Primăvară în Toscana, Santa Montefiore – Recenzie

Nu știu cum să e trăiești o Primăvară în Toscana, dar îmi doresc mult să ajung cândva acolo. Să fii într-un loc nou, să ai atâtea de vizitat, de descoperit, de învățat, nu poate fi decât o decizie care te face fericită într-o secundă, să-ți schimbe întreaga viață. Nu ai cum să petreci zile într-un astfel de oraș, iar după să fii același om. Totul e altfel: perspective, strălucirea din ochi, focusul și te convingi că nu ar fi rău să mai pleci, măcar din când în când, pe undeva. E bine să te descoperi pe tine și să ți se facă dor de acasă.

Ce anume o determină pe Gracie să ia pe toată lumea prin surprindere cu decizia de a călători din nou în Toscana, după zeci de de ani în care a lăsat distanța fizică să învăluie în uitare amintiri dureroase? O femeie trecută prin viață poate lua în calcul toate motivele din lume. Să fie oare vorba despre suferința pricinuită de relația precară cu propria fiică? Ceea ce îi susține decizia este cursul de gătit de la Castello Montefosco – o zonă rurală, extrem de pitorească a Toscanei.

Dar ceea ce se va întâmpla, de fapt, va lua pe toată lumea pe nepregătite. Gracie Burton nu renunță la planul ei, chiar dacă cei din jur nu o încurajează – prietenele cred că e nepotrivit, dar cine sunt ele să-i decidă viața? Fiica și nepoata decid, la rândul lor, să  o însoțească. Dar care dintre cele două crezi că nu se bucură absolut deloc de ideea de a pleca de acasă timp de o săptămână?

Primăvară în Toscana – o săptămână altfel?

Va fi altfel, fără discuție. Zile întregi departe de casă, fără telefon și fără obiective de împlinit la muncă. Carina trebuie să facă față acestei perioade, chiar dacă nu e obișnuită cu ideea de timp liber sau vacanță. Știe că acasă, în Anglia, muncește prea mult și nu mai are timp niciodată pentru nimic altceva, nici pentru mama ei, nici pentru propria copilă, aflată la vârsta adolescenței. Cât de des își va spune că nu e o mamă bună pentru Anastasia, o soție bună pentru Rufus și o fiică la fel, în zilele pe care urmează să le petreacă departe de haosul total din viața ei?

Motivația celor trei femei e diferită, dar habar nu are niciuna dintre ele cât de mult le va ajuta pe fiecare în parte. Vor descoperi cine sunt, cum sunt și, după multă vreme, vor petrece timp împreună. Vor avea oportunitatea de a se asculta și îmbrățișa, bucura și vindeca de vinovăție, apropia și a rămâne, de data asta, împreună. Sunt ele pregătite? Toate sunt gata, iar Toscana e și ea pregătită să li se dezvăluie.

Emoție, parfum, culoare, zâmbete, gust, prietenie, legături ce nu se desfac ușor, liniște, povești.  Fericirea își face loc în sufletele cu porțile întredeschise . Cine va face primul pas? Curajoasa Gracie, desigur!

Primăvară în Toscana – Școala sufletului

Școala sufletului, pe care o urmează cele trei generații de femei, le pregătește călătoria care le va schimba viața în totalitate. Ce secret are Gracie, cum va reacționa Carina și ce va învăța Anastasia alături de cele mai importante femei din viața ei? Școala sufletului Cartello Montefosco, le ajută pe toate trei, mai mult decât s-ar fi așteptat. Bunica își descătușează trecutul, iar fiica și nepoată reușesc, în sfârșit, să o cunoască.

S-ar mai putea schimba ceva pentru Gracie,  după atâția ani ținuți sub cheia sufletului? Anastasia este cea care simte, zi de zi, să se apropie mai mult de bunica ei. Povestea femeii atrage dorința adolescentei de a afla deznodământul. Emoția și curiozitatea  pun stăpânire pe Anastasia. Ziua vizitează împrejurimile și vorbește cu Gracie, noaptea i se șoptește tainic, secrete ale iubirii.

Carina simte schimbările mamei, dar și transformarea fiicei. Și nu poate să stea prea departe. Ce află atunci când nimeni nu o vede și care e prima reacție în fața adevărului de necontestat? Descoperi tu, eu doar spun că.. din acest motiv e bine să ai o mamă – care să-ți fie alături când nu știi care e următorul pas?

Primăvară în Toscana – ce poate fi mai rău?!

Care e mai greu de acceptat? Prezentul și Anastasia ce simte pe propria piele efectele propriei sale dorințe o neliniștește pe Carina mult. E mamă și niciodată nu și-ar fi dorit ca fiica ei să fie dezamăgită. Trecutul nu mai poate rămâne multă vreme o enigmă. E necesar să iasă la lumină. Se va întâmpla exact ceea ce e mai bine pentru toată lumea.

Trecutul nu mai poate răni, nu se mai poate întoarce pentru a  schimba realitatea. Cu el poți doar să te împaci și să-l accepți. Carina va descoperi cât de multe se pot întâmpla într-o săptămână, câte a aflat despre sine, despre mama și fiica ei, cât de mult s-a schimbat. Dar și cât de mult a pierdut stând departe de femeia care i-a dat viață. Și ce să vezi? A simțit că nu se sfârșește lumea dacă nu lucrează până cade frântă.

Parcă le-aș lua în brațe pe cele trei femei, drept mulțumire pentru deciziile luate, pentru atitudinea pe care au ales să o adopte, pentru curajul lor de a ierta, de a înțelege, de a o lua de la capăt. Oricine merită o nouă șansă, merită să iubească, să trăiască împăcat cu trecutul și în armonie cu toți cei din jur. Fericirea se regăsește acolo unde îți dai oportunitatea de a redescoperi bucuria, familia și pacea.

Primăvară în Toscana este despre iubire – care poate reapărea atunci când te aștepți mai puțin, atunci când își dai voie să simți și să fii tu, nu doar trecutul tău. E momentul în care magia iertării poate elibera, apropia fizic și sufletește.

Nu te mai judeca pentru ce a fost, iubește-te pentru ce ai devenit!

 

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.