Bună dimineața, Verônica!, Ilana Casoy&Raphael Montes

Bună dimineața, Verônica!, Ilana Casoy&Raphael Montes

Bună dimineața,Verônica! a ajuns la mine acum câteva zile și nu am putut-o lăsa să mă aștepte prea mult. De fiecare dată când dădeam cu ochii de ea, parcă-mi spunea ”Nu mă amâna! Am pentru tine povestea perfectă, crede-mă!” Păi ce? Nu ascult eu de cărțile mele dragi? Ascult și mă supun!  Și coperta IV a cărții e vinovată de ispita căreia nu am putut să-i rezist. Nenea Paulo Lins, autorul romanului ”Orașul Domnului” a înclinat și mai tare balanță cu aceste cuvinte magice:

Un autentic mystery thriller brazilian pe care trebuie să-l citească întreaga lume.

Dacă trebuie, dacă e musai, atunci, cu plăcere! Misterul, suspansul și inima ce bate mai tare sunt ingredientele ce asezonează perfect povestea surprinzătoare situată în São Paulo.

Nu aș putea să spun că a fost înspăimântător sau crud. Știu doar că, l-a început, am înaintat ușor printre pagini. Poate pentru a avea timp să mă pregătesc pentru ceea ce urma. Odată ce înaintam în poveste, nevoia de a descoperi, de a da paginile cu repeziciune a crescut și ea. Dacă ar trebui să spun un singur cuvânt despre evoluția acțiunii, acesta ar fi.. ”neașteptată”.  Nu am luat în calcul multe piste și m-a surprins mult. Și mi-a plăcut la fel de mult!

Abia aștept continuarea la care, din câte am citit pe undeva, deja se scrie. Nu am știu serialul, nu am auzit de carte până nu am primit-o acasă de la Publisol. Iar lectura a început așa: ”Mă (mai) poți surprinde oare?”. Da!

Bună dimineața, Verônica! – bagă la sertar și nu sufla o vorbă!

Totul părea să  decurgă la fel ca în fiecare dimineață. Banalul salut matinal din partea unor persoane aproape invizibile și Carvana – șeful morocănos și iresponsabil, lipsit de orice spirit uman insuflat de meseria pe care voia să o încheie cu succes – ca un om dedicat adevărului și dreptății. Atunci, pentru Marta Campos, Verônica Torres chiar era cineva: femeia căreia îi cerea ajutorul, iar prin gestul ei extrem voia ca  ea să nu renunțe, să lupte pentru a afla adevărul. Pentru Marta și restul lumii, Veronica a promis, în secret, răzbunarea prin pedepsirea vinovatului. Poate acum nu mai putea fi iubită, dar merita adevărul. Iar poliția din Sao Paulo era obligată să-l descopere.

”Bagă la sertar” arată superficialitatea, frica, lașitatea, atitudinea omului nepotrivit în slujba umanității, slăbiciunea și adevărata motivație pentru care Carvana este încă în fruntea Poliției. Un om incapabil să miște un pai pentru a ajuta, a descoperi vinovații și pentru a afla adevărul și aplica legea – atunci când situația o impune. Omul care e mult prea preocupat de pensie și imaginea lui decât de adevăratele pericole în care se află oamenii  din comunitate.

Verônica îl cunoaște bine pe șeful bun la nimic, știe că nu va mișca un pai pentru Marta și că aceasta este încă o poveste peste care se va așterne praful și uitarea. Asta dacă ea nu va face ceva pentru a afla ce anume s-a întâmplat cu Marta Campos.

Bună dimineața, Verônica! – vinovații sunt încurajați să nu renunțe niciodată la ceea ce fac

Datorită oamenilor ca Carvana răul nu poate fi tăiat de la rădăcină, nu poate fi pedepsit pe măsură, dar umple sertare de indiferență. Cine e oare mai rău: cel care îl săvârșește sau cel care nu face nimic pentru a-l combate? Întrebarea asta, răspunsul și Veronica valorează cât o mie de cuvinte!

Nicio informație despre cazul ”Marta” nu-l sensibilizează și nu-i schimbă atitudinea se șarpe veninos periculos. Carvana nu e altceva decât tipul de om al legii care își vede propriul interes, nu se deranjează din scaunul de boss pentru a lupta cu rău-făcătorii – preferând să închidă dosare pe motive precum lipsa de probe.  Dacă toți ar fi la fel, pământul ar fi o junglă, oamenii doar animale sălbatice – care nu ar ezita să se omoare între ei.

Atitudinea Carvana o determină pe Verônica să preia controlul asupra acestei povești. Caută să afle povestea, caută dovezi și nu renunță până nu descoperă cine este nemernicul care a distrus viața Martei.  Carvana și Verônica– sunt în antiteză. Unul este cel mai mare laș, celălalt își asumă totul: pericole, pierderi, greșeli și rolul de salvator. Promisiunea mută e mai rea ca datoria și obligația ce vine odată cu jurământul profesional.

Bună dimineața, Veronica! – adevărul aflat nu poate fi schimbat!

Promisiunea de a nu se implica în povestea Martei nu are nicio șansă să fie respectată. Dacă pe Carvana nu-l interesează,  Verônica transformă totul într-un obiectiv personal urgent. Și nu se dă în lături de la nimic: mintea îi funcționează cu o viteză amețitoare, greșește gândește din nou. Dar nu se oprește decât pentru a pune și alte idei cap la cap.  M-a surprins enorm tăria ei, rapiditatea cu care acționează, firea însetată de dreptate și adevăr. Lupta în numele celor care nu o mai puteau face.

Pericolele pe care le înfruntă îi dau și mai multă putere, curaj și speranță că e mai aproape de final – chiar dacă doar cu un singur pas.

Nu s-a temut nici de amenințări, nici de ideea că poate pierde totul: serviciu, familie, credibilitate. Un adevărat pericol viu îi suflă în ceafă, încercând să folosească intimidarea pentru a opri aflarea adevărului. A făcut Verônica doi pași în spate pentru ca secretele trecutului ei să nu vadă lumina zilei?

Nu voi răspunde la întrebare, dar îți voi spune că totul se transformă într-o cursă contra-cronometru, pericolul nu dispare, ci se intensifică odată ce Verônica pune ”lupa” pe Janete și Brandão.

Vei citi acest thriller cu emoție. Îi vei simți inima bătând ca după un maraton de alergat. Emoții de tot felul îți vor fugări grijile, temerile și orice scenariu. Romanul ăsta nu te va lăsa să-l abandonezi!

Bună dimineața, Verônica! – Poți să lupți pe toate fronturile sau te poți retrage

Poate dacă ar fi fost vorba doar despre privirea Martei, Verônica ar fi rezolvat cazul – într-un fel sau altul și viața ei profesională ar fi continuat la fel. Ar fi fost fantoma care-i rezolva totul lui Carvana și cam atât.

Dar Veônica Torres nu este nici Carvana și nici una din victimele aflate în pericol, dar știe mult prea bine cum arată o femeie speriată, aflată în pericol – unul real, nu creat de imaginația bogată a unora.

De la strigătul de ajutor, la căutarea de detalii în casa criminalului nu a mai fost decât un pas, iar atitudinea schimbătoare a lui Janete – mânată de emoții, o determină pe luptătoarea din poveste să o salveze pe biata femeie – aflată mereu în pericol de moarte.

Pericolul sperie, te face să te retragi, să greșești, să acuzi, să disperi, să zici că renunți, să ceri ajutorul din nou. Când teama e ghimpe, când frica e reală și o simți ca o sabie ce atârnă mereu deasupra ta, te încrezi în singura femeie care-ți spune că totul se va sfârși – bine pentru tine. Și bine pentru el, prin pedeapsa bine meritată.

Și în cazul bietei femei, Veronica face greșeli – prin omiterea unor detalii care o dau de gol și o pun în pericol pe Janete. Soțul o descoperă și o pedepsește pentru fiecare gest al trădării.  De frica lui, bate în retragere și se pregătește să-și reia viața alături de alesul ei – știind că va trebui să îndure mereu drumul spre iad.

Aproape de sfârșit se poate schimba întreaga poveste

O idee care nu ar avea cum să dea greș le redă încrederea celor două, dar planul de acasă nu e ca cel de pe drum. Oricum situația e mult prea gravă, dorința lui Janete o face pe aceasta să încalce regulile lui Brandão.

Eliberarea de chin a lui Janete e din ce în ce mai aproape, iar ea îi simte gustul dulce. Acționează pe măsura dorinței ei, dar nu reușește să elimine piedicile care stau în calea reușitei ei.

Cum va reuși Verônica să-și ducă la bun sfârșit această misiune? Reușită sau eșec total? Totul se va sfârși, dar aceasta nu va fi decât un nou început pentru femeia care a înțeles demult că trăiește prima zi din restul vieții sale.

Bună dimineața, Verônicaînseamnă povestea unui joc de domino – unde doar cei puternici rămân în picioare și pot merge mai departe. E precum un joc la ruleta rusească – unde lașii primesc doar pe măsura lașității lor, unde slabii se retrag, iar oamenii puternici se pregătesc să fie și mai tari ca până acum.

Să fie oare povestea în care toți fac cunoștință cu moartea? În astfel de povești toți cei angrenați în jocuri periculoase și cei care îndrăznesc să sfideze regulile sunt pedepsiți – când nu se așteaptă și de către cine nu au idee că pot deveni un adevărat pericol! Un roman apărut la editura Publisol, care se bucură deja de ecranizare!

Ai văzut serialul? Eu dau play chiar acum!

 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.