Nu citesc atunci când…

Sunt cititoare împătimită, mai mult sau mai puțin decât alte cititoare împătimite, dar am momente când, chiar îmi doresc să citesc, dar nu pot. Am și un motiv. Există mai multe motive, toate plauzibile, iar astăzi m-am gândit să le împărtășesc și cu tine.
Nu am o ordine, un top al motivelor. Ordinea lor este aleatorie, fix așa cum mi le amintesc. Ceea ce contează este că.. nu citesc atunci când…am motive precum cele de mai jos.
Primul motiv este tristețea. Daaa, ce să vezi, mai sunt și tristă. Sunt om, nu robot. Și am momentele mele. Tristețe, nu depresie, căci nu-mi vine să-mi tai venele, să mă dau cu capul de pereți sau să-mi smulg părul din cap. Cel mai des mă întristează oamenii, cu părerile lor nefondate, cu etichetele lor, cu dovezile clare de răutate, invidie, prostie. Cu pretențiile lor și cererile – cer, dar nu oferă. Cu dorința unora de a face rău. Am noroc! În lumea cărților există și OAMENI care mă ajută să uit orice tristețe și răutate.
Al dolea motiv este starea mea de sănătate. Oboseala, stresul, gândurile și problemele. Îmi pun capac, pardon..îmi dau ocazia de a pune frână, de a mă opri din alergat, din căutat. Fix atunci când mă ajunge oboseala, căci am perioade când somnul și odihna nu sunt prioritatea mea numărul 1, îmi doresc să citesc. Și exact atunci NU pot, nu înaintez cu lectura, obosesc și mai tare, nu fizic, ci psihic.
Al treilea motiv este recitirea unor cărți dragi. Uneori mi se face dor de câte o poveste, de personaje sau de un autor. Când dorul e mare, nu-l mai țin în frâu și îi ofer ceea ce vrea, chiar și cu riscul de a rămâne în urmă cu lecturile și cărțile pe care le am de citit (pentru prima oară în viața mea de cititor).
Al patrulea motiv este locația. Nu pot citi de exemplu la o nuntă. Nu îmi trebuie multă minte ca să-mi iau cartea cu mine chiar și la nunta care se anunță, dar nu am timp să citesc. Dar să știi că nu-mi trebuie mult curaj pentru a scoate cartea – printre prăjituri, pahare, farfurii și tacâmuri. Aș putea încerca, nu?
Când apar motive din aceastea, motive pentru care nu pot să citesc, nici măcar nu mă mai supăr, nu mă mai agit, căci nu am motive. Nu pot să citesc și gata. Nu e  tragedie, căci nu sunt în competiție cu nimeni, nici măcar cu mine..uneori.
Motivele vin și pleacă. Și tot ce rămâne se numește pasiune pentru lectură.

Nu citesc atunci cand...

 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Sorina
23 august 2017 at 11:06 AM

LA nunta, tare! Da, sunt perioade cand nu poti citi. Eu am patit asta aproape in toata facultatea. Eram atat de satula de invatat si de proiecte, incat nu mai puteam citi nici o brosura macar.



barbalata mirela
23 august 2017 at 11:41 AM

Daaaa, si eu am perioade. De oboseala, pentru recitesc ceva drag, pentru ca vreau sa petrec timpul libr doar cu sotul, pentru ca nu am chef, candcplec acasa la parinti intr-un weekend etc



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Maraton de citit (#1)

26 august 2017