Lumina lui Trodheim, Laura Știrbu – Recenzie

Lumina lui Trodheim, Laura Știrbu este excepția care întărește regula. Am tendința de a mă ”speria” de cărțile care sunt comparate cu alte cărți. Are sens ce zic? Pe aceasta, mulți cititori o compară cu Harry Potter. Nu am nimic cu Harry Potter, J. K. Rowling. dar Lumina lui Trodheim mi-a plăcut mult mai mult. Mai mult decât mă așteptam.

Această primă carte din seria Vicontele Verenței pierdute m-a surprins plăcut, de la prima până la ultima pagină.  Odată ce m-am cufundat în lectură, totul în jur a dispărut, am reușit să pătrund într-o realitate nouă. Magie, necunoscut și-o tensiune extrem de plăcută.

Întreaga poveste din Lumina lui Trodheim mi-a dăruit o oază de liniște, multă magie și o stare de foarte bine. Iar Laura Știrbu a transformat lectura într-o bucurie totală.

Lumina lui Trodheim – basm modern pentru orice vârstă

Lumina lui Trodheim, Laura Știrbu înseamnă o nouă lume magică, în care am pătruns cu emoție. Iar bucuria descoperirii m-a luat total prin surprindere. Nu m-am așteptat să se citească așa de ușor, să mă emoționeze atât de repede întreaga călătorie inițiatică a lui Iustinian.

Călătorești necontenit alături de Iustinian, care-și cunoaște mult prea bine drumul, menirea și știe care-i este dorința interioară cea mai arzătoare. Și nici măcar nu se gândește la cât de mult va dura totul. Sau cât de dificil va fi pentru el tot ce urmează.

Lumina lui Trodheim, Laura Știrbu vorbește despre dorințe, misiune personală, încredere în sine, performanță. În toată povestea aceasta am adorat comuniunea om-natură și om – animale gigantice/mistice.

O lume nouă plină de magie, în care dragonii de apă, de foc și de pământ devin prietenii tăi. De ce? Pentru că tu nu mai ești un simplu cititor, ci un prieten pentru fiecare personaj în parte. Am participat și eu la fiecare etapă a transformării lui Iustinian. Evoluția și rezultatele micului explorator nu au întârziat să apară.

Lumina lui Trodheim – o lume magică, dar nu perfectă

Autoarea a creionat perfect o poveste lipsită de defecte. Dar o lume magică este una în care binele există, dar există și răul. Luptele sunt pline de venin și teamă, dar învingător e numai unul întotdeauna.

Există foarte multe personaje. Toate simpatice, toate menite să transmită mesajul personal, toate unice. Atenția la detalii este un alt mare plus. Toate au personalitate, transmit sensibilitate, dar și putere, pericol și frică. Toți sunt serioși, dar și amuzanți. Toți vor ieși în evidență cumva. Oare va reuși Iustinian să cucerească inimile tuturor?

Dacă ai avea șansa să trăiești într-o lume magică, ce ai vrea să fii, Mag sau Zburător? Care te-ar tenta mai mult și ce ai  face diferit ca să te deosebești de ceilalți?

Lumina lui Trodheim – călătorie continuă, bucurie maximă și schimbarea iminentă

Nimic nu e ales la voia întâmplării. Nici locația acțiunii, nici numele personajelor. Fiecare nume, denumire sau loc are o semnificație. Transmite un mesaj, este o invitație la evadare. Trebuie să o accepți. De ce? Pentru că vei fi înconjurat de tot ce e mai fascinant în imaginația infinită a mamei dragonilor.

Dacă tot călătorește și se bucură, cititorul este martor la tot ce se întâmplă și în  Regatul Valahiei Unite. Aici, în urmă cu 10 ani a avut loc o Revoluție. Acest eveniment sângeros a  făcut multe familii să privească în ochi moartea nemiloasă.

După această Revoluție, peste toate ținuturile Academiile militare au oferit oportunitatea tinerilor să se pregătească pentru a înfrunta luptele și a se apăra. Fiecare din tinerii pregătiți în cadrul Academiilor pot alege calea pe care o vor urma. E nevoie de Magi, maeștri în magie și alchimie și Zburători. În lupte, Magii și Zburătorii au de partea lor dragonii cei puternici.

Doar dorința îți dă aripi, iar timpul te pregătește pentru împlinirea ei

Iustinian visează să devină Zburător, iar pentru aceasta este pregătit de unchiul lui Boromir (delicios nume, nu?). La 10 ani, tânărul visător ajunge la SanteVel. Drumul până la Academie nu a fost lipsit de pericole și alte peripeții, dar Iustinian are cu sine tot ce are nevoie pentru a reuși.Va face oare față peripețiilor până la destinație?

Când visezi și nu renunți la visurile tale, vei reuși. Destinul lui Iustinian este pecetluit. Și nu-i întâlnește deloc întâmplător pe Lucian și Andrei – doi prieteni care vor face șederea la Academie mult mai plăcută. Alături de un Mag și un Zburător, copilul află tot ce trebuie să știe ca și membru al Academiei.

La ce dialoguri există între personaje, la umorul și complexitatea poveștii, chiar aș vrea ca Lumina lui Trodheim, Laura Știrbu să fie ecranizată. Nu! Să nu mă întrebi nimic de actori, căci încă nu știu cum ar arăta distribuția perfectă pentru film.

Curajul te ajută să treci prin orice, peste orice, fără teamă

Atât de mic la stat, dar puternic la determinare. Atât de mic, dar atât de curajos și motivat să meargă mai departe. În ciuda oricărei piedici, indiferent de vorbele cu Venin (nu, nu am scris greșit acest cuvânt), Iustinian merge mai departe. Și ajunge departe datorită atitudinii lui mature.

El nu știe dacă are părinți, dar știe sigur care îi este visul, știe care îi este locul. Și va afla unde va ajunge. Și cât de multe va reuși – prin forțe proprii. Până nu demult era a lui Boromir, iar peste puțin timp, cu o desagă simplă, va deveni Zburător.

Va fi Iustinian prietenul tuturor din Academie sau va avea de trecut anumite teste doveditoare. Dacă pe tine te-am făcut curios cu această primă carte din serie, pe mine mă roade curiozitatea într-un singur sens. Oare cum va continua povestea asta fabuloasă?

Lumina lui Trodheim –  unică, magică, de neratat

Până la continuare, îți recomand să citești Lumina lui Trodheim și să cunoști stilul unic marca Laura Știrbu. E păcat să nu dai măcar o șansă romanului. Ai regreta dacă nu ai ajunge și tu măcar puțin la SanteVel.

Și dacă nu ai înțeles încă Lumina lui Trodheim, Laura Știrbu NU este Harry Potter autohton! Am zis și așa rămâne! Ar fi regretabilă o comparație. Recunosc succesul Harry Potter, dar prevăd succes răsunător și pentru Seria Vicontele Verenței Pierdute!

Lumina lui Trodheim, Laura Știrbu este genul de poveste din care nu ai mai vrea să te întorci la cotidian, dar nici la realitatea plină de răutate. Aici, în realitatea lui 2019 nu avem dragoni, nici magi, nici zburători. Din păcate. Dar din fericire o avem pe ea, pe Laura Știrbu, iar cu ea totul e posibil.

Draga mea Laura, îți mulțumesc mult pentru încredere, răbdare și o poveste de care m-am îndrăgostit iremediabil.

Lumina lui Trodheim, Laura Știrbu a apărut la Editura Quantum Publishers și poate oferi doritorilor călătorii magice, aici.

Lectură plăcută!

 

 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Geo
29 mai 2019 at 10:12 AM

O recenzie foarte frumoasa! Felicitări, Laura! Si mie mi-a plăcut foarte mult cartea.



29 mai 2019 at 10:17 AM

E o serie foarte buna! Are originalitate, actiune si umor.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.