You cannot copy content of this page

General Tag – curiozități și alte vorbe

General Tag mi-e util în acele zile în care simt nevoia să mă detașez de realitate, măcar puțin. E spațiul meu în care-mi las sufletul să se elibereze, să meargă dincolo de ceea ce nu e bine. Sunt momente în care și el se simte depășit de situații și obosit să lupte cu piedicile vieții.

E tipul de confesiune care vreau să cred că mă apropie de alte suflete. E tratamentul sufletului meu la care mă supun, ca să mă vindec. E oportunitatea de a atinge alte suflete, e liniștea de care am nevoie. Poate este și un semn de care alții – cititori ai blogului bookcaffe.ro, de care au nevoie pentru a căpăta curaj și încredere să facă un pas spre necunoscut.

General Tag cuprinde vorbe despre lumea în care am pătruns în 2013, dar și curiozități despre mine, cea care se află în spatele acestei comunități. Provocarea aceasta vine de la Ups Blog și e raza de speranță că va apărea soarele în sufletul meu.

General Tag – despre blog numai de bine

Am luat-o de la zero de foarte multe ori. Am fost la început. Și nici acum nu aș zice că-s foarte sus, dar nu cred în succesul obținut peste noapte, așa că e bine. Uneori, evoluția lui stagnează, alteori, vorbim doar de involuție. Dar toate fac parte din povestea blogului. Toate se învață.

Cum alegi subiectul unui articol? Cauți ideile sau vin ele la tine?

În majoritatea situațiilor scriu recenzii la cărțile citite. Când nu am stare de scris recenzie de carte, mă gândesc la ceva subiecte generale despre cărți, cu cărți. Am pe acest blog și articole scrise ca urmare a motivației primite de la alții. Uneori, e nevoie doar să ”umblu” prin blogosfera noastră. Și subiectele mă găsesc ele pe mine întotdeauna.

Ai zile în care pur și simplu nu ai chef să scrii? Dacă da, ce faci? Ignori sentimentul și scrii oricum sau iei o pauză?

Ohoo! Am parte și de aceste zile. Când nu am stare de scris, căci despre asta e vorba, nicidecum de lipsa chefului, las totul așa cum e. Pauză sau ce o fi, dar nu-mi impun niciodată să scriu. Încep articole, dacă ele curg prin mine, dacă scriu ușor, e perfect. Dacă nu, înseamnă că nu e momentul pentru ele, nu e ”frecvența” potrivită. Articolele forțate, forțate se vor simți și atunci când vor fi citite de alții.

Care este subiectul preferat despre care îți place să scrii? Fashion, beauty, cărți, travel, rețete, filme, parenting…

Bookcaffe.ro a fost gândit ca fiind locul de suflet, în care să scriu despre cărți. Am avut o perioadă în care am scris și despre viață și întâmplări din viața privată. Acum m-am mai liniștit cu subiectele personale. Nu a dispărut dorința de a scrie aceste articole, dar mă gândesc să le ofer și lor o căsuță proprie. Cândva, poate.

General Tag – între blog și alte paliere al vieții

Le împac pe toate, așa cum pot eu mai bine. Așa mă străduiesc. Și sper să îmi și reușească. Intenție există, strădania din partea mea există și ea.

Cum îți împarți timpul între blog și familie?

Acest spațiu este al meu, este pentru sufletul și bucuria mea. E refugiul meu. La el revin mereu. Nu-l abandonez niciodată. Ca să fiu sinceră, e pe locul doi în viața mea acum. Primul loc e pentru liniște și familie, pentru zâmbet și iubire. Privatul primează întotdeauna.

Dacă nu ai avea colaborări, ai scrie despre diferite produse?

Și dacă aș avea colaborări, dar și dacă nu aș avea, eu aici recomand tot ce simt că folosește cuiva: cărți, emoții, subiecte care să bucure sau să dea de gândit. Nu recomand doar în funcție de colaborări, nu țin cont doar de ele. Spun ce-mi place, ce carte mi-a plăcut, dar nu am să renunț să vorbesc sincer și despre lecturile care mi-au plăcut mai puțin.

Care e produsul pe care l-ai recomanda oricând?

Cred că întrebarea nu se referă la cărți. Dacă e la modul general, atunci recomand mereu OMENIA. Dacă vorbim de pasiunea pentru cărți și lectură, recomand să citești oricând, orice îți place. Fără să te lași influențată de criticile celorlalți.

Hai să împărțim bucuria lecturii – aspecte și despre cărțile dragi

Despre cărți aș vorbi fără oprire, indiferent de oră, indiferent dacă e zi sau noapte.

Care e cartea pe care o recomanzi fără rețineri?

Învingătorii, Danielle Steel. E cartea care m-a marcat profund. Poate că asta s-a întâmplat și datorită momentului în care am citit cartea. Am simțit-o atât de aproape de mine. Continuă să fie atât de… EU.

Ai în jurul tău prieteni bloggeri?

Am prieteni bloggeri. Nu suntem chiar așa aproape, din cauza distanței, dar pasiunea pentru cărți încă ne ține uniți. Odată cu blogul, am cunoscut și oameni frumoși, sufletiști și care mi-au devenit dragi.

Cât de important este aspectul blogului pentru tine?

Când am ales noua hăinuță pentru blog, am ales ceea ce mi-a plăcut mie cel mai mult. Asta se traduce  că îmi pasă și vreau ca blogul să arate cât mai bine. Pentru mine, căci vreau să mă simt bine atunci când scriu. Mai am un motiv pentru care aspectul vizual al blogului este foarte important: cititorii care ajung aici. Și ei trebuie să se simtă bine, să le placă și să mai revină. Am ales o temă a blogului frumoasă, simplă și curată.

Un gând pentru bloggerii începători!

V-am vorbit încă de la începutul acestui articol despre curaj, motivație, încredere. E nevoie de pasiune, de curaj, de încredere, dar și un strop de nebunie  pentru a păși într-o lume complet nouă, necunoscută. Blogging-ul este o lume frumoasă, specială, unică. Dar și lumea în care trebuie să înveți să trăiești, în care să faci lucrurile altfel, într-un stil unic – stilul personal. E necesar să-ți rămâi fidel – chiar dacă ”rețeta” nu te va urca pe podium sau pe un pedestal. Succesul înseamnă implicare, nu urmărește neapărat o rețetă.

Poate prelua tag-ul orice, doar specificați că ați preluat frâiele de aici. Și anunțați-mă și pe mine.

Author

laura.apetroaie@gmail.com

Comments

Dana
22 noiembrie 2019 at 1:28 PM

Cât de frumos ai răspuns! Sensibil şi profund. De altfel, modul tău de a împărtăşi!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: