Crepuscul, Adrian Petru Stepan – Semne
Am tot auzit de autorul Adrian Petru Stepan și romanul Crepuscul. Am auzit numai de bine de la colegele mele la Literatura pe Tocuri, dar și de la alți bloggeri pasionați de lectură. Pentru mine a fost o onoare, o plăcere și o emoție pură să citesc o primă carte scrisă de autorul care nu doar promite multe, ci și reușește să ducă la îndeplinire fiecare promisiune literară.
Crepuscul mi-a oferit o altfel de realitate, o altfel de poveste, o altfel de stare, de emoție. Mi-a oferit o stare aparte, o emoție greu de descris, o șansă de a evada din cotidian, de a pătrunde într-o lume nouă, plină de secrete, de mistere și de suspans.
Am fost surprinsă de numărul mic de pagini pe care le are cartea, căci dacă raportăm povestea puternică, diferitele stări prin care ești supus să treci, să le trăiești, dar și să le depășești, emoția- toate astea au fost comprimate într-un număr mic de pagini.
Nu, nu este un defect al autorului, dimpotrivă. Este o calitate, o putere pe care o are Adrian Stepan – care astfel a reușit să mă ”păcălească” și pe mine. Până să pătrund în poveste, am trăit cu impresia că e vorba despre o poveste simplă, ce cu siguranță se va citi foarte ușor.
Nu a fost deloc o poveste simplă, ci una, deși concentrată în doar 229 de pagini, care a reușit să mă surprindă total până la ultima pagină. Încă o dată vorba românească ”Calitatea nu cantitatea” mi se confirmă.
Crepuscul = înserare, amurg, sfârșit.
Crepuscul vorbește despre nevoia de a afla adevărul, despre nevoia de a cunoaște adevărul ce influențează istoria, religia, dar și viața oamenilor. Vorbește și despre un sfârșit necesar – cel în care trădarea, falsitatea și toate jocurile ascunse sunt scoase la lumină.
În povestea lui Adrian Stepan – acum nu doar a lui, ci și a noastră, cititorii, Crepuscul este sfârșitul ce vine odată cu aflarea tuturor dedesubturilor, a fiecărui secret, luminarea fiecărui colțișor întunecat ce stă la baza cărții – manuscrisul
Crepuscul – O moștenire, un manuscris și oameni ce sunt ceea ce nu par a fi.
Dar și o maniera unică de a împleti fire narative, personaje puternice, cu caractere foarte bine nuanțate. Maniera de scriere e foarte plăcută, doar atenția trebuie să fie foarte prezentă în timpul lecturii, altfel riști să pierzi firul, să te rătăcești și să nu mai înțelegi nimic.
Îmbinarea perfectă dintre istorie, religie, suspans, acțiune și iubire au dat naștere unei povești surprinzătoare, ușor atipică (pentru mine), toate în cantitatea necesară, mi-au oferit o călătorie frumoasă, imposibil de uitat.
Trădare, adevăruri ascunse, falsitate, roluri jucate până la capăt, urmăriri, implicare fără voie. Toate acestea au trezit curiozitatea.
Lectura cărții Crepuscul, de Adrian Petru Stepan te scoate dintr-o stare – cea a prezentului și te transpune într-o alta – una încărcată de istorie, te poartă într-un trecut umbros și încurcat.
Din cartea care dacă o vezi s-ar putea să nu-ți spună nimic – la prima vedere, în timpul lecturii îți înfățișează crime, pericole și trăiri intense.
Adrian Stepan este pentru mine un autor care m-a convins prin stilul de scriere, prin modul cum evidențiază trăiri, dar și prin faptul că poveștile lui nu sunt statice, clasice și pline de clișee. Nu mă lasă să mă plictisesc, nici să stau comod în scaun, ci mă îndeamnă să gândesc, să caut răspunsul printre cuvinte.
Mulțumesc pentru carte, Adrian Petru Stepan. Mulțumesc mult pentru faptul că mi-ai permis o primă întâlnire literară cu poveștile tale. Promit că vor mai fi și alte întâlniri, căci nu scapi așa ușor de curiozitatea mea.
Cumpărați și citiți Crepuscul. Merită fiecare oră pe care o petreci în compania cărții.
Comments
Prezentarea ta parca e mai incitanta decat cartea 🙂 Iti multumesc pentru vorbele frumoase.
:). O fi așa, dar tot din vina ta – e scrisă foarte bine cartea :). Felicitări! Și eu îți mulțumesc!