Viață dublă la Veneția, Monica Ramirez – Librex Publishing
Viață dublă la Veneția, Monica Ramirez este o călătorie visată, este o poveste ce te ține cu sufletul la gură și te provoacă să pășești mereu în necunoscut. Lasă-te purtat pe aripi de poveste și vei ajunge departe.
Când viața te obosește, evadează în cel mai frumos vis pe care-l tăinuiește sufletul tău.
Când viața te doare, gustă din dulceața iubirii pe care o aștepți de ani nesfârșiți și triști.
Când viața ta nu-ți ajunge, trăiește viața celor pe care-i întâlnești în cârți – realitatea la care nu ai încetat vreodată să o visezi cu ochii deschiși.
Când nu mai crezi în minuni, minunea-i chiar șansa de a evada departe, într-o altă lume în care iubirile, visele, dorințele nu sunt ireale, imposibile, nedemne de transformat în veșnicie.
Când lumea în care trăiești este prea dură, fără culoare, zâmbet sau șansă, călătorește în cel mai îndepărtat sau frumos oraș în care ai putea să fii..într-un loc unde nu e imposibil să ajungi imediat ce ți-ai propus. Fii mereu cu inima într-un mediu plin de iubire, unde tu – oricine ai fi, poți zbura, gusta și trăi fericirea prin fiecare por.
Atunci când inima-ți spune încrede-te în tot ce simți, în imposibilul minții, în zborul și fericirea pe care meriți să o trăiești, fără teama de poziția în societate, meseria, pasiunea sau vârsta. Totul e minunat când iubirea transformă, mută munți, apropie suflete.
Când iubirea simte, timpul este etern, niciodată ireversibil. Iubirea trăiește dacă o lași să-ți vorbească prin imagini rupe dintr-un trecut îndepărtat, o bucată de timp furat dintr-o poveste veche, pe care nimeni nu mai știe dacă e reală sau imaginația cuiva.
Ce-ți lipsește ca să fii fericită? Nu iubirea, nici viața, nici sufletul pereche, ci imaginația unei dorințe perfecte, care nu ține cont de nimic. Ce te impiedică să-ți trăiești viața? Poate că doar asta o minte obosită să spere, să vadă oportunitatea în orice pericol și risc pe care vrea să și-l asume sufletul.
Poți trăi într-o zi oricâte vieți visezi. Depinde doar de cât de mult te lași să visezi la imposibil. Ai atâtea șanse câte vrei să îți acorzi. Niciodată ceea ce analizezi, aștepți, ceea ce este foarte previzibil, nu va bucura sufletul pentru multă vreme – va fi o bucurie scurtă, ce-și va pierde dulceața la fel de repede precum a apărut.
Nu rata niciodată bucuria imensă, neprevăzutul, necunoscutul, doar pentru că aștepți să ți se împlinească viața – aia ordonată și pusă la punct, pentru care te-ai luptat în fiecare zi; o luptă ce-ai dus-o cu tine, cu societatea, cu principiile și valorile care nu te reprezintă.
Nu trebuie să fii o Kate și nu trebuie să ai/să cunoști un Patrick pentru a ajunge să-ți trăiești viața, să te bucuri de ea departe de tipare, de o lume limitată de idei învechite, să-ți simți fericirea într-un loc îndepartat pe care nu l-ai vizitat niciodată.
Până într-o zi când, mânată de senzații interioare, de chemarea sufletul, de emoția descoperirii, lași deoparte orice și…te aventurezi în călătoria care, fie că vrei, fie că nu, te va transforma.
De ce ar trebui să cauți/să găsești motive motive pentru a pleca acolo unde o voce interioară te-ndeamnă să mergi, să te regăsești, să te transformi ca ființă, să te bucurii că ai dat peste ceea ce așteptai sau căutai de-o viață? Nu e nevoie de motive, ci de un strop de nebunie și plăcere pentru necunoscut.
S-ar putea să ai un șoc. Să nu fie Veneția locul pe care l-ai văzut în viziunile tale, dar pe care l-ai simțit ca fiind acasă.
Nu am vizitat niciodată Veneția, dar Monica Ramirez mi-a dăruit o nouă dorință: să ajung în orașul ce mi-a tăiat răsuflarea prin imagini grăitoare, prin locuri de poveste, iubire scânteietoare, emoții ce nu le pot descrie în cuvinte.
Prin Viață dublă la Veneția, am călătorit în viitorul meu plin de fericire, m-am simțit o Kate plină de energie, de entuziasm și dorințe – pe care nu am îndrăznit să le rostesc până acum cu voce tare.
Ca în orice călătorie, oricât de frumoasă e, oricât de benefică, de plină de surprize, de oameni care-ți rămân în suflet, neprevăzutul, pericolul, răutatea, invidia, ura, își pot face loc oricând, oriunde – chiar dacă e vorba despre Veneția – oraș spectaculos, surprinzător, special.
În astfel de situații, nu ai vrea să fii nici Kate și nici să nu-l ai alături pe Patrick. În situații limită, periculoase, ai vrea să fii doar un spectator. Numai că Monica Ramirez nu-și lasă cititorii pe dinafară. Nu poți fi simplu obsevator, nu poți să fii indiferent, să arăți că nu-ți pasă, să nu participi, să nu te implici sau să nu simți fiecare emoție, fior, durere, bucurie, pericol.
Când două suflete devine unul singur, când simt, când se atrag, când se respiră unul pe altul..nu ai cum să spui că tot ce trăiesc este o pură coincidență. O întâmplare norocoasă, pe alocuri, cu iz de ghinion. Nici măcar eu nu mai cred în coincidențe întâmplătoare.
Atunci când destinul se cere împlinit și trăit, nimic nu stă în calea sa, iar Universul face totul posibil: mută munți, schimbă totul, transformă, ”muncește” din greu pentru a aranja perfect puzzle-ul complicat. Atunci nimic nu-i decât posibil.
Crezi în destin? În iubirea ce nu lasă pe nimeni singur, pustiu și abandonat, în viața asta complexă, completă și complicată – ce nu rămâne niciodată de izbeliste, în sentimente, fiori și glasul interior ce-ți spune mereu: ”Lasă frica..acum”. Crezi că totul va fi bine, indiferent de orice? Să crezi, căci întotdeauna ”Ceea ce este al tău e pus deoparte și nu-ți poate lua nimeni altcineva!”
Kate și Patrick înfruntă orice și..înving împreună timpul. Da, înving pe cel care, se spune că nu mai poate fi întors. Întors NU, dar transformat, ÎNTOTDEAUNA. căci nimic nu se pierde, doar se transformă.
Bucură-te de Autorul lunii pe Librex.ro și citește Viață dublă la Veneția, de Monica Ramirez– călătorind, simțind și trăind intens povestea ce pompează în tine încredere, speranță, iubire, credință!
Lectură plăcută!