Nu fugi după fericire: Regatul celor mai frumoase depărtări, Cosmin Neidoni – Libris Editorial

De câte ori nu ți-ai propus să fii fericit? De câte ori nu ți-ai promis că vei fi fericit și că nimic și nimeni nu te va împiedica să trăiești fericirea visată, dorită și pe care o meriți? De multe ori. Dar când și cu ce preț? Cât mai costă astăzi fericirea și câți sunt dispuși să plătească un preț, să facă anumite concesii. Nu mulți! Și toți o așteaptă, toți și-o propun la început de an, toți au în minte un plan: după ce termin doctoratul, când o să am bani, când o să mă căsătoresc. Și ajungem să facem toate astea, dar fericirea este înjumătățită atunci, îndoielnică și de scurtă durată. De ce? Pentru că o amânăm, pentru că renunțăm la ea în detrimentul altor obiective, pentru că uităm că fericirea adevărată are la bază micile motive de fericire, simplitatea, bucuria și recunoștința – puțin cu puțin crește bulgărele de fericire.

Unde se află, de fapt, fericirea? Pentru fiecare dintre noi, fericirea are o nouă definiție, privește din cu totul altă perspectivă nevoile și împlinirea, dar esența fericirii rămâne aceeași. Frumusețea poate fi componentă a fericirii, poate fi principiu sau o valoare esențială a acesteia. Nu poți să simți fericire dacă nu găsești frumusețe în locul și sufletul în care privești..

Pentru a vedea și simți frumusețea trebuie ca aceasta să existe în interiorul nostru. Nu poți vedea nicăieri frumusețea vreodată dacă nu o identifici, mai întâi, în propriul suflet. Nu poți simți fericirea nicăieri dacă nu reușești să o găsești în apropierea ta. Frumusețea nu înseamnă perfecțiune, nu înseamnă doar eleganță fizică. Ea nu este doar ceea ce ne-au spus alții că e frumos sau ne-au învățat alții atunci când eram mici.

Frumusețea există doar în ochii celui care privește. Pot trei persoane să privească același tablou, dar frumusețea lui poate să fie diferită în toate cele trei cazuri, căci pentru fiecare dintre privitori, frumusețea înseamnă altceva, fiecare are personalitate și fiecare vede, înțelege, simte altfel fericirea – fiecare suflet filtrează altfel informația, cerne altfel totul, iar ceea ce-l încântă, ceea ce-i trezește amintiri, emoție și creativitatea.. aia este frumusețea adevărată.

Până unde ai ajuns să vezi și să simți frumusețea? Cât de departe ai călătorit cu sufletul pentru a-l încărca de fericire și frumusețe autentică, pură și infinită. Cât de mult ai renunțat la zona de confort atunci când ți-ai dorit să aduni în suflet cât mai multă frumusețe? Cât de des renunțăm la tot ce ne încarcă negativ pentru a face loc în viața noastră, pentru a lăsa frumuseții libertatea de a intra în viața noastră?

Frumusețea nu are doar rolul de a exista în viața tuturor și atât. Nu e doar materializată în ceva anume sau cineva anume. Frumusețea adevărată este o stare – nu o să găsești frumusețea nicăieri în astă lume.. nu dacă ești deprimat, nu dacă ești mereu agitat și setat pe frecvența ”partea goală a paharului”. În această situație dacă ești, poți să plătești scump ca alții să-ți aducă, să-ți umple cât mai multe recipiente cu frumusețe, va fi degeaba. Frumusețea nu-și va face simțită prezența și nici nu va împlini rolul pe care-l mai are în viața omului.

Frumusețea vindecă. Dacă o lași, dacă te eliberezi, dacă o simți. Frumusețea este în tot și în toate, asta dacă ești hotărât să o vezi în tot și în toate. Este cea care te face conștient de prezent, de acțiunile tale, de modul cum privești viața, pe ceea ce-ți concentrezi atenția, pe ce anume îți consumi energia. Frumusețea vorbește despre om, despre suflet, despre viață, despre esență, importanță, despre bunătate, iertare, armonie, umanitate, despre opinie, relevanță, dar și despre copilărie, spirit, energie, optimism, entuziasm. Frumusețea oglindește fericirea. Frumusețea arată adevărul despre cine suntem, dar și despre cum suntem cu adevărat. În orice și oricine există frumusețe, iubire și ceva magic.

Regatul celor mai frumoase depărtări, Cosmin Neidoni concentrează frumusețea din mai multe unghiuri, din diferite domenii, din punctul de vedere al celui care a văzut-o, a simțit-o, a trăit-o, a făcut cunoștință cu ea. Autorul a a citit despre ea, a mers în căutarea ei, a scris-o, a iubit-o, a citit , a privit-o în ochi, a simțit-o în suflete altora, a identificat-o și în alte domenii, a ascultat-o sau a fost absorbit de ea prin esență și culoare.

Regatul celor mai frumoase depărtări, Cosmin Neidoni este refugiul celor mai frumoase gânduri, a celor mai diverse stări, dar și cufărul cu emoție, cu trăire, cu dorințe – exprimate în cel mai frumos mod cu putință. Regatul celor mai frumoase depărtări formează amintirile, formează lecțiile de viață, valorile și principiile necesare unui trai conștient – numai bune pentru un copil sau adolescent în plină formare.

Nu mă dau în vânt după eseuri, dar în paginile Regatului, a cărții care vorbește despre frumusețe, am regăsit cele mai frumoase locuri unde poți descoperi un izvor infinit de frumusețe, un infinit de motive și surse ale frumuseții. Nu este eseul genul meu, dar în aceste pagini am găsit genul meu de emoție (pot să-i spun așa?) – izvorâte din simplitate și din interiorul unui suflet ce abundă de viață, de bucuria de a dărui – ce altceva decât frumusețea din propria ființă, din propriile trăiri și experiențe?

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți simți fericirea și frumusețea fără să te miști un metru, fără să ai nevoie de transport sau de bani pentru a călători, atunci eu pot să-ți dăruiesc un posibil răspuns, o sugestie, o sursă inepuizabilă de frumusețe, fericire și liniște: CARTEA – cea mai bună prietenă a mea, cea mai frumoasă cale spre o nouă lume, spre noi orizonturi, spre o nouă realitate.

Regatul celor mai frumoase depărtări, Cosmin Neidoni este despre frumusețea de sub nas, despre frumusețea pe care ai ținut-o în brațe azi, poate, pentru câteva minute, despre frumusețea care-ți încântă auzul, despre frumusețea care dă altă nuanță și o umple de culoare. Regatul este plin cu impresii despre lectură, autori, cărți, filosofi, muzică, pictură și tot ce poate transforma simplitatea în adevărată artă.

De când nu ai mai citit o carte care să conțină eseuri scrise cu sufletul? Cartea Regatul celor mai frumoase depărtări mi-a atras atenția cu ajutorul copertei. Citind-o am simțit că pornesc într-o călătorie..în care vezi, simți, respiri și trăiești fiecare emoție și frumusețe descrise prin intermediul cuvintelor.

Care este Regatul celor mai frumoase depărtări? Regatul este întotdeauna format de suflet. Cele mai frumoase depărtări sunt întotdeauna în interior, păstrate în cele mai îndepărtate, dar și apropiate colțuri ale ființei.
Regatul celor mai frumoase depărtări vorbește despre cele mai frumoase amintiri, bucăți de suflet puse pe hârtie. Poți simți emoția pură a sufletului care a gustat din nectarul dulce-amar al vieții, dar care a știut să păstreze doar seva și esența – care face diferența dintre răutate gratuită și umanitate.

Autorul Cosmin Neidoni pune pe tapet sentimente. Vorbește cu sufletul deschis despre toate etapele frumoase din viață. Vorbește despre frumusețea cărților. Am apreciat naturalețea cu care vorbește despre oameni, simplitatea elegantă pe care o exprimă în scris atunci când vorbește despre femeie – ca ființă unică și imperfect de perfectă.

Cu ajutorul acestei cărți intri în taina filosofiei, în Regatul tainic și surprinzător al filosofiei și îți dăruiește neprețuite amintiri despre anii de facultate, despre ceea ce i-a deschis pofta de neoprit pentru carte, despre oamenii pe care i-a întâlnit – un adevărat regat al cuvintelor. Câtă emoție și filosofie poți descoperi în muzică și artă vei înțelege doar făcând cunoștință cu autorul Cosmin Neidoni – prin intermediul cărților sale. Ambele apărute la Libris Editorial.

Nu știu dacă este bună cartea asta, dar știu că m-a ajutat pe mine să descopăr frumusețea în toate formele existenței ei. Nu știu ce vei simți tu citind-o, dar eu m-am lăsat cuprinsă de bucurie și de magia cuvintelor încărcate de/cu esența pură a vieții.

Mulțumesc mult, Cosmin Neidoni! Mulțumesc pentru încredere și oportunitatea de a simți și mai multă bucurie în suflet! Cartea
Regatul celor mai frumoase depărtări, Cosmin Neidoni poate fi achiziționată de pe Libris.ro. Lectură plăcută!

 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.