impresionez, dar chiar nu-mi pasă! Am plâns, am râs, mi-am mușcat buzele ca să nu încep din nou să plâng. Am simțit durerea ca și când a mea ar fi fost, am plâns când realitatea întunecată a furat ultimul dram de viață din Alina, am plâns când, aceeași realitate, a transformat oameni nevinovați în amintire veșnică. Am plâns când nu am putut schimba nimic pentru liniștea Alinei..Și nici pentru Alex, nici măcar pentru el…nu am putut face nimic. De fapt, am făcut. Am stat în umbră și mi-am înghițit neputința. Am privit pe fiecare din umbră, am vazut fiecare transformare, fiecare reușită –  eșecul pentru sufletul celor mai buni dintre cei buni.
Alina și Alex cea mai bună echipă pe teren, dar cei mai nebuni atunci când evadează din întuneric, într-o lume doar pentru ei, în care doar ei există, doar ei contează.

Dacă nu știi să te aperi, să reziști și să rămâi în picioare, poți să pierzi și să te pierzi.

O iubire furtunoasă, cu sentimente contradictorii, o adevărată relație pe muchie de…pistol.
Încheierea unei etape, înseamnă bucurie, înseamnă reușită, dar pentru Alina și Alex, nu înseamnă decât o moarte fizică lentă, o pregătire pentru  înfruntarea morții la fiecare pas, o lungă serie de momente în care amândoi își privesc sfârșitul de foarte aproape.
În cadrul Elite, Alina arată tot ce a învățat de la mentorul ei. Arată cât de bine a învățat să fie nemiloasă, rece ca de gheață, perfecționistă, este inumană și de neclintit, iar pe teren este cea mai bună.
Oriunde ar fi, Alina nu mai există, nu o mai poate îndupleca nimic, simte oboseala și moartea în spatele ei -care „respiră” și o golește de orice urmă de viață.
Devine conștientă de faptul că nu mai poate trăi așa. Așa cum? Păcălindu-se că e bine, că e mulțumită cu puțin, cu frânturi de iubire și fericire.
Toată viața ei se rezuma la misiuni, roluri pe care le joacă perfect, iar povestea iubirii lor se se consumă  rapid, precum o ploaie de vară.
Sunt aproape unul de altul, echipa cea mai bună, dar sufletele lor se aflau tot mai departe, dar nici unul nu poate schimba adevărul: iubirea lor suferă și îi face și pe ei să sufere, îi rănește profund, pune o barieră între ei.
Când iubești, așa cum o iubește Alex pe Alina, faci greșeli peste care nu reușești să treci, iar asta adancește si mai mult abisul dintre ei, îi transformă în identități complet străine.
Noi provocări, misiuni și mai periculoase, prieteni de nădejde și aliați,  situații de-a dreptul explozive, putere, determinare, atitudine de fier, schimbări, ce ar fi trebuit să pună punct relației, imposibilitatea de a ierta, dar și de a merge mai departe.
Rău cu rău, dar mai rău fără rău. Durere, ură și inima Alinei care bate chiar mai tare, tot pentru Alex, iar gândul la el…o împiedică să o ia cu adevarat de la capăt departe de cel care î-a fost mereu aproape.
Habar nu ai care este rolul oamenilor atunci când își fac apariția în viața ta, iar Alina va avea nevoie de prieteni, de sprijin total atunci când va fi nevoită să reziste în fața unui adevăr crud, în fața unei dureri sfâșietoare. Are nevoie să rămână ancorată în realitate – una pe care nu o poate refuza, dar nici acceptă.
Adevărul se află întotdeauna dincolo de cuvinte, dincolo de reacții, de dorințe, durere – cea care rupe din tine tot ce mai există viu și umane.
Un adevăr schimbă realitatea, iar realitatea te remodelează, te forțează să devii exact ceea ce trebuie, exact ceea ce vrea ea, niciodată ceea ce vrei tu sau cum vrei tu.
Realitatea pe care Alina este nevoită să o înfrunte, iar într-un final, să o accepte, o zdruncină, o aruncă la pământ, pe de o parte, iar pe de altă parte o întărește și o motivează.
Oricât de tare doare, oricât de mult mușcă durerea din sufletul ei, Alina…Nu devine slabă, naivă temătoare. Nu că ar fi permis Elite așa ceva, dar Alina – fata de fier, dar cu suflet, nu cedează, căci nu asta a învățat ea de la cel mai bun. Și Alex nu asta și-ar fi dorit de la ea.
Într-o secundă nefastă, totul ți se poate scurge printre degete, iar ceea ce rămâne e doar o mare de întuneric. Timpul și tot ce trăiești, te pune în fața unei balanțe, care cântărește puterea și îți spune cine ești, cum ești..
Chiar dacă Elite nu există, chiar dacă toți există doar pentru a împlini ordine, nimic nu este la voia întâmplării, există situatii în care până și cei puternici, dau dovadă de slăbiciune și devin țintă pentru altcinev, iar pericolul este iminent.
Trădare, secrete, acțiuni periculoase,  un adevăr ascuns ani la rând, o despărțire fizica, dar niciodată între inimile lor care au continuat să bată în același timp, dar cât tîmp?
Ani la rând realitatea, și așa, inexistentă, a furat Alinei singurul sprijin, singura dovadă că ea trăiește, simte și a reușit să înfrunte orice. Durere? Infinită! Durere care a rupt din ea, bucată cu bucată, ajungând să-și dorească moartea..
A învățat să ucidă, dar pe ea nimeni și nimic nu a ucis-o. Desigur, nu la suprafață, căci în interior, Alina a murit de mii de ori, de fiecare dată câte puțin.
Fiecare agent operativ a semnat contract în alb cu moartea.Și fiecare a sfidat-o cât a putut, cum a putut, până în ziua în care au acceptat îmbrățișarea ei. Alina a râs în față morții, a păcălit-o, s-a lăsat și prinsă în numeroasele ei capcane. A învins!
A simțit, a trăit, și-a odihnit corpul și sufletul în brațele iubiriii – cea care a hrănit-o cu iluzia unui nou început. S-a pierdut, s-a regăsit, a luptat cu un scop, chiar dacă Elite era un Big Brother ce a putut penetra și cele mai ascunse gânduri.
Are  Alina un trecut în Elite? Chiar și numai prezent de-ar avea, acesta se împletește cu trecutul, se așterne în inima ei ca o armă letală, pe care o folosești sau o abandonezi.  Chiar dacă ar vrea să-și lase trecutul departe, acesta – coordonat de alții, se arată în prezentul ei ce se zdruncină.

Atunci când prezentul nu-i sigur, trecutul are motivele lui să-și dorească libertatea îngrădită de a avea o prezență subredă, căci  nimic nu contestă adevărul: cu sau fără vină, uneori pierzi, iar iubirea nu te poate ajuta  – cel puțin, nu în acel moment.
Balanța cântărește puterea, reușitele, slăbiciunile, durerile. Totul se cântărește la Elite, iar rezultatul este întotdeauna benefic șefilor, iar dacă nu este.. sunt măsurile care aduc rezultatul dorit, indiferent de opinii, de reacții sau consecințe.
Aceeași Balanță e Puterea care cântărește fiecare reacție, fiecare schimbare imperceptibilă din ochii – sloiuri de gheață, tăișuri ce pot pătrunde adânc, ucigând orice intenție. Reușitele, eșecurile,dar și greutatea morții care atârnă de balanța interioară – stă să cedeze sub greutatea vinovăției și a neputinței.
Fiecare agent era aruncat în luptă, fără pic de emoție, deși moartea sufla greu pe țeava armei, care îi expunea și apăra deopotrivă. Li se cere totul, dar în caz de compromis, de sfârșitul însângerat, nu te plângea nimeni. Pentru Elite ești TOTUL și NIMIC. Pentru tine nu ești deloc.
Cât de multe aducea și făcea fiecare, finalul era același: erai cel care a pierdut, cel care a făcut numai bine, care și-a salvat colegii, iar ei aveau timp suficient, o secundă pentru a muta în suflet prezența fiecăruia.
Mai respiri o dată, încă o dată și lași lacrimile să curgă. Și vocea sufletului să urle neîncetat până nu mai rămâne pic de durere.
Un moment tensionat, o întâlnire de gradul zero, mi-a adus inima în gât. Deja vedeam o bătaie în cuvinte dure, un război al orgoliilor, o luptă aprigă  între suflete rănite, acoperite de tăcerea timpului. Reproșuri, tăceri, ochi sclipitori în întuneric, dar și reguli stricte, au oprit totul înainte de izbucnirea totală.
Este prima poveste în care mă simt ciudat și mi-e imposibil să fiu de partea cuiva.. și împotriva celuilalt. E prima poveste în care m-am simțit implicată total. Și am simțit cum inima mi se împarte în două jumătăți egale. O jumătate a înțeles-o pe Alina, iar cealaltă pe Alex. Dar vrei să știi ce cred eu? Fiecare s-a înțeles pe fiecare imediat, dar durerea Alinei a fost prea mare – și e de înțeles, niciodată de judecat.
A fost dură Alina, iar duritatea ei a fost puctul de sprijin pentru Alex. Duritatea ei, încăpățânarea ei, l-a obligat și forțat să rămână prezent, să nu clacleze, să continue și să-și facă treaba la perfecție.
Și din nou.. ”capul răutăților” mi-a dat palpitații și o dorință infinită să-i provoc aceeași durere, la fel de intensă, care să dureze de 7 ori mai mult. Și mi se va spune că și ”capi del capi” acționează la comandă. Păi da, tocmai. Și el a fost la început. Și el a fost precum Alina și Alex. A fost, dar oare a uitat ce înseamnă viața în umbră? Îmi vei spune că el nu s-a îndrăgostit de o recrută. Da, bine! Dar s-a uitat ceva: în Elite se poate controla orice, numai sufletul nu. Și cu asta am zis..tot. Iar supărarea..tot nu mi-a trecut.
Alte misiuni, alte pericole, alte limite întrecute, alte situații precum niște bombe cu ceas, alte pericole, o moarte sigură, dar și o colaborare exemplară a bărbaților care o iubesc (dincolo de cuvinte) pe Alina – care vede moartea cu ochiul liber și-i simte fiecare tăiș adânc în propria ființă.  Nu am simțit atâta durere niciodată, nu m-a durut niciodată inima (la propriu) citind o carte. De data asta am simțit că dacă închid cartea, ar însemna să o abandonez pe Alina, să o las singură. Nu am putut. Am citit până la final.. Îndiferent că m-a durut – poate am preluat din durerea Alinei, căci la un moment dat, mă obișnuisem – exact așa cum a făcut și Alina mea dragă.
Va urma…