Am considerat întotdeauna că, o carte, orice carte, te poate ajuta să înveți ceva despre lume, despre viață, despre tine. Sunt la fel de sigură că toate cărțile te poartă într-o nouă realitate, dar unele fac întotdeauna mai mult, mult mai mult decât te aștepți: te uluiesc de-a dreptul, te vindecă fără niciun dubiu și rămân cu tine oricând: te fac un om mai bun, dacă asta vrei și simți. Despre Melissa Da Costa nu spun decât că scrie pentru a vindeca Zilele ce vor veni după orice perioadă dificilă, după orice furtună care te lasă fără nimic – evenimente care simți că-ți fură fiecare strop de viață.

Poveștile care scot în evidență că este absolut în regulă suferința, neacceptarea, plânsul, refuzul și orice altă decizie radicală pe care ți-o asumi – fără a cere să fii ajutat sau aprobat, ci doar să înțelegi și să nu intervii cu dorința de a schimba gândirea și hotărârea celuilalt, sunt cele care mi se lipesc de suflet și mă ajută să conștientizez, să mulțumesc și să văd viața cu alți ochi – dintr-o perspectivă nouă.

Și a doua carte semnată Melissa Da Costa a avut rol terapeutic. Am trăit, de data aceasta alături de Amande, tot procesul ei de adaptare la noua realitate – în noua sa viață plină de necunoscut, de provocări, iar dacă n-ar fi avut deschiderea spre vindecare, această femeie, sigur ar fi ajuns în punctul în care ar fi urât viața, ar fi căutat vinovați și-ar fi pierdut lupta cu destinul – nu în sens tragic, dar cu siguranță, într-un sens dramatic și distrugător.

Zilele ce vor veni – Cum să trăiești altfel decât ai făcut-o până acum

În fața noii sale realități – una în care a pierdut totul: tot ce o în oferea fericirea Zilelor ce vor veni, împlinirea și bucuria, Amande nu se îngroapă în golul rămas, nu se comportă nicio secunde ca omul căruia nu i s-a întâmplat nimic, precum femeia de fier. Fuga e sănătoasă? În cazul ei, da, e cea mai sănătoasă atitudine. Pleacă, pune spațiu între ea și restul de amintiri, dar ce e cel mai important? Că nu abandonează. Fizic lasă în urmă vechea viață, dar oriunde ar începe un nou capitol, va fi mereu însoțită, niciodată singură, de fapt.

Nici măcar nu se gândește la ceilalți, la tot ce rămâne, la lumea din spate. Știe, de fapt, e mai mult decât asta. Simte că are nevoie să miște ceva în viața ei, iar mutarea e poate cea mai firească dintre acțiuni. Simte să fie departe, iar imediat ce ajunge la destinație – un loc nou, într-o casă închiriată, se bucură de întunericul pe care îl oferă locuința. Se lasă cuprinsă de întuneric. Nu va fi o etapă lungă, doar un început de vindecare – pe care nu conștientizează încă. Nu e greșit, ci chiar necesar să nu fie nici prea sociabilă, nici să nu accepte nici măcar soarele sau natura. Liniștea, întunericul, (ne)somnul, singurătatea și tăcerea fac parte din proces.

Nu te gândi că Amande e doar tăcută și liniștită în casă. Are parte și de momente când realitatea o lovește, o lasă fără aer și fără dorința de a continua viața – în modul în care i-a fost servită, fără să fie pregătită. Nu ești întrebat, te pregătești în timp ce înveți să faci asta. Face sens? Pregătirea nu e în niciun ghid de utilizare – nici nu ne naștem cu manual de instrucțiuni. Doar trăim ca să ne pregătim pentru fiecare etapă – din această viață sau din ce urmează după ea.

Zilele ce vor veni -Prin viață cu pași nesiguri și mărunți

Amande trece prin ceea ce nu-și dorește nimeni – dar prin care trecem toți, de fapt și de drept. Fie că vrem, fie că nu, că nu ne place, fie că ne așteptăm sau ne ia prin surprindere: prin pierderi asemănătoare am trecut sau vom trece fiecare. . Ea nu se gândește la vindecare, simte gol, neputință și greul din interior, dar știe că trebuie să treacă singură prin durerea asta. Deși Benji are familia care e la fel de afectată. Fiecare om trece prin suferință așa cum poate – nimeni nu are vreo rețetă minune care să producă miracolul vindecării peste noapte. Oricât de puternic sau, dimpotrivă, de vulnerabil este omul, timpul care ni se dă este primordial. Amande nu se lasă pradă des emoțiilor, nu reacționează – în ideea unui plan a cărui rezultat este imposibil de schimbat. Doar își acordă timp – pe care îl cere sufletul. Dă timp Timpului – nu e T din greșeală, ci cu rost și sens divin.

Timpul nu oferă suferinței termen de expirare, asigură doar spațiul orar pentru adaptare la noua viață, iar Amande nu se grăbește, Timpul are, de data asta răbdare pentru că își știe rostul, dar și rezultatul pe care-l va obține cea care alege să creadă în puterea lui. Timpul nu vindecă, ci doar îmbrățișează orice simți, nu judecă și nu învinovățește pașii mărunți pe care îi face tânăra, nesiguranța și teama care încearcă mereu..

Știi momentul în care zici ”nu voi face nimic” și după o vreme, te trezești cu o energie nouă-n tine și faci acțiuni la care nici nu te puteai gândi? În punctul acesta ajunge și Amande. Cât să stea cu obloane trase, singură și în tăcere absolută?! Atât cât simți nevoia. Apoi trece la pasul următor, fără ca nimeni și nimic să nu-i ceară ceva.

Zilele ce vor veni – Unde-i gustul alinării

Casa în care stă e plină cu amintiri, iar Amande se surprinde bucurându-se atunci când descoperă poveștile fostei proprietare – agende pline, calendare notate cu tot felul de informații. Aceasta este prima ei activitate care o ajută să descopere bucuria sub o altă formă – una foarte simplă, în care ajungi să cunoști un om pe care nu l-ai văzut niciodată.

La multe zile de la sosire – și doar după ce găsește calendarele și restul lucrurilor care o ajută parcă să călătorească în timp, vede grădina casei. De acest moment, povestea capătă un strop de magie, natura are această putere – îi dă femeii un scop în fiecare zi, folosindu-se de tot ce e scris. Totul e la îndemâna ei pentru a se bucura de restul pașilor pe care îi mai are de făcut. Toate lucrurile proprietarei sunt, de fapt, instrumente care dau vitalitate, speranță, scop. De fiecare dată găsim instrumente care pot fi de ajutor, depinde doar dacă alegem să le folosim. Amanda a simțit să facă această alegere – a făcut-o cu toată inima, iar sufletul ei a fost în fiecare acțiune. Dar și în rezultatul final.

Grădina, prietenia cu fiica proprietarei, vizita oamenilor care îi știu povestea, timpul petrecut cu mama ei, suportul dăruit altora, organizarea unor întâlniri chiar în curtea casei, animăluțul care nu a mai părăsit casa – ca și cum acolo era locul și stăpâna lui, toate au dus la alinare. Gustul alinării nu e mereu dulce, dar îi dă puterea de a se reîntoarce, de a vorbi cu familia – și nu numai. Face multe acțiuni care o apropie mult de cei pe care îi va iubi mereu.

Zilele ce vor veni – Ce nu te doboară, te face mai puternic

Zilele ce vor veni oferă privilegiul de a trăi, simți și de a vedea Tot albastrul cerului, indiferent de experiențele pe care ți le dăruiește viața – care au întotdeauna ca scop ceva bun: nu vor să o doboare, ci să-i arate cât de puternică este, că fericirea nu înseamnă aproape niciodată lipsa suferinței și a greutăților, ci (re)găsirea drumului spre fericire chiar și în clipe dureroase.

Amande simte liniște și fericire pentru că a înțeles că are dreptul și își dă voie să trăiască un nou început, își dă voie și are garantat dreptul la noi oportunități – neașteptate, nesperate și la care nici nu s-a gândit. A înțeles și faptul că nu a pierdut, îi are mereu alături acolo de unde nimeni și nimic nu îi mai poate lua, că indiferent de orice, va fi îi va avea mereu alături. Fix ceea ce a pierdut a ajutat-o poate să se regăsească pe sine, bucuria și autenticitatea Zilelor ce vor veni – din care-și va lua energia, lecția și scopul care o va purta exact acolo unde îi este menit să fie sau să ajungă.

Cine anume garantează Zilele ce vor veni? Fiecare acțiune, dorință, speranță și sâmbure de credință – fiecare rugăciune rostită cu glas șoptit, dar fierbinte, fiecare gest de prietenie și iubire, fiecare zâmbet și bătaie de inimă, fiecare îmbrățișare, fiecare reușită ce ne dă aripi pentru a putea zbura spre reușitele la care muncim cu sârguință. Nimic nu e garantat vreodată, mâine atârnă de un fir de ață – fragil și subțire, iar zilele ce vor veni fac parte dintr-o poveste din care nu ai siguranța că vei mai face parte.

Zilele ce vor veni de Melissa Da Costa se citește și se recitește de fiecare dată când simți că nu mai ai rost, că totul e în zadar, că nimic nu merge sau că nu ți-e bine. E cel mai bun antidot pentru tristețe și momente când te simți la pământ. Citește și ridică-te! Sus inima!