Sper că ai avut parte de Un an nou fericit!  De un așa roman – cu așa titlu sugestiv nu te poți bucura decât în cel mai potrivit moment din an, la începutul unui nou an – la care nu poți decât să-ți păstrezi speranța că nu vei trăi niciodată experiența pierderii, orice forma ar avea aceasta. Un an nou fericit este romanul care m-a captivat încă de la primele pagini – poate a contribuit și entuziasmul specific noilor începuturi, dar și faptul că e alert și emoționant. Nu m-am înșelat. M-am bucurat de carte, dând pagină după pagină.

Un an nou fericit nu e cel în care îți dispare copilul, asta cu siguranță. Jennifer are părinți mult prea ocupați ca să se întrebe ceva în legătură cu ea, iar asta pare să-i convină. E genul de copil rebel, care nu dă explicații, nu discută cu nimeni. Nu e o singuratică, Smilla e prietena ei și cea care-i luată cel mai des la întrebări imediat după ce adolescenta nu se întoarce acasă nici după ce, credeau toți, îi trece supărarea. Se crede că e vorba doar de o revoltă a tinerei, că sigur e bine și va apărea ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Dar nu e deloc adevărat. Realitatea e alta, iar familia Wiksel se confruntă cu cel mai crunt adevăr: nu-și cunosc fiica, doar presupun ceea ce oferă drept răspuns la întrebările poliției. Realitatea se zdruncină serios, vinovăția scoate colții, iar regretele sunt tardive pentru familia fără cusur – în care Jennifer a fost doar o străină. De unde să știe cineva că totul e doar o aparență?

Un an nou fericit – Durere ce nu mai poate fi ascunsă

Din toată situația asta, am simțit tristețea lui Lollo. Dar m-am și întristat: e trist să realizezi că adevărul  tău e doar ceea ce ai vrut să vezi despre copila pe care ar fi trebuit să o cunoști cel mai bine. Tu, mama ei, chiar trebuia să știi mai multe. Dar atunci când adevărul tău e doar ceea ce vrei să vezi, doar ceea ce pare, e nevoie de un semnal ca să vezi adevărata realitate, să descoperi adevărul așa cum este.

Niciodată nu va fi ușor: va durea, vei urla, vei căuta cu sete orice, numai să o găsești. Lipsa propriului copil o forțează pe Lollo să sape, să caute – descoperirile… o altă lovitură. Nimic din ceea ce urmează nu va fi ușor pentru nimeni.

Ce mi-a displăcut din Un an nou fericit? Faptul că Lollo, dincolo de reacție, de nervi și alte atitudine tipică pentru situațiile de genul – doar pentru că nu reușește să dea de Jennifer, pune întrebări singurei persoane care pare să știe mai multe. Justificat totul, desigur, dar prea mult vizavi de un (alt) copil. Nu e nimeni vinovat, cel puțin, nu e vinovată fiica prietenilor Nina și Fredrik Andersson.

Cine poartă vina pentru noua realitate care afectează cele două familii sunt mai mulți, din punctul meu de vedere: părinții lui Jennifer – cei etern ocupați, care în loc să se susțină în așa momente, doar arată fisurile relației lor – sunt singurii vinovați morali pentru lipsa, prin prezență, în viața propriului copil. O parte din vină o poartă și Fredrik, dar el e prea laș să spună ceea ce știe, din păcate. El este singurul care nu recunoaște nimic din tot ce se petrece cu Jennifer, dar n-are curaj să recunoască nimic din ceea ce afectează relația cu Nina.

Înțeleg autoarea care a pus reflectoarele asupra cuiva, cu intenție vădită de a duce în eroare, pe căi greșite cititorul. E de apreciat asta, nimic de obiectat, dar nu mi-a plăcut că l-a lăsat pe Fredrik să fie în continuare fals și neasumat, dar mi-a băgat în ochi toate reacțiile lui, cum a mințit și cu câtă frică a trăit până la aflarea adevărului. E slab de îngeri și nu numai că tace mâlc în povestea dispariției, dar continuă și după să ascundă secrete.

Un an nou fericit – Ce e dincolo de aparențe?

Am ajuns în cele 448 pagini să suspectez și pe Max. Nici el nu e fără cusur, cum nici Lollo aflăm că nu este – că doar ni se spune cam cum erau petrecerile – și în tinerețe, nu numai în prezent. Cum să mai vezi adevărul sau să ți se pară ceva suspect? Timp cu fiica ei? Munca e brățară de aur care a meritat efortul. Păcat de consecințe și de răsplată.

Care e adevărul și cine este vinovat pentru durerea simțită de Lollo și Max Wiksel? Oricine ar fi, adevărul nu mai poate fi schimbat, iar Jennifer nu mai poate fi adusă în sânul familiei. E singura realitate ireversibilă, irecuperabilă și imposibil de schimbat.

Un an nou fericit numai despre fericire nu este. E despre secrete ascunse cât de bine se poate, despre falsitate și aparență, despre lux, dar reale lipsuri  – nu în viață, ci la caracterul uman. Timpul nu mai poate dat înapoi, nu mai poți repara. Dar adevărul, oricare ar fi el, tot va ieși la iveală, Fredrik Andersson, asta să nu uiți! Nici familia ta nu e pe roze, nu te mai minți singur. Și da, nu ai avut tu pierderea cea mai mare. Sau poate că mă înșel. Ce zici?