Seria Alina Marinescu, Monica Ramirez (Ultima parte) – Librex

Prima parte și A doua parte
Am așteptat cu sufletul la gură fiecare nou moment tensionat, am așteptat o schimbare, o situație deloc favorabilă pentru Brett și omul lui. A venit, dar o dată cu el, a venit și ura lui Marius, hotărârea lui de a nu lăsa lucrurile la voia Elite. Brett a făcut și el greșeli – chiar una capitală pentru instituția pe care o conduce – iată de ce am avut ceva așteptări de la el. Iată de ce am sperat că trecutul său va reuși cumva să-l determine să fie altfel… așa cum nu e, de fapt.
Nu cred c-am urât mai tare un om din carte – eu nu urăsc oamenii, dar pe oamenii din cărți..nu mă pot abține, iar Brett a reușit imposibilul, ceea ce nu credeam că va reuși – să mă facă să-l urăsc. Nu pe el ca om, ci pe el ca șef, ca reprezentat Elite, ca atitudine. Iată șeful care se ascunde după subalterni, după agenți operațivi, doar pentru ca nu are curajul să se bage-n luptă pentru a se salva, pentru a-și câștiga supremația și funcția. Iată omul care-i pus în fruntea Elite, dar căruia îi pasă doar de sine, își vede propriile interese, care nu au nimic de-a face cu agenții operativi. Iată omul care adună ași în mânecă. Și care-i folosește doar atunci când știe că doar așa poate manipula, forța, obține maximul de eficiență – eficiența altora, nu propria eficiență.
Brett cel puternic nu o mai poate păcăli pe Alina, pe Alex, pe Marius, dar nici măcar Consiliul. Brett a servit surpriza de groază Alinei, dar nu e pregătit pentru surpriza vieții lui. Cu sau fără pregătire, mai are în mâneca un as – unul puternic, unul care-i oferă siguranță și pe care, fără să stea pe gânduri, îl va folosi.
Multe secrete, multe opțiuni pentru Marius, promisiuni pe care le privește sceptic, imaginea de lider în cadrul Consiliului, Liam și planuri atent elaborate încă necunoscute – care se învât în mintea lui cu o viteză uluitoare. Ce alegeri va face Marius? Care va fi rolul Alinei în continuare?
Iubirea stagnează, dar învăluie, acaparează totul. Va izbucni, va arde, își va cere tributul și momentul ei de… manifestare. Și se manifestă, iese din matca sufletelor, doare, eliberează, se acceptă, se simte, se confumă cu răsuflarea tăiată, se declară, inundă, oferă clipe de fericire pură, descătușeazp și declară un adevăr interior ascuns.
Nici Liam nu e mai de Doamne Ajută, dar măcar mai are un strop de umanitate (oare?). Dar asta nu-l împiedică să-l rănească pe Marius – și nu numai că-i lasă cicatrice, dar mai și învârte cuțitul în rană.  Se moare în interior, iar uitarea refuză să-i șteargă imaginea ei din minte, să-i fure din suflet iubirea ce-o simte. Dar totul e deja clar pentru Marius, chiar dacă e atât de greu de acceptat. Am simțit durerea lui, dar nu pot să acuz pe Alina, Alex și iubirea ce-o simt unul pentru altul.
Când Brett e aproape istorie pentru Elite, când aproape Alex și Alina scapă de.. ăl negru… dau de frate-su. Cu oricâte urme de umanitate, nimeni nu va renunța la planuri pentru a ajuta pe careva. Se joacă dur, se amenință, se acționează. se urlă, neîncrederea se instalează – ajutorul și rezolvarea sunt departe.
Să spun că sunt dezamăgită de Alina? NO WAY! Ba chiar NU. Mi-e la fel de dragă, o 22580234_1737441796551727_4560950329968951296_napreciez și mai mult și o încurajez muțește să nu renunțe. Ba chiar. sufletul meu a aplaudat-o pentru câteva replici de un milion de puncte. Cu toate răbufnirile, reacțiile, amenințările – Alina este demnă de respectul meu, ea și-a câștigat pentru totdeauna un loc în inima mea!
Te aștepți să spun că Alex e un nenorocit? Nu o s-o fac. Dar am avut momente când am strâns din dinți, când am țipat (din nou) la el. I-am înțeles atitudinea și acțiunile. Nici lui nu-i este ușor – ba chiar amândoi se târăsc prin întuneric și luptă să răzbată. Vor reuși? Vor fi doi învingători indiferent de rezultatul final al jocului – numit viață întunecată.
Nici unul nu aparțin Organizației Elite. Ei aparțin unul altuia și așa vor rămâne dincolo de viață și timp. Orice ar fi devenit, se au unul pe altul și luptă până la capăt pentru viața celuilalt. Or fi asasini, or fi îngeri ai întunericului, dar se au unul pe altul, în Elite sau în afara ei.
Secrete – care ajută să reziști într-o lume întunecată, trădări, moarte, pericol, tensiune, nevinovăție, dure, momente sfâșietoare, pierderi de nerecuperat, duritate, iubire – ce nu poate fi explicată, suflet – ce cu greu rezistă, umanitate – ce nu mai există de foarte multă vreme. Două suflete pereche ce nu au nevoie de cuvinte, ci doar de priviri, nu au nevoie de atingeri pentru a se simți, mângâia și încuraja. E  războiul lor – pe care oricum l-au câștigat – prin rezistența lor, prin faptul că nu s-au ferit de nimic, nu au clintit în fața durerii și a misiunilor.
Durerea fără margini e aproape palpabilă, declinul este inevitabil, puterea a părăsit demult sufletele lor deja împietrite de durere și neputință. O realitate întunecată și de coșmar a făcut prea mult rău unor nevinovați, care aveau, nu un viitor, ci mult suflet.
Oricât de multă putere ai, oricine ești, oricât de sus din punct de vedere ierarhic, greșelile fatale se plătesc extrem de scump – acesta este finaul lui Liam, care nu e Brett, dar nici prea departe de el nu a fost. Moartea desparte pentru totdeauna, vine fără să poți interveni și chiar dacă ești prezent și o privești în ochi, te sfidează. Vine, ia ce-i trebuie sau pe cine trebuie și pleacă..de parcă nici n-a fost.
O misiune periculoasă – toate au fost periculoase, dar aceasta pare să fie ultima pentru Alina și Alex, cărora li se pregătește ieșirea din joc, dar nu eroic – așa cum ar trebui, ci comandat și îmbibată în vinovăție și greșeala fatală – ce are drept consecință dispariția lor, moartea.
Brett – de el nu scapă Elite este la fel de stană de piatră ce-și urmează propriile interese, neținând cont de nimeni și nimic. Încă-mi vine să-i sparg fața până nu mai rămâne nimic din rânjetul lui plin de satisfacție.
Una caldă şi-alta rece, atât pentru Alina și Alex, cât și pentru Elite, Brett &Co. Momente încărcate cu emoție pură, cu fierbințeala unui foc ce nu a mai putut fi stăpânit, izvor de iubire ce a-nceput să curgă și să estompeze amintiri negre, dureri și răni adânci. Dar și  urme evidente de frică, tristețe și dorința arzătoare de-a rămâne împreună – uniți sunt pe vecie, dincolo de viață, de piedici și timp, dar prea s-au luptat, Alina și Alex, cu propriile sentimente, cu proprii demoni – interiori și exteriori. A venit momentul pentru o schimbare. E timpul să fie altfel pentru ei, să se întâmple și bune, nu doar rele – sursele durerii nesfârșite.
O nouă perspectivă – altă șansă, un viitor pentru amândoi. Alex și aleasa lui, au rezistat eroic și merită răsplata, merită să simtă că nu degeaba au fost parte din Elite atâta amar de vreme. Un nou început, reguli noi, reușite sigure!
Vechiul Elite nu mai există, nu mai deține broșura cu reguli de conviețuire  – prima regulă fiind ATENȚIE!!! BRETT ESTE UN NENOROCIT!!! Rugăm insistent! ATENȚIE!
Brett – un lider al nimănui. Nici măcar pentru el nu mai este lider. S-a îndepărtat prea mult de obiectivele Organizației, a căutat puterea, nu neapărat să îndeplinească obiectivul principal Elite – binele umanității. Nici măcar în fața adevărului nu se sinchisește să schimbe placa. Și nici măcar o nouă șansă.. nu-mi vorbește decât despre strategie, planuri, revenire și un nou Brett – unul mult mai motivat să calce pe cadavre pentru a obține ceea ce vrea – și nu vrea nimic altceva decât răzbunare.
Am ajuns și la finalul poveștii. Una care mi-a tăiat respirația. mi-a redat spreranța, mi-a transmis fiorii fricii pe șira spinării și valuri de iubire în întreaga mea ființă. O poveste care m-a făcut să plâng, să tremur, să simt și să amuțesc în fața curajului, a iubirii și a morții.
O poveste fascinantă pe care-am trăit-o intens, pe care-am simțit-o ca fiind parte din realitatea mea prezentă, personajele atât de reale care mi-au devenit mai mult decât prieteni – o parte importantă din mine.
Am citit peste 2500 de pagini cu sufletul la gură și cu lacrimi în ochi, iar gustul dulce-amar m-a însoțit mereu în această călătorie. Este cea mai bună serie citită până acum… și de acum înainte va rămâne cea mai bună, cea mai dragă  poveste – ce mi-aș fi dorit să nu se termine vreodată, iar iubirea dintre Alina și Alex mi-a schimbat viața pentru totdeauna.
Am trăit și eu mulți ani în întunericul personal – pricinuit de defecte, de neputință și durerea ce m-a aruncat în abis. Am devit și eu păpușa de cârpă în mâna durerii necruțătoare, a lacrimilor – tăișuri ascuțite ce mi-au pătruns inima fără niciun avertisment sau timp de pregătire. Mi-am dorit moartea și-am fost cu o mână în brațele ei. Trei încercări, tot atâtea eșecuri și-o forță interioară nebănuită m-a împins la mal.
Am fost o mică Alina, iar Elite a fost propria-mi viață. Tortură, durerea, piedicile mi le-am pus chiar eu. Mintea m-a torturat, singurătatea m-a înghenunchiat, sufletul m-a ridicat. Durerea a simțit-o toată ființa mea, iar când eu nu mai puteam, sufletul suferea pentru mine, cadea la pământ, sângera, urla, amorțea și zăcea ca mort în umbra întunecată a tăcerii. Totul în tăcere. Totul până a apărut raza mea de soare. Restul poveștii mele sunt detalii neînsemnate.
Azi Alex și Alina pot ajunge și la tine – primește-i în viața ta și NU VEI REGRETA – au atâtea de împărtășit cu tine! Oferta asta nu se poate refuza!
Librex 75.png
O altă veste bună este REDUCEREA de până la 75% la cărțile de pe Librex.ro
Drept mulțumire – care se-ndreaptă spre editura Librex, Monica Ramirez, Alina și Alex..aceste banale versuri, care nu au fost gândite prea mult, ci doar simțite – încărcate cu iubirea și recunoștința mea. Mulțumesc – este întotdeauna prea puțin, iar prea mult… nu există!
poezie

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.